Site icon Stiri Romania

Salariu medic rezident 2023. Câți bani primește lunar

Salariu medic rezident 2023. Câți bani primește lunar

Tinerii care decid să urmeze cursurile Facultății de Medicină au în față o perioadă lungă de studii și muncă asiduă, asta pentru că trebuie, mai întâi, să urmeze șase ani de facultate, urmând ca, mai apoi, să mai petreacă încă cel puțin trei ani ca medici rezidenți.

Rezidențiatul este, în general, de cinci ani, perioadă în care proaspătul medic, numit medic rezident, are posibilitatea de a profesa, sub supravegherea unui cadru medical cu experiență. În această perioadă, medicul rezident are posibilități limitate de decizie, pentru că este într-o etapă de dezvoltare profesională, însă este remunerat, dat fiind faptul că prestează o muncă într-o unitate sanitară.

Dar câți bani câștigă un medic rezident după ce termină facultatea? Cresc salariile anual? La aceste întrebări vom răspunde mai jos.

Potrivit grilei de salarizare din instituțiile sanitare de stat, un medic rezident în anul I primește un salariu brut de 5.700 de lei, adică aproximativ 3.300 de lei în mână.

Din fericire pentru noii medici, remunerația acestora crește de la an la an. Deși nu se poate pune problema unei creșteri spectaculoase a veniturilor, este, totuși, o creștere peste cele medii din sectorul privat.

Ce salariu primește un medic rezident

Un medic rezident de an II primește 6.100 de lei brut, urmând ca un an mai târziu să încaseze 6.700 de lei brut (3.919 net). În anul al patrulea, dar și în anul V, un rezident va primi 7.300 de lei brut (4.270 net), urmând ca în cazul în care rezidențiatul durează mai mult de cinci ani acesta să primească, după anul V, 7.900 de lei brut pe lună (4.621 lei net).

Sumele prezentate mai sus sunt valabile pentru medicii rezidenți angajați în unități clinice. Salariile complete ale medicilor rezidenți și nu numai, în funcție de angajator, pot fi consultate AICI.

Medicii stomatologi rezidenți beneficiază de aceeași grilă de salarizare.

Este important de reținut că, în funcție de specializare, rezidențiatul durează între trei și șase ani.

Veniturile medicilor rezidenți se rotunjesc prin sporuri. Acestea reprezintă procentajul care se adaugă la salariu pentru desfășurarea activității profesionale în condiții de pericol și stres. Sporurile diferă de la o secție la alta, în funcție de scorul alocat secției de către Ministerul Sănătății. Sporul cuvenit medicului rezident este sporul secției în care acesta își desfășoară activitatea.

Gărzile asigură un venit suplimentar; din anul III, un rezident poate face gărzi plătite pe linia a doua, iar din anul IV acesta poate efectua gărzi pe linia I cu un medic primar. Gărzile de weekend sunt plătite diferit față de cele din cursul săptămânii. Pentru a efectua gărzi este necesar un contract cu spitalul respectiv.

Sursa foto: Pixabay

Exit mobile version