Mircea Lucescu e OFICIAL noul selecționer al României: „Plec cu un handicap!” » Toate declarațiile lui Burleanu și „Il Luce”
FRF a susținut o conferință de presă în care l-a prezentat pe Mircea Lucescu drept noul selecționer al naționalei României. Cel mai titrat antrenor român a revenit pe banca echipei naționale după 38 de ani. Toate declarațiile lui, mai jos.
Conferința a fost deschisă de Răzvan Burleanu, președintele FRF.
„Astăzi e un moment deosebit pentru tot sportul românesc. Mă aflu aici pentru a-l prezenta pe noul selecționer al naționalei României, o persoană marcantă în fotbalul mondial”, a declarat Burleanu, în startul conferinței.
„A venit momentul să trecem într-o nouă etapă. În această nouă etapă ne dorim să revenim la un Mondial. FRF consideră că e necesar să avem un antrenor cu o vastă experiență. Mircea Lucescu e persoana potrivită, cu el pe bancă sunt de părere că putem scrie o pagină de istorie pentru fotbalul românesc”, a mai spus Burleanu.
„M-au încercat multe sentimente, nostalgia de când am fost jucătorul și antrenorul naționalei. Ieri am stat vreo 3 ore de vorbă despre fotbal. Eu plec cu un handicap, am lipsit din fotbalul românesc în ultimii ani. Am încercat să recuperez. Nu m-am gândit niciun moment că o să devin selecționer.
Am făcut tot ce a fost posibil să nu vin, am vrut să le dau tinerilor șansa de a merge mai departe. Am vorbit cu Edi, am încercat să-l conving să rămână, grupul e compact, omogen, a reușit să aducă bucurie naționalei. Din câte am înțeles, au făcut tot ce a fost posibil pentru a-l convinge. Apoi le-am zis să vorbească cu Gică Hagi, era normal să i se dea o șansă. Nu s-a ajuns la o înțelegere. Le-am zis că atunci când nu vor mai avea soluții, eu voi avea obligația să mă întorc în fotbalul românesc.
Ceea ce s-a întâmplat în ultimele minute ale meciurilor cu Belgia și Olanda de la EURO s-a datorat lipsei de experiență a jucătorilor. Dar, punctez că acest grup poate crește mult. Performanța pe care au făcut-o, prezența la EURO, le dă dreptul să creadă în potențialul lor și că pot ajunge la Mondial.
Eu risc foarte tare. Dar fotbalul românesc merită acest risc. Nu am nevoie de bani, să-mi fac o altă carieră. M-a împins spre națională acele momente senzaționale petrecute la națională ca jucător și selecționer. Un singur lucru m-a determinat să vin, dragostea pentru fotbal și obligația mea față de fotbalul românesc. Voi face absolut totul să reușim”.
Soția mi-a spus să stau acasă. Răzvan mi-a spus să fac ce simt, mi-a spus că nu este ușor. Mi-a spus că dacă asta mă ajută să îmi petrec ultimii ani ai vieții în condiții de participare, să o fac
Lucescu: „E o surpriză că sunt aici”
„Eu m-am dus la EURO ca un suporter, nu m-am gândit să analizez echipa. Nici nu sunt acomodat cu ei. E o surpriză că sunt aici”, a mai declarat Lucescu.
„Doar cei care au făcut parte din fotbal înțeleg ce înseamnă să trăiești mereu într-o stare de tensiune. Când ai început această meserie, nu poți renunța ușor la ea. Eu vin aici să dau continuitate echipei, să îi fac pe jucători să creadă în ei. O participare la un Mondial e ceva extraordinar.
Eu am avut această șansă de a avea continuitate în fotbal. Nu am de schimbat prea multe. Încerc să-i conving pe jucători să dea totul, să trăiască cu imaginea suporterilor care i-au încurajat în minte. Voi miza pe același nucleu de jucători, dar pe parcurs voi aduce schimbări”, a mai declarat Lucescu.