Sfanta Cuvioasa Parascheva. Povestea celei la care ne închinăm de ani de zile ar fi fost inventată!
Sfânta Cuvioasa Parascheva este sărbătorită în fiecare an pe 14 octombrie. Sfânta este cinstită cu mare fast în Moldova, la Iași, acolo unde se găsesc moaștele ei de 380 de ani.
Anual, mii de pelerini merg la Iași pentru a se ruga la moaștele “Sfintei Vineri”, așa cum mai este cunoscută în popor, considerate izvor de binecuvântare duhovnicească și trupească pentru toți cei care ajung acolo.
În România, Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei și este cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti. În popor, mai este cunoscută și ca Sfânta Vineri.
Pelerinaj Sfânta Parascheva. Cine împodobește baldachinul
Pelerinajul la Iași începe cu câteva zile înainte de data la care este celebrată Sfânta Parascheva. La moaştele Sfintei Cuvioase, dar şi la cele ale sfinţilor aduşi special în pelerinaj cu această ocazie, vin să se închine numeroşi credincioşi din ţară şi din străinătate. Toți cred că Sfânta le va aduce sănătate, liniște și îi va ajuta să depășească momentele dificile prin care trec.
Baldachinul Sfintei Parascheva este o atracție în sine, fiind împodobit cu o cantitate impresionantă de flori. O familie din București se ocupă de acest lucru an de an, din 2004 până în prezent.
Citește și: Ce să vizitezi în Iași. Obiectivele pe care trebuie să le vezi
Florile sunt oferite de Florentina Buștei, care are o afacere de distribuție de flori en-gros. Ea spune că nu a stat niciodată să calculeze valoarea florilor pe care le oferă în acest scop.
„Este ultimul lucru care ne interesează. Ele trebuie să fie foarte frumoase şi să folosim atât cât sunt necesare” – din dragoste pentru sfântă, explică ea într-un interviu acordat portalului Doxologia.ro.
Ea a dezvăluit că a decis să facă acest lucru, după ce Sfânta Cuvioasa Parascheva i s-a arătat în vis: „Mi s-a arătat în vis Sfânta Parascheva și mi-a spus să am foarte mare grijă de copilul pe care îl voi naște. Am respectat toate controalele și evaluările, iar pe 12 octombrie am născut o fetiță sănătoasă”.
Viața Sfintei Parascheva
Sfânta Cuvioasa Parascheva s-a născut la sfârșitul secolului al X-lea, în satul Epivat, Tracia, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și credincioși. Se pare că atât ea, cât și fratele ei Eftimie, s-au îngrijit de soarta copiilor sărmani.
Povestea spune că, la vârsta de 10 ani, auzind citindu-se în timpul unei slujbe Evanghelia după Marcu, Parascheva a decis să-şi împartă hainele săracilor. „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie”, ar fi fost îndemnul care a impresionat-o pe tânăra Parascheva.
Alte consemnări despre viaţa Sfintei Parascheva notează că, tânără fiind, sfânta a fost cerută în căsăstorie de mai mulţi tineri, refuzându-i pe toţi. Dorinţa tinerei era să se retragă în pustie şi astfel a plecat de acasă fără să le spună părinţilor săi.
Citește și: Ovidiu Cuncea, prima apariție după ce a devenit preot
Istoriile arată că tânăra s-a închinat la mănăstiirle din Constantinopol, apoi la locurile sfinte de la Ierusalim, după care s-a retras în pustiul Iordanului, unde a dus o viață în rugăciune și post.
La vârsta de 25 de ani, cuvioasa a fost îndemnată de un înger să se întoarcă la familia sa, după cum arată scrierile părinţilor. Atunci sfânta a revenit în Epivat, unde tradiţia spune că a întemeiat un cămin pentru săraci şi orfani şi a avut grijă de biserica Sfinţilor Apostoli. Doi ani mai târziu, pe 14 octombrie, cuvioasa a murit şi a fost îngropată la malul mării.
Trupul cuvioasei a fost dezgropat după ce aceasta li s-a arătat în vis unor localnici cerându-le să fie aşezată într-un loc de cinste. O altă poveste spune că moaştele bine mirositoare ale cuvioasei au fost descoperite după ce alături de ea a fost îngropat un marinar. Trupul Sfintei Parascheva a fost aşezat în biserica de care a avut grijă.
În anul 1641, în data de 13 iunie, moaștele sale au fost aduse la Iași de către domnul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Constantinopolului de atunci, Partenie I, și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice
Prima mențiune în limba română despre Cuvioasa Parascheva de la Iași apare în „Cartea românească de învățătură a Mitropolitului Varlaam al Moldovei”, apărută la Iași în 1643.
Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Povestea la care ne închinăm de ani de zile ar fi fost inventată!
Există și o altă variantă a poveștii Sfintei Parascheva, mai puțin cunoscută. Aceasta spune că în secolul al XII-lea, când vor să înmormânteze un marinar bătrân, sătenii din Epivates, situat pe malul Mării Maramara, dau peste oasele unei femei. La Constantinopol ajunge vestea că s-au găsit moaștele unei sfinte, fiind o epocă efervescentă religios, în timpul Cruciadelor. Un preot de la Târnovo este cel care îi inventează povestea.
Imediat după ce a apărut vestea găsirii moaștelor unei sfinte, preoții îi găsesc și un nume. Mai exact ”paraskevi”, care în greacă înseamnă Vineri. O zi cu mare însemnătate pentru creștinsim – cea a Răstignirii lui Iisus Hristos.
Moaștele “sfintei” ajung într-o biserică din Kallikrateia (Halkidiki, Grecia), unde stau 175 de ani. Sunt mutate apoi la Constantinopole și mai apoi Țareveț. Patriarhul Eftimie din Târnovo este cel care stabilește ca Sfânta să fie cinstită pe 14 octombrie și pune bazele biografiei: ”Viața și peregrinările Sfintei Petka și felul cum a fost adusă în minunatul oraș Târnovo”. Sfânta devine la scurt timp patroana Bulgariei, acolo unde moaștele stau 160 de ani, potrivit a1.ro.
Vasile Lupu plătește în 1641 o sumă importantă de bani Patriarhiei Constantinopolelui și, drept recunoștință, Patriarhul Partenie îi oferă lui Vasile Lupu moaștele Sfintei Paraskiva a Balcanilor, spre a fi depuse la noua biserică ”Trei Ierarhi” din Iași.
Sfanta Cuvioasa Parascheva. Blestemul neștiut
Se spune că veșmintele Sfintei poartă blestemul lui Vasile Lupu. Hainele ocrotitoarei Moldovei sunt schimbate de cinci ori pe an şi sunt dăruite de Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Moldovei Teofan unor biserici care au hramul Sfintei Parascheva. Ritualul după care sunt schimbate veşmintele este unul sacru, la care participa doar câţiva preoţi ai Mitropoliei.
Veșmintele Sfintei Parascheva se fac după un ritual special, în atelierele Arhiepiscopiei, iar croitorii ţin post şi fac rugăciune înainte de a începe să le lucreze.
„Este pe o catifea albă şi florile sunt la fel în aceeaşi nuanţă cum este împodobit baldachinul Sfintei Parascheva”, spunea Valerian Radu de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Se pare că există însă un veșmânt care nu se schimbă niciodată. Acesta are un sigiliu ce are înscris pe el blestemul domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam, care sună astfel: „Blestemat să fie cel care va împraştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”.