Mamă eroină, tratată la Floreasca cu gândaci care atârnă de perfuzii. A ajuns în Belgia cu mai multe bacterii
Spitalele din România continuă să-şi arate faţa cea mai urâtă şi predau încă o lecţie a umilinţei. Sora unei paciente de la Floreasca, internată în Compartimentul de Arşi, acuză medicii că au lăsat-o să agonizeze, în timp ce implora pentru calmante, iar gândacii colcăiau pe perfuzii. După 53 de zile de chin, femeia şi-a transferat sora într-un spital din Belgia. Luase deja mai multe bacterii, printre care şi piocianic. Ministerul Sănătăţii a trimis la spital Corpul de Control, Inspecţia Sanitară şi Colegiul Medicilor.
În urmă cu 57 de zile, Lavinia, o tânără mamă a doi copii, ajunge în stare critică la spitalul Floreasca. Are arsuri pe 70% din suprafaţa corpului. Femeia şi-a salvat copiii când centrala din casa a sărit în aer, dar s-a expus pe ea suflului.
“Prima dată mi-au spus că starea ei este extrem de gravă şi ea nu este transportabilă” a povestit sora Laviniei, Alina Alexandru.
Familia nu s-a îndoit de medici, astfel că a decis să o lase internată în Compartimentul de Arşi al spitalului. Începea calvarul.România încă nu are o bancă de piele, aşa că familia a trebuie să doneze ţesut
“Se lipeau plăgile de cearşafuri, atunci când o întorceau sau o curăţau suferea îngrozitor. Se făcea sedare, dar nu înainte de-a desprinde cearşaful de ea” a relatat în continuare sora Laviniei.
România încă nu are o bancă de piele. Astfel că medicii au cerut ajutorul familiei pentru a dona ţesutul necesar grefelor Laviniei. Oamenii era faţă în faţă cu un sistem care îi umilea şi oripila.
“Gândacii i-am văzut când am fost internată. Într-o dimineaţă m-am trezit şi atârna un gândac de perfuzia mea. Dacă îmi intra vreunul în gură, dacă voi lua ceva de la ei, eu nu aveam piele, eu nu eram bandajată” a mai povestit Alina.
A făcut poze şi a trimis asistentelor. Răspunsul a fost halucinant.
Ce au spus asistentele despre situaţia din spital
“Au zis că sunt ameţiţi, că au făcut curăţare în altă secţie a spitalului şi probabil au fugit prin canalizare. Exact cu o zi înainte mă năpădiseră furnicile, încercând să folosesc baia. Eu abia începusem să mă ridic, nici măcar nu avusesem posibilitatea să le îndepărtez de pe mine” a relatat sora Laviniei.
La câteva zile de la transplantul de piele, Alina era chinuită de durere. La fel şi unchiul lor, care donase la rândul lui. Nu se găsea însă niciun calmant în secţie.
“Ne spunea că nu putem să ne văităm în halul ăsta, că dacă noi ne văităm…amărâta aia, adică sora mea ce să mai zică dincolo, dincolo ea trăieşte Iadul pe pământ” a povestit în continuare sora Laviniei.
Medicii au trimis familia să cumpere calmante, dar s-au lovit de propriile regulamente.
“Nu mi se permite să-mi adiminstrez calmantele dacă sunt din afara spitalului. Mi-au spus că vor merge şi vor lua de la critici, şi atunci eu, da, am refuzat” a relatat sora Laviniei.
Familia Laviniei a fost informată că tânăra fusese infectată cu mai multe bacterii
Aşa că a cerut externarea. Abia în ziua 53, pentru că spitalul Floreasca refuzase transferul, Alina şi familia ei au reuşit să facă rost de banii necesari şi au dus-o pe Lavinia în Belgia. Acolo, oamenii primeau încă o lovitură. Tânăra fusese infectată cu mai multe bacterii, printre care şi piocianic. Medicii belgieni de acolo îi tratează infecţiile cu care a venit din România, iar în paralel îi vindecă arsurile.
În România, trei instituţii verifică neregulile.
“Ministerul Sănătăţii a trimis aici la Spitalul Floreasca din Capitală, Inspecţia Sanitară de Stat, Corpul de Control şi Colegiul Medicilor. Inspectorii verifică stocurile de analgezice şi contractele de dezinsecţie, iar cei de la Colegiu, modul în care a fost aplicat protocolul de analgezice în cazul durerii” a relatat reporterul Observator Maria Rohnean.
“Îi rog să facă toate verificările şi chiar să pot dormi liniştită şi Lavinia să fie ultima” a spus sora Laviniei.
Cel puţin două luni trebuie să stea Lavinia în Belgia, dar şansele nu mai sunt acum, 0,01%, ca în prima zi. Acum sunt toate şansele ca ea să iasă de acolo vindecată.
