Doi chiloți și-un trening mov. Am omorât și casa în care s-a născut marele Vasile Alecsandri
Casa în care s-a născut, în Bacău, marele Vasile Alecsandri, cea mai veche clădire din urbe, stă să se dărâme, ajunsă într-un stadiu jalnic.
A fost cumpărată, în 2000, de un italian, care voia s-o dărâme dar, pentru că este inclusă pe lista monumentelor istorice categoria ”A” m-a putut face acest lucru, ducând locul, voit, spre moarte. Acum, casa ”Bardului de la Mircești” e acoperită de haine puse la uscat
Vasile Alecsandri (1821-1890), cel mai mare poet român de până la Mihai Eminescu, a moștenit casa din Bacău de la tatăl său, vornicul Vasile, locuința – considerată a fi, astăzi, cea mai veche din urbe – făcând parte dintr-un ansamblu mai mare. Data nașterii viitorului ”Bard de la Mircești” nu este cunoscută cu exactitate, dar 1821 este anul unanim acceptat, deși se vorbește și despre 1818 ori 1819.
Alecsandri avea să afirme, în dese rânduri, că este născut acolo, făcând clar această precizare în 1856. Mai mult, arhitectul primăriei locale, Mihai Climescu, fixează drept proprietatea poetului imobilul dn zilele noastre.
Aflată în vecinătatea Casei de Cultură, aproape de locul considerat a fi Kilometrul 0 al orașului, casa a intrat în mentalul colectiv drept ”Casa Vasile Alecsandri”.
După 1948, a devenit grădiniță, dar autoritățile comuniste și-au dat seama de importanța clădirii, așa că la 1976, ”tovarășul arhitect Nistor propune trecerea sa pe lista Oficiului de Patrimoniu Cultural”.
Șase ani mai târziu, în 1982, Florica Urziceanu, fiica generalului Dragomir Badiu, ultimul proprietar al Casei, scrie către Oficiul Județean pentru Patrimoniul Cultural: ”Confirm că fosta mea locuință din Bacău, strada Alexandru cel Bun, nr.3, împreună cu grădina și curtea ce-o încojurau, pe o suprafață de circa 2500 m2, au aparținut pe timpuri poetului Vasile Alecsandri. În memoria marelui poet, tatăl meu, împreună cu dnul Veniamin Gheorghiu, în anul 1919-1920, a pus bazele primului așezământ de cultură din orașul Bacău: Casa de Sfat și Citire <<Vasile Alecsandri>>”.
„Cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută, poetul «Doinelor şi lăcrimioarelor», culegătorul cântecelor populare păruse a-şi fi terminat chemarea literară (…). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura ţării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor …”(Titu Maiorescu, ”Convorbiri literare”, 1871
Vine Revoluția și, odată cu ea, începe degradarea masivă a locului. Vreme de 10 ani, autoritățile locale anunță că vor achiziționa casa, spre a o transforma într-un centru cultural. Logic, nu se petrece nimic! În 2000, locul este vândut către firma ”Info-Terra”, societate condusă de către italianul Mario Maggi. Acesta nu este interesat de activitatea poetului ”Pastelurilor”, așa că intenționeză să dărâme întregul ansamblu și să construiască altceva acolo. Locu-i bun, poziția ideală. Dar Casa e încadrată ca imobil de patrimoniu, Categoria A, și nu se poate demola.
Ca și în alte cazuri faimoase – Moara ”Assan”, Casa ”Miclescu” ori fosta locație a Ziarului ”Adevărul” din București – italianul și-a propus să aducă clădirea la un stadiu în care nu se mai poate face nimic din ea. Cere, în 2007, un milion de euro pentru a o ”retroceda” Statului Român. Apoi, anunță că i se pare o pacoste și vrea doar 250.000 de euro.
Afirmă că atunci când a cumpărat-o, nu știa că este o clădire de patromoniu. Aduce tot felul de indivizi prin zonă, care încep să întindă, fix în fața Casei Memoriale ”Vasile Alecsandri”, rufele la uscat.
Toate geamurile sunt sparte, tâmplăria este furată în totalitate, se iau cărămizi pentru diferite construcții și dispar chiar și câțiva stâlpi de suținere…Apoi pune un anunț, mare, cu ”De Vânzare!”.
Pozele realizate aici în ultima perioadă, dor enorm. Niște oameni ”de bine” sparg chiar și panoul pe care scria că acolo s-a născut cel mai mare poet al nostru de până la Eminescu și că vorbim despre o casă memorială cu o valoare istorică și culturală imensă.
Zeci de personalități din oraș critică situația, mai mulți poeți și oameni de cultură merg să se fotografieze în fața imobilului, pentru a trage un semnal de alarmă, dar, degeaba. Imaginea care rămâne este a unei case bombardate în fața căreia, pe ”cumpănă”, odihnesc două perechi de chiloți, la uscat, și un trening mov.
”Inițial, s-a cerut 1.000.000 de euro. Apoi, 250.000. S-a ajuns la 145.000, dar Statul a oferit 85.000 de euro, un preț considerat inacceptabil. Credeți că ei nu ar fi cumpărat-o dacă era cu adevărat casa lui Alecsandri?” (Mioara Iacob, mandatarul firmei de deține, actulamente, în acte casa).
