Cu cât se vinde acum o Dacia 1300 din 1976. “Se prezintă impecabil”
Cu cât se vinde o Dacia 1300 din 1976, cu 117.000 km. Mașina a fost recondiționată și ar atrage, cu siguranță, toate privirile pe șosea.
Cu cât se vinde acum o Dacia 1300 din 1976
Mașina este scoasă la vânzare în Constanța, iar vânzătorul a făcut următoarele precizări:
“Vând Dacia 1300, anul de fabricatie 1976
Mașina a fost recondiționată. Podeaua și ușile au fost antifonate cu folie insonorizantă (GB), apoi s-a completat cu ceară anticorozivă (uși, praguri, stâlpi și aripi portbagaj).
Jantele au fost vopsite în câmp electrostatic (La Polonezul) 4+1 cu anvelope noi. Mașină ținută în garaj. ITP , Asigurare“, este anunțul vânzătorului.
Prețul de vânzare este de 6.900 de euro. Suma nu este negociablă. Anunțul a fost postat și pe pagina de Facebook a site-ului specializat în vânzări de autovehicule:
“Va anuntam ca avem o noua “vedeta” pe site-ul nostru cu anunturi auto din toata Romania.
De data aceasta nu este vorba despre Lamborghini URUS de 800 CP.
Este Dacia 1300, fabricata in anul 1976 si care se prezinta impecabil”.
Dacia 1300 este un autoturism de familie fabricat de compania Dacia între anii 1969 și 1984. Acesta a apărut în urma licenței obținută de la compania franceză Renault, intrând în producție în august 1969 și având la bază modelul Renault 12. La acea vreme modelul avea un aspect modern și economic.
Inițial, modelul dispunea de o singură caroserie berlină cu 4 uși și 5 locuri. Blocul motopropulsor avea capacitatea cilindrică de 1.289 cmc care dezvolta 54 de cai putere, o viteză maximă de 144 km/h și avea un consum de 7,0 litri/100 km.
Cum poate un automobil să fie declarat „de epocă”?
Nu orice maşină veche este neapărat şi una de epocă, adică atestată ca atare. În plus, în România, există un club care are grijă ca printre colecţionarii de astfel de maşini să nu se strecoare automobile neconforme. Așa că, pentru ca un vehicul să fie unul istoric trebuie îndeplinite mai multe condiţii cumulate.
Ca regulă general acceptată, mașinile veterane sunt cele construite înainte de anul 1905, urmate de mașinile „edwardiene”, construite până în decembrie 1918. Mașinile „de epocă”au fost create între 1919 și 1930, fiind descrise de obicei ca mașini construite înainte de Al Doilea Război Mondial.
Pentru a înțelege mai bine cum poți să-ți declari mașina ca fiind una istorică, profesorul Corneliu Liviu Popescu notează în Curierul Judiciar nr. 5/2007 că „din punct de vedere obiectiv, trebuie să fie vorba despre vehicule pentru care a trecut o perioadă de timp mai mare de 30 de ani de la încetarea fabricaţiei tipului respectiv de vehicul. Este avută în vedere data încetării producerii tipului de vehicul, nu data concretă a fabricării. Sub aspect formal administrativ, este necesar ca deţinătorii vehiculelor istorice să obţină un atestat de vehicul istoric, emis de Retromobil Club România, în calitate de autoritate naţională FIVA în România”.
Pentru maşinile istorice, Registrul Auto Român (RAR) eliberează cartea de identitate a vehiculului numai dacă acesta deţine atestatul emis de Retromobil Club România. Cei de la RAR verifică acest atestat, precum și dacă maşina corespunde în ceea ce priveşte starea tehnică, având în vedere caracteristicile tehnice de la data fabricaţiei. Doar după ce aceste condiții au fost îndeplinite cumulativ, RAR va scrie pe cartea de identitate a maşinii textul „vehicul istoric”, notează life.ro.