Ce sunt Babele. Tradiții și obiceiuri ciudate la început de martie

Ce sunt Babele? În tradiția românească se spune că în intervalul 2 – 9 martie se aleg Babele.
Legat de alegerea unei zile/babe, circulă în popor două variante. Prima dintre ele şi cea mai simplă este alegerea după bunul plac a unei zile, cu menţiunea că această alegere trebuie să fie făcută înainte de intervalul 2-9 martie. O altă variantă este alegerea babei în funcţie de ziua de naştere. De exemplu, o persoană născută între 1 şi 9 (valabil pentru orice lună), va avea baba conform cu ziua respcectivă. În caz că dată naşterii este formată din două cifre, alegerea babei se face astfel: dacă cineva este născut pe 28 mai, baba se calculează astfel: 2+8=10, 1+0= 1, astfel că baba va fi pe 1 martie.
Conform tradițiilor, se spune ca vremea din ziua respectivă, în care ți-ai ales baba, va prevesti cum îți va merge în anul respectiv. Unii bătrâni spun că aşa cum este vremea în acea zi aşa îi va merge omului în anul acela. Şi anume, dacă vremea este frumoasă iar soarele este prezent pe cer, acel om va fi voios şi bun la suflet întreg anul iar toate îi vor merge bine. Totuşi, dacă în acea zi cerul este întunecat, omul acela nu va fi bun la suflet ci mai degrabă supărăcios.
Tradiții și obiceiuri ciudate la început de martie
Tradiţiile legate de babe sunt diferite, în funcţie de zonă. În Muntenia sunt 12 babe. În Maramureş se obişnuieşte că în primele zile din martie să se bată uşile, pentru că iarna să plece din casă şi să facă loc unui anotimp cu temperaturi mai blânde. În zona Ardealulu,i babele se numesc Vântoase, din cauza vremii capricioase.
În zonele din Ardeal, femeile nu trebuie să lucreze cu fusul cât timp durează “Babele” pentru a nu atrage asupra lor mania și blestemele Babei Dochia.
Cine sunt babele?
Zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte. Acest este urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară. Astfel, la români, simbolul mărţişorului este corelat şi cu Baba Dochia. După unele tradiţii, firul Mărţişorului fiind tors de aceasta în timp ce urca cu oile la munte, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.