Alex Leonte a aflat că e părăsit din Cancan. A șters toate pozele cu Theo Rose după doar 25 de minute, iar contul lui de Instagram a explodat
Vestea că Theo Rose și Alex Leonte nu mai formează un cuplu a ajuns să îi șocheze pe toți cei care îi urmăresc pe cei doi pe rețelele de socializare. Nepotul lui Nea Marin a devenit în ultimele ore din ce în ce mai urmărit pe rețelele de socializare, semn că domnișoarele doresc să îl consoleze după această despărțire.
Alex Leonte și Theo Rose au format unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc, iar toată lumea se aștepta ca aceștia să facă pasul cel mare și să se căsătorească. Din păcate, acest lucru nu se va mai întâmpla, potrivit declarațiilor oferite de jurata de la „Vocea României” din această dimineață, dar și a ipostazelor tandre în care CANCAN.RO i-a surprins pe Theo Rose și pe noul ei iubit, Anghel Damian.
Alex Leonte devine celebru de la o oră la alta, după despărțirea de Theo Rose
Despărțirea de Theo Rose i-a adus nepotului lui Nea Marin mai multă publicitate decât și-ar fi putut imagina. În nici 24 de ore de la primele imagini în care Theo a fost surprinsă alături de un alt bărbat, contul de Instagram al lui Alex Leonte a început să fie din ce în ce mai urmărit de diferite persoane.
Înainte de a fi publicat articolul în care s-a vorbit despre despărțirea verii, Alex Leonte nu dădea semne că este pregătit să renunțe la fotografiile de pe contul său personal de Instagram. Totuși, după numai 25 de minute, acesta le-a șters pe toate, iar numărul de urmăritori ai nepotului lui Nea Marin a explodat. În prezent, Leonte are peste 34,9K de urmăritori, numărul crescând de la o oră la alta.