Acum 10 ani aveam de gând să-mi părăsesc soțul. Eram căsătoriți de numai un an și jumătate, nu aveam încă copii.
Acum 10 ani aveam de gând să-mi părăsesc soțul. Eram căsătoriți de numai un an și jumătate, nu aveam încă copii. Eu aveam 26 de ani, iar soțul meu avea 28 de ani. Eram tineri, încercam să ne dovedim ceva unul altuia, ne luptam pentru conducere. Locuiam într-un apartament micuț cu o cameră, unde locuia bunica soțului meu. La început, părinții mei au încercat să ne ajute cu bani, ne-au trimis pachete. A fost greu, nu cu bani, ci din punct de vedere moral. Mama soțului meu nu este departe: ne va vizita, dacă va fi nevoie. Iar eu am putut să o vizitez pe a mea doar în vacanță. Nu aveam pe nimeni la care să-mi plâng nemulțumirile.
Cu excepția verișoarei mele, dar nu o vedeam prea des. Avea un soț și un copil și locuiau departe. Verișoara mea era cu 2 ani mai mare decât mine, am fost foarte bune prietene în tinerețe, dar ea s-a căsătorit prima. Soțul ei este cu 7 ani mai mare decât sora mea și chiar și atunci mi se părea serios, echilibrat, chiar puțin sever. Deși nu am auzit niciodată un cuvânt aspru din partea lui. – Este pur și simplu înțelept, chiar foarte înțelept, – spunea mereu sora mea, – eu sunt în spatele lui ca un zid de piatră. În familia surorii domnea armonia și pacea, fiul a crescut, dar noi nu am avut parte de ea. Odată am avut o ceartă mare, mi-am făcut bagajul și am decis să plec.
M-am gândit: Nu mă voi pierde, o voi suna pe sora mea și voi sta cu ea. Iar în câteva zile voi închiria un apartament, voi depune cererea de divorț și voi trăi singură, deoarece nu a mers cu soțul meu. Am sărit cu geanta mea în noaptea întunecată de septembrie, m-am așezat pe o bancă și am început să o sun pe sora mea.
Avem propria noastră familie, a spus. Nu mă așteptam la un astfel de răspuns. Singurii mei apropiați au refuzat să mă ajute în momentul în care aveam atâta nevoie. Nu am mai vorbit cu ea timp de un an, iar apoi… Ce era să fac atunci? Am stat în curte timp de o oră și am plecat. La apartament. La soțul meu.
Pe scurt, atunci m-am împăcat cu soțul meu. O săptămână mai târziu mi-am dat seama că așteptam un copil. Fiica noastră a împlinit anul acesta 9 ani. Eu și sora mea ne-am împăcat la botezul fiicei noastre. S-a dovedit că soțul meu a fost primul care l-a sunat pe soțul surorii mele în acea noapte îndepărtată de septembrie. Mi-a cerut să fiu refuzată în adăpost, iar eu nu aveam unde să mă duc. Bărbatul a recunoscut că se uita pe fereastră și că, dacă aș fi părăsit banca, ar fi fugit după mine.
– Dar eu oricum nu i-aș fi permis. Și nu este nevoie să fii frenetic și să cari genți noaptea. Aflați totul cu calm și apoi luați o decizie. Altfel, m-ar fi lăsat să plec, fără familie. La început m-am simțit jignită, apoi mi-am dat seama că era corect. Poți să faci multe lucruri în toiul momentului… Și totul e spre binele tău. Ne-am împăcat, avem o familie puternică, în care fiica mea crește.
