Cine este Doina Teodoru. Iubit, vârstă, carieră

Cine este Doina Teodoru, noua concurentă de la America Express România. Iată cu ce se ocupă iubita lui Cătălin Scărlătescu, dar și câteva detalii interesante despre ea.
Dacă chef Cătălin Scărlătescu este un nume deja celebru în showbiz-ul românesc, nu la fel am putea spune și despre iubita lui, Doina Teodoru. Ea a intrat relativ recent în atenția publicului, însă nu în urma relației cu celebrul bucătar, după cum mulți s-ar grăbi să spună.
Cine este Doina Teodoru. Iubit, vârstă, carieră
Doina Teodoru s-a născut pe 15 noiembrie 1989, în Galați. Doina este actriță, însă ea a cunoscut celebritatea prin participarea la emisiunea iUmor.
Actrița în vârstă de 32 de ani a studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale și a colaborat cu mai multe teatre, printre care: Teatrul de Comedie, Teatrul Principal și Teatrul Mic. De asemenea, Doina Teodoru a jucat în producția ”Băieți de oraș”, alături de Mihai Bendeac, Micutzu și Vlad Drăgulin și Las Fierbinți.
Doina Teodoru este o actriță extrem de talentată, lucru pe care l-a demonstrat și în cadrul emisiunii iUmor, ea fiind câștigătoarea celui de-al treilea sezon. Experiența a bucurat-o, însă nu poate spune că i-a schimbat viața.

Sursă foto: Instagram
”Cred că e mult spus că mi-a schimbat viaţa. Mă bucur de mai multă vizibilitate, asta e clar. Am multe oferte de stand-up şi spectacole, şi din ţară şi din străinătate, şi cred că mi-ar plăcea să explorez şi partea asta a carierei.
Oricum, nu cred că aş mai participa vreodată la un astfel de concurs, e o experienţă care va rămâne unică. În general, sunt de părere că un profesionist îşi poate da cu părerea despre momentele tale şi să îţi spună unde greşeşti şi unde faci bine. Îmi doresc să folosesc în roast-uri cuvinte cât mai puţin licenţioase, sper să şi reuşesc”, delcara Doina pentru publicația Viața liberă.
Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu

Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu și-au ferit relația mult timp de ochii curioșilor, însă, în cele din urmă, cei doi au recunoscut că formează un cuplu. S-au cunoscut la mare și, deși între ei există o diferență de vârstă de 18 ani, formează un cuplu stabil. Ei locuiesc împreună și pare că au planuri serioase de viitor.
”Ne-am cunoscut la Vama Veche, pe la nu știu ce bar acolo, nu am nici cea mai vagă idee, pentru că am fost luat pe sus. Eu o văzusem, o cunoșteam, dar am fost așa mai timid. Ea a făcut primii trei pași. Totul a plecat de la o poză. Am făcut noi doi o poză împreună și de la poza aceea totul a venit natural. Cred că eu am vrut poză, cred că eu am fost acela mai mârșav. M-am dus ca pisica: am zgâriat la ușă”, a dezvăluit chef Cătălin Scărlătescu, potrivit presei mondene.
Recent, și Doina a făcut dezvăluiri despre relația cu Cătălin Scărlătescu, mai precis despre prima lor întâlnire:
„Prima întâlnire a fost foarte drăguță… El mă tot suna, îmi tot trimitea mâncare pe unde eram, pe la filmări, și până la urmă am zis: «Hai să și ieșim!». Și m-a invitat la el la bucătărie, pe terenul lui, evident, unde se simte el confortabil. M-a plimbat pe-acolo, mi-a arătat toate camerele, evident că pe mine nu mă interesa asta. Dar mi-a plăcut să-l văd în elementul lui. Îmi place, cum spuneam, că este foarte pasionat de ceea ce face. Ăsta e un lucru important”, a declarat ea pentru viva.ro.
Ea i-a făcut și o surpriză iubitului său și a apărut la emisiunea Chefi la Cuțite cu un preparat special, dar și cu un roast. Momentul a devenit viral.
America Express România
Cel mai dur reality show din România revine la Antena 1 cu cel de-al cincilea sezon, însă de data aceasta pe un alt continent. Așadar, Asia Express devine America Express.
9 perechi de concurenți vor pleca în aventura vieții lor, ghidați de Irina Fodor, pe o rută de 7000 de kilometri, în Mexic, Guatemala și Columbia.
Regulile jocului rămân aceleași: concurenții vor trebui să facă față diferențelor culturale cu un dolar pe zi. Totodată, cu acești bani trebuie să-și asigure hrana, transportul și cazarea, așa că vor apela, ca de fiecare dată, la bunătatea oamenilor pe care îi întâlnesc în cale, iar autostopul le va deveni principalul mijloc de transport.
Sezonul 5 vine însă și cu o schimbare! La începutul fiecărui joc, echipele se vor lupta pentru Joker, ce va le aduce avantaje surpriză.
Iată care cele 9 echipe care pornesc pe “Drumul aurului”, în America Express România:
- Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru
- Puya și soția lui Melinda
- Andreea Antonescu și Andreea Bălan
- Cătălin Bordea și Nelu Cortea
- stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla
- Jean Gavril și fratele lui, Dinu
- cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh
- gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar
- Bie Adam și mama ei, Mihaela




