Site icon Stiri Romania

Zi liberă pentru români! Ce categorie se va bucura de liber de la stat

Luna iunie începe cu vești bune pentru români. Angajații se vor bucura de zile libere de la stat. Chiar dacă 1 iunie (zi liberă) a picat într-o zi de duminică, iată că o categorie de angajați se bucura de o altă zi liberă: 5 iunie.

Pentru cadrele didactice, ziua de 5 iunie este una specială, aceasta marcând Ziua Învățătorului. Așadar, 5 iunie este zi liberă suplimentară pentru profesorii și angajații din sectorul educațional, conform legislației în vigoare. În 2025, Ziua Învățătorului va fi sărbătorită joi, oferind cadrelor didactice o pauză binevenită în mijlocul săptămânii.

Aceasta este prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă din învățământ. Alte zile nelucrătoare pentru profesori în timpul anului școlar sunt: 22 aprilie 2025 – a treia zi de Paște; 5 octombrie – Ziua Mondială a Educației.

Urmează o minivacanță pentru toți românii

Peste numai câteva zile, românii se vor putea bucura de minivacanța de Rusalii. Anul acesta, sărbătoarea Rusaliilor pică pe 8 iunie, astfel că pe 9 iunie, cea de-a doua zi de Rusalii, va fi liber legal de la stat.

Următoarea zi liberă legală va fi pe 15 august 2025, când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare). Aceasta va fi într-o zi de vineri, oferind din nou posibilitatea unei minivacanțe.

În 2025 sunt 17 zile libere care sunt sărbători legale. Dintre acestea, patru sunt în zile de weekend, iar celelalte 13 sunt în timpul săptămânii, ceea ce oferă posibilitatea unora dintre angajați să își ia minivacanțe pe parcursul anului 2025.

Câte zile libere mai au românii în 2025

8 iunie – prima zi de Rusalii (duminică);

9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni);

15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri);

30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică);

1 decembrie – Ziua Națională a României (luni);

25 decembrie – prima zi de Crăciun (joi);

26 decembrie – a doua zi de Crăciun (vineri);

În cazul în care nu se acordă zile libere, angajații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Angajatorii care nu respectă prevederile legii privind zilele libere legale riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.

 

 

 

 

Exit mobile version