Viața dură a 5 copii ramași orfani, după ce ambii părinți au murit. Sora cea mare a preluat rolul mamei

Cinci copii dintr-un sat îndepărtat din județul Buzău își duc cu greu traiul de la o zi la alta. Micuții au rămas orfani după ce tatăl grav bolnav a murit în urmă cu 7 ani, iar mama, bolnavă de cancer, a murit și ea în urmă cu o săptămână. Toate grijile sunt acum pe umerii surorii mari, care are 19 ani.
Copiii trăiesc într-o casă modestă dintr-un sat îndepărtat din județul Buzău. Sora cea mare, în vârstă de 19 ani, a devenit mamă pentru frații ei mai mici după ce ambii părinți le-au murit. Alina are la rândul ei un băiețel de doar 5 ani.
Mama copiilor, bolnavă de cancer, a murit în urma cu o săptămână. Femeia avea doar 37 de ani. Iar tatăl a murit în urmă cu 7 ani. În timp ce Alina sora cea mare are grijă de gospodărie, surorile ei de 12 și 14 ani merg la școală. Își iau cu ele și nepoțelul de cinci ani, pe care îl lasă la grădiniță. Vasile, fratele mijlociu, în vârstă de 16 ani învață acum la un liceu din Râmnicu Sărat.
Cadrele didactice ale școlii din Valea Salciei au povestit pe rețelele de socializare drama prin care trec copiii. Astfel, oamenii din comunitate și reprezentanții administrației locale au sărit imediat în ajutorul orfanilor. Primăria comunei a deschis un cont bancar pentru cine dorește să facă donații.
Rămasă văduvă la 30 de ani, Cătălina Roșu a încercat din răsputeri să-și țină permanent copiii curați, hrăniți, sănătoși și educați. A picat și ea la pat, din păcate, iar chinul femeii s-a încheiat săptămâna trecută, când a pierdut lupta cu o boală grea. Avea doar 37 de ani.„Ea și acum doi ani a fost bolnavă iar eu am rămas mult timp cu copiii. După ce s-a făcut bine s-a întors acasă, însă a murit săptămâna trecută. Vreau să o fac mândră de mine și să-i arăt că sunt fata ei puternică. Cred că e mândră că îmi țin frații împreună și am grijă de ei”, a declarat Alina Roșu, sora mai mare a copiilor.
Dascălii școlii din Valea Salciei au povestit pe rețelele de socializare drama prin care trec copiii familiei Roșu. Oameni cu suflet mare din micuța comunitate și reprezentanții administrației locale au sărit imediat în ajutorul orfanilor. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Cinci frați, rămași orfani de ambii părinți. Copiii, îngrijiți de sora mai mare, au nevoie de haine, mâncare și bani