ULTIMA ORĂ! A murit Ion Iliescu

Popa Mihaela5 august 2025 37 min read

Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani. Bolnav de cancer pulmonar, fostul șef al statului, născut în data de 3 martie 1930, fusese internat de urgență la spitalul SRI din București și suferise două intervenții chirurgicale. Fostul președinte al României a avut ieșiri publice foarte rare în ultimii ani, el rezumându-se la mesaje publicate pe blogul său, comemorative sau de felicitare/aniversare a unor personalități sau instituții.

Fostul președinte al României fusese internat de urgență, pe 9 iunie, la spitalul SRI din București, unde s-a prezentat cu o stare generală alterată.

„În după-amiaza zilei de ieri, 9.06. 2025, Ion Iliescu, fost președinte al României, s-a prezentat, la solicitarea să, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București pentru efectuarea unor investigații. Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată de o simptomatologie respiratorie debutată anterior. A fost internat, iar în prezent beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, a transmis Serviciul Român de Informații, marți, 10 iunie.

Ion Iliescu ajunse în stare critică, sub monitorizare permanentă. Doctorii au derular investigații multiple și starea sa era stabilă, dar foarte rezervată, potrivit informațiilor Gândul.

Ascensiunea lui Ion Iliescu

După o ascensiune rapidă în forurile de conducere ale Partidului Comunist, Ion Iliescu a fost „exilat” de Nicolae Ceaușescu în poziții de conducere în provincie. Este o figură emblematică a Revoluției, în urma căreie a devenit primul președinte al României democratice, câștigând ulterior două mandate pline.

Rolul și responsabilitatea sa în declanșarea și derularea evenimentelor din decembrie 1989, precum și a Mineriadelor care a urmat rămâne însă să fie determinat în instanță.

Tot pe rolul judecătorilor se află și cererea de retragere a certificatului de revoluționar, înaintată de Guvern. Lider al stângii democratice din România, el a fost fondatului Frontului Salvării Naționale (PSD), precursorul Partidului Social Democrat, pe listele căruia a câștigat trei mandate de senator.

Primul șef de stat al României după Revoluția din 1989 a murit la 95 de ani după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat. Fostul președinte a mers la Spitalul Elias de mai multe ori în ultimii perioadă pentru investigații, inclusiv în 23 septembrie 2023.

În ultimii ani, Ion Iliescu s-a retras din viața publică, iar mesajele transmise, pe blogul său personal, au fost preponderent comemorative, la moartea unor personalități remarcabile din România și din străinătatea, sau la aniversările importate, inclusiv la 32 de ani de la Revoluția Română.

Trimis în judecată pentru infracțiuni împotriva umanității

Ion Iliescu audiat la Parchetul General, la data de 17 aprilie 2018. Foto: Ionuț Mureșan

„România va reuși să-și depășească problemele dacă societatea va rămâne solidară, iar democrația nu va fi golită de conținut. România este un proiect al tuturor, pentru toți. Numai așa Revoluția Română are un sens și o finalitate. Merită să ne gândim la asta, și să acționăm în consecință”, a fost mesajul transmis de fostul președinte pe 22 decembrie 2021.

Pentru acțiunile sale din decembrie 1989, Ion Iliescu este urmărit penal pentru infrac0țiuni împotriva umanității. El a fost trimis în judecată, la vârsta de 92 de ani, pentru a doua oară, în stare de libertate, în iulie 2022, în Dosarul Revoluției, de procurorii Parchetului Militar. Alături de el au fost acuzați și deferiți instanței Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României, și Iosif Rus fost comandant al Aviației Militare.

Procurorii militari au publicat pe site-ul instituției volumul I al rechizitoriului din Dosarul Revoluției, invocând „interesul major al miilor de persoane vătămate și părți civile din dosarul 11/P/2014, pentru a fi informate corect cu privire la conținutul rechizitoriului, precum și interesul public față de împrejurările stabilite prin probe pentru trimiterea în judecată”.

Traseul dosarului a fost unul sinuos, aceasta fiind a doua încercare de a-l aduce pe fostul președinte în fața completului de judecată.

Procurorii din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal intitulat generic „Revoluţia Română din decembrie 1989”, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu (membru și președinte al C.F.S.N.), Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. și fost vice prim-ministru al Guvernului României), Iosif Rus (fost comandant al Aviației Militare) și Emil (Cico) Dumitrescu (fost membru CFSN), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contra umanităţii, printr-o ordonanţa din 18 decembrie, conform comunicatului Parchetului General din 21 decembrie 2018.

Ulterior, în aprilie 2019, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus au fost trimiși în judecată, în prin rechizitoriul Secţiei Parchetelor Militare nr. 11/P/2014 din 05.04.2019.

Potrivit procurorilor, probatoriul administrat a demonstrat că, începând cu după-amiaza ale zilei de 22 decembrie 1989 a fost declanşată la nivelul întregii ţări o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare (dezinformare şi diversiune), unică în istoria naţională. Consecinţa acestei situaţii a fost instaurarea la nivelul întregii populaţii a României a unei psihoze a terorismului. Inducerea în eroare a reprezentat cauza numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări fizice sau psihice, privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional.

Conform documentelor procurorilor, cercetările efectuate în cauză au demonstrat că, în intervalul de timp 22 decembrie, orele 16:00-30 decembrie 1989, au survenit 857 de decese și 2382 de vătămări fizice, ca urmare a confruntărilor violente din București și principalele orașe ale României. Psihoza securist-teroristă a generat numeroase situații de foc fratricid, un consum uriaș de muniție militară, trageri haotice și, în general, o stare de pericol pentru societate.

Această a doua trimitere în judecată, conform rechizitoriului din 29 iulie 2022, a venit după ce judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au decis, anul trecut, printr-o sentință definitivă, ca dosarul Revoluției din decembrie 1989 să se întoarcă la Parchetul Militar, potrivit minutei de ședință. Asta se întâmpla după ce în octombrie 2020, Curtea Supremă a exclus mai multe probe depuse de Parchetul Militar la dosar, printre care rapoartele întocmite de SRI și de Comisia parlamentară de anchetă a revoluției care a funcționat în anii 90. Instanța supremă a identificat mai multe probleme de legalitate în investigația procurorilor militari.

În luna februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis dosarul „Revoluției” pentru a fi judecat de Curtea de Apel București, stabilind că această instanță este competentă să soluționeze cauza pentru că în acea perioadă Ion Iliescu nu era președinte al României.

Ulterior, Curtea de Apel București a decis, în 25 octombrie, începerea judecării lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, în dosarul Revoluției.

„Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu şi gl. (rtr.) Rus Iosif . Admite cererile de continuare a acţiunii civile introduse de numitul Mihalache Gheorghe, formulate de către numitele Mihalache Elena Ionela şi Duţă Alina şi dispune introducerea în cauză a numitelor Mihalache Elena Ionela şi Duţă Alina în calitate de părţi civile. Admite cererile de constituire ca părţi civile formulate de persoanele vătămate Dibluş Petruţa, Guramba Ioan, Ion Florin Ştefan şi Bîrligă Alexandra după reţinerea cauzei în pronunţare şi dispune introducerea în cauză a numiţilor Dibluş Petruţa, Ion Florin Ştefan şi Bîrligă Alexandra în calitate de părţi civile”, a decis Curtea de Apel București. Decizia nu era definitiv, putând fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

Potrivit rechizitoriului, în acest dosar, fostul președinte Ion Iliescu este acuzat că ar fi indus în eroare opinia publică prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate, cu consecința amplificării psihozei generalizate a terorismului, în perioada 22-30 decembrie 1989.

Rolul lui Iliescu în procesul cuplului Ceaușescu

Dosarul „mineriadelor din 1990” revine. Ion Iliescu poate fi anchetat

Ion Iliescu este cel care a semnat Hotărârea de constituire a Tribunalului Militar Excepțional menit să-i judece pe soții Ceaușescu, proces derulat la Târgoviște. El a semnat documentul în calitate de președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (F.S.N.), care și-a asumat preluarea puterii în România, cum a transmis în Comunicatul către țară din 22 decembrie 1989:

„Cetăţeni şi cetăţene,

Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucura întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale.

Un merit deosebit îl au cei care ani de zile şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei. Se deschide o pagină nouă în viata politică şi economică a României. În acest moment de răscruce am hotărât sa ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile şi grupările care s-au ridicat cu curaj în apărarea libertăţii şi demnităţii în anii tiraniei totalitare.

Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne.

Toate ministerele şi organele centrale în actuala lor structură îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice şi sociale. În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale. Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică. Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.

Ca program, frontul propune următoarele:

Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ.
Organizarea de alegeri libere în cursul lunii aprilie.
Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unu sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viaţă. Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească în viitor România. Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe să funcţioneze imediat.
Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii şi eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată şi promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice.
Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea distrugerii satelor.
Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane. Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democrate şi umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate. Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale. Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului.
Respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii.
Organizarea întregului comerţ al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor.
Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinătăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia.
Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă.

Constituindu-ne în acest front, suntem ferm hotărâţi să facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România, garantând triumful democraţiei, libertăţii şi demnităţii tuturor locuitorilor ţării.

În mod provizoriu, în componenţa consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, László Tőkés, Dumitru Mazilu, Dan Deşliu, general Ştefan Guşă, general Victor Atanasie Stănculescu, Aurel Dragoş Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marţian, Mihail Lupoi, Gheorghe Voinea (general), căpitan de rangul I. Emil Dumitrescu, Vasile Neacşa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negriţiu, Gheorghe Manole, Vladimir Ionescu, Adrian Sîrbu, Constantin Cîrjan, Géza Domokos, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu.

Dând citire la posturile de radio şi televiziune acestui comunicat, Ion Iliescu a precizat: „Deocamdată, este o structură provizorie, gândită într-un mod foarte operativ. Lista rămâne deschisă. Nu aceasta va fi componenţa completă a consiliului. Am menţionat doar câteva nume de oameni care sunt legate de transformările pe care le cunoaşte ţara, oameni care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul de instaurare a noului regim al puterii.

Lista rămâne deci deschisă. Pentru a putea completa componenţa consiliului aşteptăm propuneri din partea tuturor categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins. Acest comunicat este o primă formă de platformă-program a noului organism al puterii de stat din România. Am primit mandatul de a vi-l prezenta”, este comunicatul CFSN din 22 decembrie 1989.

Nicolae și Elena Ceaușescu au fost în final condamnați la moarte. Ei au fost executați la ora 14:45, în incinta unității militare din Târgoviște, informația fiind televizată în cursul serii.

Decizia a fost anunțată și prin comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naţionale, condus de Ion Iliescu, publicat în Monitorul Oficial nr, 3 din 26 decembrie 1989:

UM 01417, fosta Școală Superioară de Cavalerie “Ferdinand I”, unde au fost deținuți Nicolae și Elena Ceaușescu între 22-25 decembrie 1989, locul procesului și execuției celor doi (25 decembrie 1989)
Curtea din spate. Locul execuției, zidul unui corp de gardă, extensie a clădirii principale. Nu toate urmele gloanțelor care i-au ucis pe Ceaușești se păstrează, deoarece s-au făcut reeparații stângace de-a lungul anilor. Contururile de jos, menite a indica unde au căzut cei doi, nu respectă adevărul istoric, mai ales conturul din dreapta, al lui Nicolae Ceaușescu. Sursa foto și descrieri: Rezistența urbană

„Luni, 25 decembrie 1989, a avut loc procesul lui Nicolae Ceauşescu şi al Elenei Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar.

Capetele de acuzare au fost:

Genocid – peste 60 000 de victime.
Subminarea puterii de stat prin organizarea de acţiuni armate împotriva poporului şi a puterii de stat.
Infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti, prin distrugerea şi avarierea unor clădiri, explozii în oraşe etc.
Subminarea economiei naţionale.
Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste 1 miliard de dolari depuse la bănci străine.

Pentru aceste crime grave săvârşite împotriva poporului român şi a României, INCULPAŢII NICOLAE CEAUŞESCU ŞI ELENA CEAUŞESCU AU FOST CONDAMNAŢI LA MOARTE şi confiscarea averii.

Sentinţa a rămas definitivă şi a fost executată.”

Niciun responsabil, la 33 de ani de la Mineriada din iunie 1990

Ion Iliescu apare și în rechizitoriului Dosarului Mineriadei din iunie 1990 pe care, la finalul anului 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, printr-o sentință definitivă, să îl restituie la Parchetul Militar. Astfel, cercetarea penală a reînceput de la zero.

„14 iunie – 16 iunie 1990 – Mineriada: Ajunși la 4 dimineața în București, minerii sunt conduși spre Piața Universității și clădirile Facultăților de Geologie, Litere, Matematică și Arhitectură. Studenți și profesori deopotrivă sunt bătuți cu lanțuri și bâte. Minerii devastează sediile partidelor istorice, PNȚCD și PNL, unde susțin că au găsit droguri, valută și mașină de scris automată. Locuințele lui Corneliu Coposu și Ion Rațiu sunt de asemenea devastate, iar Marian Munteanu, liderul studenților, este bătut și aruncat în Fântâna de la Universitate. Numeroși manifestanți și oameni obișnuiți, simpli trecători, sunt agresați. Pe 16 iunie, Ion Iliescu le mulțumește minerilor la RomExpo. Oficial, au existat 746 de răniți și 6 morți, însă victimele declară că în realitate intervenția minerilor s-a soldat cu peste 100 de morți”, scriu cercetătorii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICMER).

Imagini de la Mineriada din 13-15 iunie 1990 – TVR:

Dosarul Mineriadei a fost trimis în judecată în luna iunie 2017, iar timp de 3 ani a stat în camera preliminară. Astfel, judecătorii instanței supreme au decis că trebuie refăcută de la zero ancheta penală, după ce toate probele strânse de procurori au fost anulate. Printre cei trimişi în judecată se numărău fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, pentru infracțiuni împotriva umanității.

Fostul preşedinte Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că el este cel care a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Conform Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

A fost sau n-a fost revoluționar?

Sursa foto: Mediafax foto

Mai mult, dreptul lui Ion Iliescu de a fi numit oficial revoluționar a ajuns în instanță, după ce Guvernul – prin Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România -a decis, în unanimitate, că fostul președinte al României Ion Iliescu nu îndeplinește condițiile pentru deținerea titlului de „luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 – Luptător remarcat prin fapte deosebite” și a hotărât să se adreseze instanței pentru retragerea acestuia. Documentul a fost adoptat în 31 mai 2022, cu unanimitate de voturi, ca urmare a dezbaterii unei adrese înaintate de Asociaţia 21 decembrie 1989.

Curtea de Apel București a decis, în aprilie, că nu are competența să judece dosarul în care Secretariatul de Stat pentru Revoluționari solicită anularea și retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluției din 1989 acordat fostului președinte Ion Iliescu. Cum anterior și Tribunalul București își declinase competența în acest caz, Înalta Curte de Casație și Justiție va trebui să decidă ce instanță va soluționa dosarul.

Comisia înfiinţată la nivelul Secretariatului de Stat are rolul, conferit în temeiul art.49 din H.G.1412/2004 – de unde șinumele de Comisia nr.49 – printre altele, de a analiza elementele de noutate și de a decide, în cazul descoperirii unor neconcoranțe, să ceară instanței anularea certificatelor.

Conform Legii nr. 341 din 12 iulie 2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 titlul de „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite – atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989”.

Ion Iliescu se numără printre cei 1266 de persoane cărora le-a fost conferit Ordinul Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, prin decretul nr. 1.1169 semnat în 15 decembrie 2004 (poziția 530) de președintele de la acea vreme, nimeni altul decât Ion Iliescu. Se întâmpla cu câteva zile înainte de a pleca definitiv de la Palatul Cotroceni, după al doilea mandat constituțional (1990 – 1992, 1992 – 1996, 2000 – 2004)..

Astfel, comisia a verificat documentele din dosaril administrativ şi a constatat, în unanimitate, atât din CV de pe internet, cât și din materialele din presă, traseul politic al lui Ion Ioliescu în timpul regimului comunist.

Conform documentelor citate, Ion Iliescu a intrat în Uniunea Tineretului Comunist în anul 1944 şi în Partidul Comunist Român în 1953, unde a avansat în carieră, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 şi membru al Comitetului Central al PCR.

La 19 august 1956 a fost ales preşedinte al Comitetului de organizare a Asociaţiilor Studenţeşti, apoi al Consiliului (martie 1957).

Ulterior a devenit şef de secţie la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC. La un moment dat a ocupat funcţia de şef al Departamentului pentru Propagandă al Comitetului Central al PCR.

A servit mai târziu ca ministru pentru problemele legate de tineret între 1967 şi 1971, după care, timp de șase luni a fost secretar al Comitetului Central al PCR.

Între anii 1971 – 1974 a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş şi din anii 1974 – 1979 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.

„Având în vedere faptul că în 1971 a deţinut funcţia de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcţia de conducere deţinută la UTC al PCR „Comisia constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin legea 242 pentru a deţine calitatea de LRM conform textului de lege. De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale Partidului Comunist Român, motiv pentru care, în unanimitate, decide demararea proccedurii administrative de anulare a certificatului LRM”, arată documentul comisiei.

Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România începe, astfel, acţiunea de anulare a certificatului în instanţa de contencios administrativ, iar ulterior pronunţării de către instanţă a hotărârii judecătoreşti de anulare se va transmite adresă către Serviciul pentru revoluţionari pentru retragerea titlului.

Cele mai noi statistici ale Casei Naționale de Pensii Publice, din luna august, arată că, la acea dată erau înregistrați 12.904 de beneficiari de indemnizații conform Legii nr. 341 din 12 iulie 2004 recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, iar inemnizație medie era de 1.903 de lei.

Conform Legii nr. 341 din 12 iulie 2004, persoana care deține titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite” beneficiază, pe lângă indemnizaţia calculată conform prevederilor legale, şi de numeroase drepturi, drepturi care nu sunt considerate venituri, nu se impozitează şi nu afectează acordarea altor drepturi.

„Vedetă” în presa comunistă

Presa vremii vine să întărească concluziile secretarialului de stat din cadrul Guvernului.

Pagina de Facebook a Cineclic, unde sunt distribuite numeroase imagini din perioada comunistă, a prezentat recent imagini cu Ion Iliescu în anul 1957, la vârsta de 27 de ani. Potrivit imaginilor publicate de pagina de Facebook a Cineclic, în anul 1957 a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din București „prima conferință pe țară a asociațiilor studențești”.

„Tovarășul Ion Iliescu a prezentat raportul Comitetului de Organizare a Asociațiilor Studențești din Republica Populară România”, arăta propaganda comunistă.

Imagini rare cu Ion Iliescu de pe vremea când era șeful UTC – Foto: Captură TikTok

Pe rețelele sociale circulă imagini de arhivă din anul 1968, când fostul președinte al României, Ion Iliescu, la vremea aceea ocupând funcția de șef al Uniunii Tineretului Comunist (UTC), lăuda în discursul său realizările tineretului comunist de la acea vreme.

„Uniunea Tineretului Comunist dă o atenție deosebită în cadrul activităților sale, cultivării tradițiilor mișcării de tineret din țara noastră, de participare a tinerilor pe șantierele patriei pentru construirea de obiective economice, social-culturale în spiritul hotărârii comitetului central al Partidului Comunist Român din decembrie cu privire la activitatea tineretului.

În acest an Uniunea Tineretului Comunist se străduiește să dezvolte participarea tineretului în acțiunile de muncă patriotică care se desfășoară pe întreg cuprinsul țării. Această acțiune a organizației noastre are o semnificație particulară. În acest an, aniversăm 20 de ani de la deschiderea și desfășurarea lucrărilor pe Șantierul Național al Tineretului de la Bumbești-Livezeni.

Cu 20 de ani în urmă, Generația anului 1948 a scris o pagină glorioasă în istoria mișcării noastre de tineret, când peste 30.000 de tineri au lucrat timp de câteva luni de zile din primăvara în toamna anului 1948 la construirea căii ferate Bumbești-Livezeni, care a devenit un simbol al eroismului și al elanului în muncă al tineretului nostru. Marcând această aniversare, organizația noastră s-a adresat prin chemarea dată publicității astăzi întregul tineret al patriei pentru a cinsti tradițiile generațiilor anterioare prin acțiuni de unică pe șantierele patriei, în construirea unor obiective de importanță economică, în acțiuni de împăduriri pe șantiere din agricultură, în construirea unor obiective social-culturale.

Comitetele județene ale Uniunii Tineretului Comunist împreună cu organizațiile locale, cu Consiliile Populare au stabilit un număr de obiective pe care lucrează sute de mii de tineri”, spunea Iliescu.

De asemenea, fostul lider al UTC-știlor lauda lucrările de mare infrastructură la care participau tinerii din Uniunea Tineretului Comunist. La acea vreme se puneau bazele primei autostrăzi din România (A1 București- Pitești).

„Aș menționa lucrările pe care le desfășoară tinerii bucureșteni din județele Argeș și Dâmbovița pe șantierul primei autostrăzi românești, București-Pitești, acțiuni similare ale tinerilor din alte județe pentru construirea unor șosele ca cele de la Câmpina, Comarnic, Bumbești-Livezeni, din regiunea Maramureș, acțiune de împăduriri la care participă zeci de mii de tineri într-un număr mare de județe, acțiunile pe șantierele de irigații și îmbunătățiri funciare, iar în zilele acestea în cadrul acțiunii desfășurate pe planul național împotriva urmărilor secetei, acțiuni la care vor participa câteva zeci de mii de elevi și studenți în cursul verii și toamnei, în lucrările de recoltare din întreprinderile agricole de stat, precum și activitatea pe care o desfășoară tineri dintr-un număr mare de localități urbane și rurale pentru construirea unor complexe sportive, baze sportive și turistice, parcuri cultural-distractive ale tineretului.

Prin această acțiune amplă de mobilizare a unor mase largi de tineri, organizația noastră marchează prezența activă a tineretului la eforturile generale ale poporului de eficientizare economică, de înălțare a patriei.

Concomitent cu acțiunile la care m-am referit, organizația noastră intenționează să organizeze o serie de măsuri de evocare a acțiunilor generațiilor precedente atât pe șantierul de la Bundeși –Livezeni cât și pe alte șantiere naționale la Salva Vișeu și o serie de alte acțiuni similare.

Fostul președinte anunța atunci că în 1 septembrie 1968 va fi organizată o festivitate în care era sărbătorită „predarea ștafetei” noii generații de tineri de către un brigadier de generația anului 1948

Pentru a evoca momentul de la Bumbești-Livezeni , intenționăm ca la 1 septembrie să organizăm la ICI o festivitate la care să participe un brigadier de generația anului 1948, alături de tineri ai anului 1968, tineri care participă la lucrări de muncă patriotică, semnificând în acest fel și un fel de transmitere a ștafetei acestor tradiții pozitive ale tineretului nostru.

Cu acest prilej vom consemna și rezultatele întrecerii care se desfășoară între organizațiile de UTC județene și în cadrul județenilor, între organizațiile de UTC din întreprinderi și instituții, pentru cea mai bună participare la acțiunile de muncă patriotică”, a declarat la acea vreme Ion Iliescu.

Ales prima dată președinte în „duminica orbului”

Ion Iliescu, la petrecerea de la Cernica, din 1999 / Mediafax foto

La scurt timp după evenimentele din decembrie 1989, în ianuarie 1990, FSN, strămoșul actualului Partid Social Democrat (PSD) s-a transformat în partid politic.

Pe lista acestuia a candidat Ion Iliescu când a devenit prima dată șef al statului, în urma alegerilor din „duminica orbului”, 20 mai 1990, când a câștigat alegerile cu 85,07% voturi.

A câștigat apoi două mandate pline în calitate de președinte al României, între 1992 – 1992 și 2000 – 2004. Între cele două, timp în care în fruntea statului a fost Emil Constantinescu, Ion Iliescu a fost ales senator. În aceeași funcție a fost ales și după plecarea de la Palatul Cotroceni, între 2004 și 2008, când a fost și lider al grupului parlamentar al PSD.

În acei ani parcipa activ la „băile de mulțime”. În 1999, Ion Iliescu a apărut, alături de alți lideri ai partidului, la sărbătoarea de 1 Mai de la Cernica, lângă Capitală. Oliviu Gherman, Antonie Iorgovan și Nicolae Văcăroiu l-au însoțit pe fostul șef al statului, iar românii simpli au stat la cozi la „tradiționalii” mici.

Ion Iliescu a devenit în 2006 președinte de onoare al PSD și invitat permanent în structurle de conducere ale PSD, dar, în 2010, la 80 de ani, a anunțat public că se retrage din toate funcțiile deținute în partid.

Abandonat de mamă, ajustat de Ana Pauker

Copilăria lui Ion Iliescu – născut pe 3 martie 1930 în Olteniţa, judeţul Călăraşi – a fost marcată de pierderea ambilor părinți, conform informațiilor din biografiile publicate de-a lungul timpului și propriilor declarații.

Tatăl lui, Alexandru, născut tot în Oltenița, a fost comunist ilegalist și, în 1931, a participat, în U.R.S.S., unde ajunsese clandestin, la congresul Partidului Comunist de la Gorikovo. Nu s-a întors imediat acasă, ci a mai stat în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare, unde a și murit.

Viitorul președinte al României s-a născut pe strada „lăutarilor” din mahalaua OIteniței și la scurtă vreme după naștere a fost părăsit de mama naturală, așa cum a relatat presa.

„Adevărul este că împrejurările vieţii au făcut ca, la vârsta de un an, să fiu abandonat de propria-mi mamă, care nu s-a interesat niciodată de soarta mea. Nu i-am reproşat niciodată nimic, dar nici nu am băgat-o vreodată în seamă. Am convieţuit cu ţiganii, de care nu mă deosebeam deloc, în Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care o duceau cel mai greu, şi erau lăutarii, care erau aristocraţia ţigănească. Petreceam mult timp prin casele lor, mai ales că arătam cam la fel ca puradeii lor”, avea să recunoscă fostul șef de stat într-o scrisoare adresată jurnalistului Cornel Nistorescu.

La vârsta de 9 ani, Ion Iliescu a fost înfiat de matușa lui, Aristița, care avea să ajungă servitoare și bucătăreasă a Anei Pauker, potrivit scrierilor lui Vladimir Alexe („Ion Iliescu – Biografia secretă”). Conform sursei citate, Ana Pauker – devenită în anii 1947-1952 viceprim-ministru și ministru de Externe al României – l-a ajutat pe Iliescu să fie trimis la Moscova pentru a studia la Institutul Energetic.

El a fost căsătorit din 1951 cu Nina – Elena Şerbănescu – numele de fată, cu care s-a cunoscut în vremea studiilor liceale, și nu are copii.

Ce scrie în biografia oficială

Ion Iliescu, fost președinte al României cu două mandate neconsecutive / Sursă FOTO: Mediafax Foto

Ion Iliescu, fost președinte al României / Sursa: Mediafax Foto

Ion Iliescu și-a publicat propria versiune a ascensiunii sale pe blogul personal.

Ion Iliescu a susținut aici că, deși a fost „exclus din forumul central de partid, fiind acuzat de “deviere intelectualistă”, a continuat să adopte o atitudine critică faţă de dogmele “revoluţiei culturale” şi atunci când a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în anii 1971-1974, şi pe cea de preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi, în anii 1974-1979. Ca urmare, treptat, a fost îndepărtat din viaţa politică.

În perioada 1979-1984 a lucrat la Consiliul Naţional al Apelor, iar în perioada 1984 – 1989 a fost directorul Editurii Tehnice. S-a aflat în permanenţă sub urmărirea şi supravegherea organelor de securitate, care au încercat să-l izoleze, să-l scoată din viaţa publică, să-i controleze şi să-i limiteze posibilitatea de comunicare”.

Biografia personală integrală:

„Date biografice

– S-a afirmat de tânăr în viaţa publică. În 1948, ca elev, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (UAER).

– În 1956 a fondat Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România (UASR), organizată iniţial după modelul uniunilor naţionale ale studenţilor din ţările europene, ca organizaţii profesionale ale studenţilor.

– A participat la mişcarea studenţească internaţională în diverse foruri şi organisme ale acesteia, ca reprezentant al studenţimii române.

– În anii 1967 – 1971, a fost ministru pentru problemele tineretului, după care, timp de şase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

– Exclus din forumul central de partid, fiind acuzat de „deviere intelectualistă”, a continuat să adopte o atitudine critică faţă de dogmele „revoluţiei culturale” şi atunci când a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în anii 1971-1974, şi pe cea de preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi, în anii 1974-1979. Ca urmare, treptat, a fost îndepărtat din viaţa politică. În perioada 1979-1984 a lucrat la Consiliul Naţional al Apelor, iar în perioada 1984 – 1989 a fost directorul Editurii Tehnice. S-a aflat în permanenţă sub urmărirea şi supravegherea organelor de securitate, care au încercat să-l izoleze, să-l scoată din viaţa publică, să-i controleze şi să-i limiteze posibilitatea de comunicare.

– În seara zilei de 22 Decembrie 1989, se află printre principalii fondatori ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi devine Preşedinte al CFSN, organism al puterii provizorii de stat şi, în acelaşi timp, un comandament ad-hoc având misiunea protejării şi consolidării victoriei revoluţiei.

– În „Comunicatul către ţară al CFSN”, la elaborarea căruia a participat – şi pe care l-a prezentat la posturile de radio şi televiziune în noaptea de 22 Decembrie 1989 – sunt definite natura politică şi socială a transformărilor care aveau să marcheze ireversibil destinul României: demolarea sistemului totalitar, a monopolului unui singur partid; instaurarea democraţiei, a pluralismului politic, instituirea statului de drept; construcţia societăţii civile, respectul demnităţii şi drepturilor omului; garantarea libertăţii de expresie, de asociere şi manifestare; reforma economică şi tranziţia la economia de piaţă, larga deschidere pe plan internaţional.

– La sfârşitul lunii ianuarie, s-a numărat printre fondatorii formaţiei politice – Frontul Salvării Naţionale, din care s-au structurat, apoi, Partidul Democrat şi Partidul Democraţiei Sociale din România.

– În perioada februarie-mai 1990 este Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, organism nou creat care a preluat prerogativele puterii provizorii în stat şi în care au fost incluşi reprezentanţii tuturor partidelor politice apărute imediat după revoluţie.

– La 20 mai 1990 a fost ales Preşedinte al României, pe perioada Adunării Constituante, de doi ani, aşa cum se prevedea în Legea Electorală, conform căreia s-au organizat primele alegeri libere, după aproape o jumătate de secol de totalitarism.

– La alegerile prezidenţiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate în conformitate cu noua Constituţie, a obţinut 7.297.551 voturi, – adică 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optând pentru programul său „Cred în schimbarea în bine a României”. În cursul primului mandat constituţional de şef al statului, priorităţile acţiunii sale au fost: reconcilierea naţională, pactul social, conlucrarea tuturor forţelor politice pentru stabilitatea şi redresarea ţării, tranziţia spre economia de piaţă, reforma economică, protecţia socială, deschiderea spre lume.

– Înscris în cursa prezidenţială din noiembrie 1996 pentru un nou mandat, cu programul „Să continuăm, împreună, schimbarea în bine a României”, în turul al doilea al scrutinului electoral balanţa a înclinat în favoarea contracandidatului său. Este ales senator şi conduce, de pe băncile opoziţiei în anii 1997 -2000, Grupul parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR).

– Conferinţa Naţională Extraordinară a Partidului Democraţiei Sociale din România (azi Partidul Social Democrat) din 17 ianuarie 1997, l-a desemnat preşedinte al PDSR, funcţie în care a fost reales la Conferinţa naţională din 20-21 iunie 1997. În această calitate, a contribuit la reconstrucţia şi edificarea unui partid social-democrat modern, european.

– În urma scrutinului din noiembrie-decembrie 2000, propus şi susţinut de PDSR, obţine un nou mandat prezidenţial cu programul intitulat „Aproape de oameni, împreună cu ei”. Este cel de al doilea mandat constituţional pe care Ion Iliescu îl îndeplineşte în cariera sa postrevoluţionară.

– În decembrie 2004 este ales senator pe listele Partidului Social Democrat şi redevine liderul Grupului parlamentar PSD din Senat.

– În declaraţia din 20 decembrie 2004, din ultima zi a celui de-al doilea mandat constituţional, Ion Iliescu a prezentat un bilanţ al perioadei 2001 – 2004 cuprinzând principalele realizări ale celor 4 ani: consolidarea statului de drept şi a democraţiei, redresarea economică şi socială prin revenirea la principiul creşterii economice şi, pe această bază, ameliorarea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor; reforme pentru modernizarea ţării şi accesul în lumea valorilor democraţiei şi ale progresului contemporan, integrarea europeană şi euro-atlantică, respectiv primirea României în NATO şi finalizarea cu success a negocierilorde aderare la UE şi, ca un corolar al tuturor demersurilor, reconcilierea naţională, pacea şi stabilitatea socială, debirocratizarea instituţiilor statului şi sporirea funcţionalităţii acestora, lupta împotriva corupţiei, consolidarea societăţii civile, implementarea spiritului comunitar european şi raportarea la valorile practice ale acestuia.

– În 10 decembrie 2006 este ales cu unanimitate de voturi Preşedintele de onoare al Partidului Social Democrat.

Alte informații

– Este căsătorit din 1951, soţia sa Nina Iliescu (Elena Şerbănescu – numele de fată, cu care s-a cunoscut în vremea studiilor liceale) fiind de profesie inginer, cercetător ştiinţific în domeniul coroziunii metalelor.

– Foloseşte în mod curent în activitatea sa limbile franceză, engleză şi rusă.

– În perioada anilor ’80 a fost preşedintele federaţiei române de caiac-canoe.

Activitate profesională

– Sfera formaţiei universitare inginereşti este domeniul hidroenergiei şi al gospodăririi apelor

– Debut profesional în 1955, ca inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti, sectorul “Sisteme”. Aici particip la elaborarea lucrării de sinteză intitulată “Inventarierea resurselor hidroenergetice ale ţării”.

– În perioada 1979-1984, preiau conducerea Consiliul Naţional al Apelor, unde, de asemenea particip la elaborarea unor studii de specialitate, printre care prima lucrare cu caracter sistemic,– “Programul Naţional de utilizare a resurselor de apă” şi “Schemele de amenajare a bazinelor hidrografice” care vizează totalitatea folosinţelor de apă, în raport cu dezvoltarea economică şi cerinţele de mediu.

– Am susţinut punctele de vedere ale specialiştilor în domeniu, pronunţându-ma împotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, în 1984, am fost demis.

– Din 1984 şi până la 22 decembrie, 1989, ca director al Editurii Tehnice din Bucureşti, îmi continui preocupările profesionale, abordând şi alte domenii conexe, cum sunt ecologia, dezvoltarea durabilă, principiile şi raţiunea progresului economic şi tehnologic contemporan, societatea post-industrială şi informaţională, cunoaşterea.

– Autor a numeroase studii, articole şi comunicări apărute în reviste de specialitate, multe dintre acestea cunoscând dezvoltări succesive în cărţile pe care le public cu o frecvenţă aproape anuală, fie că este vorba despre considerente de principiu şi noi încadrări contextuale ale proceselor dezvoltării economice şi sociale, fie despre transformările structurale din economie şi societate, ori fenomenele integrării şi globalizării, văzute şi analizate ca procese obiective, de natură să accelereze progresul şi să confere un nou echilibru, o nouă ordine lumii noului mileniu.

-Sunt membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi Doctor Honoris Causa al câtorva universităţi din ţară şi străinătate.

– Senator 1996 – 2000

– Presedintele României 1990-1996, 2000-2004

– Senator – Lider Grup Parlamentar PSD, 2004 – 2008”.

Sursa: Blogulpersonal

Sursa foto: Mediafax