Tudor Chirilă: „Eu n-am ajuns la vârsta asta să asist tăcut și să accept un compromis cu răul”
Uitându-te la Tudor Chirilă, cum urcă scările de la stația de metrou „Aviatorilor“ cu mâinile înfundate în buzunarele gecii groase și cu fesul pe ochi, n-ai ghici vedeta națională a cărei priză la public transcede generațiile.
Are 740.000 de urmăritori pe Facebook-ul „decrețeilor“, 236.000 pe Instagramul „Millennialilor“, 45.200 pe TikTok-ul Generației Z și un public de câte 2.000.000 de oameni pe ediție la „Vocea României“, pe Pro TV.
Dar Tudor actorul, muzicianul, compozitorul, showman-ul de la „Vocea României“ – unde tocmai a câștigat a 6-a din cele 11 ediții – înseamnă, de fapt, doar vârful aisbergului.
În afara scenei și a reflectoarelor, Tudor Chirilă este una dintre cele mai puternice și constante voci ale societății civile. Neobosit, e aproape singur pe contrasensul industriei de spectacol românești.
Se duce de unde vedetele autohtone fug cu spaimă: zona civică, zona de atitudine, zona de implicare în viața cetății. În show-biz dă nasol să ai păreri și personalitate. Dar Chirilă e altfel.
Tudor Chirilă: sesizează cineva elefantul din cameră, fraților?
De ce, Tudor?, vine întrebarea logică. Ești un om împlinit material, familial, ești celebru. De ce nu taci și tu, cum tac ceilalți?
„Băi, nu știu, dar mie nu mi se pare că asta e România pe care noi ne-o dorim. Pentru că eu n-am ajuns până la vârsta asta ca să asist tăcut și să fac compromisul cu răul“, răspunde după câteva clipe de gândire.
Doar în ultimele zile, artistul a fost prezent la flashmob-ul organizat în sprijinul jurnalistei Emilia Șercan și a „stricat“ momentul de glorie al Ralucăi Turcan, invitată să vorbească la dezvelirea grupului statuar al disidenților Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.
„N-a fost ceva premeditat“, explică Tudor ieșirea de săptămâna trecută, de la ceremonie. Dar „sesizează cineva elefantul din cameră, fraților? Am înnebunit?“.
Tipic românesc, Tudor a fost lăsat singur atunci. Ceilalți au tăcut și au plecat capul în timp ce el îi striga că e o impostoare politicienei care acum doar câteva luni îl aplauda frenetic pe turnătorul securist Constantin Bălăceanu Stolnici, în aula Academiei.
După ce a părăsit furios festivitatea din Cotroceni, Tudor povestește că a primit SMS-uri: cei care tăcuseră îl felicitau pe ascuns acum. „Asta m-a înfuriat și mai tare. De ce n-am fost 200 care să spunem?“
De fapt, Tudor poartă pecetea generației lui, generația Revoluției. Copiii și adolescenții care au trăit căderea comunismului din 1989 și înfrângerea mișcării democratice din 1990 au câștigat extraordinara capacitate de a se indigna în fața răului, a nedreptății.
