Site icon Stiri Romania

Toto Dumitrescu, derapaj halucinant în cătușe! Unde a putut spune că a fugit după accident: „Să mă…”

Toto Dumitrescu a fost prins de polițiști după 48 de ore de la accidentul în care a fost implicat. Întrebat unde a fugit după impact, fiul lui Ilie Dumitrescu a avut un derapaj halucinant, în timp ce avea cătușele la mâini. Vezi, în articol, ce a putut spune și despre șoferița rănită în accident!

În data de 14 septembrie, Toto Dumitrescu a fost implicat într-un accident, care a avut loc în cartierul Primăverii. O șoferiță nu i-a acordat prioritate, lovind mașina în care se afla fiul lui Ilie Dumitrescu. Acesta a fugit de la locul accidentului și a fost găsit de polițiști după 48 de ore. Fiul lui Ilie Dumitrescu se afla în apartamentul unui prieten din zona Pipera. Oamenii legii l-au dus la IML pentru analize de sânge.

Ce derapaj a avut Toto Dumitrescu

Oamenii legii l-au reținut pe Toto Dumitrescu și testat pentru consumul de droguri. Surse din anchetă au transmis că tânărul a ieşit pozitiv la cocaină, iar apoi a fost dus la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici pentru analize de sânge.

În momentul în care polițiștii l-au scos în cătușe, un reporter l-a întrebat de ce a fugit de la locul accidentului, iar răspunsul său a fost unul halucinant. Mai mult decât atât, nu a părut deloc preocupat de soarta șoferiței rănite, care a fost internată la Spitalul Floreasca, cu mai multe contuzii.

„Reporter: Care e motivul pentru care ai fugit?

Toto Dumitrescu: Să mă ****** în c*r.

Reporter: Ăsta e răspunsul tău?

Toto Dumitrescu: E fix răspunsul meu. Te pup.

Reporter: Ţi se pare ok că ai lăsat-o pe fata aia acolo?

Toto Dumitrescu: E vina ei”, a fost discuția dintre Toto Dumitrescu și un report, potrivit Observator News.

Încă de la început, Toto Dumitrescu a avut o atitudine sfidătoare în fața jurnaliștilor. Mai mult decât atât, tânărul actor a negat consumul de substanțe interzise, deși la testul rapid al agenţilor de la Rutieră a ieşit pozitiv la cocaină.

„Toto Dumitrescu: Nu consumasem nimic.

Reporter: Şi atunci de ce ai fugit?

Toto Dumitrescu: Pentru că am fost speriat.

Reporter: Şi unde te-ai ascuns? De ce nu ai anunţat la Poliţie? Fata avea nevoie de ajutor, de îngrijri medicale.

Toto Dumitrescu: A fost greşeala ei!”

Toto Dumitrescu a fost dus la IML marți, 16 septembrie 2025. Deși a ajuns acolo în cătușe, ulterior, tânărul a fost surprins fără ele, la Brigada Rutieră, conform Gândul. Fiul lui Ilie Dumitrescu a fost filmat chiar înainte de a intra în sediu.

Exit mobile version