Tânăr român, revenit din Italia cu părinții: „Nu vreau să rămân în România, cu cât plec mai repede de aici, cu atât mai bine”
Roberto Emanuele Lungu, cunoscut de familie sub numele de Emi, este un tânăr român născut în Palestrina, la 35 de kilometri de Roma.
A copilărit în Italia, unde își amintește cu drag de plimbările cu familia la Colosseum și de pastele carbonara, relatează Libertatea.
Însă, la vârsta de 13 ani, viața lui a luat o turnură neașteptată când familia s-a mutat în România, în satul Albele din apropierea orașului Onești.
Tatăl lui Emi s-a hotărât să se întoarcă în România după ce s-a îmbolnăvit de hernie de disc, a fost operat de două ori în Italia și n-a mai putut să muncească în construcții.
Era cea mai bună soluție pentru familie: să renunțe la casa închiriată în Italia și să se stabilească la Albele, în județul Bacău, unde și-au ridicat o casă cu banii câștigați în străinătate.
Fără prea multe explicații, Emi a fost informat de mutarea definitivă a familiei în timpul călătoriei cu mașina către România, unde credea că merge doar în vacanță.
A sosit într-un sat românesc unde drumurile nu erau asfaltate, un contrast puternic față de frumusețea satului italian Castel San Pietro Romano, unde locuia înainte.
Adaptarea la noua realitate a fost dificilă pentru băiat
Nu vorbea fluent românește, era nevoit să se trezească devreme pentru a ajunge la școală în Onești și s-a confruntat cu reacții neplăcute din partea colegilor care îl percepeau ca fiind diferit.
Deși a reușit să promoveze examenul de bacalaureat în România, Emi a rămas cu sentimentul că Italia reprezintă adevărata sa casă și identitate.
În prezent, tânărul lucrează în Norvegia, în vacanțe, la ferma mătușii sale. Plănuiește să strângă bani pentru a se înscrie la Facultatea de Mecanică din Iași.
Deși România este acum casa lui, visul lui este să se stabilească în Norvegia sau America, unde speră să-și deschidă o firmă în domeniul mecanicii auto.
Despre experiența sa în România, Emi reflectează: „Nu vreau să rămân în România; cu cât mai repede plec de aici, cu atât e mai bine. Nu-mi place limba, nu-mi place mâncarea. M-au luat prea dintr-odată când am plecat și mie mi s-a pus pata.”
Totuși, deși nu plănuiește să se stabilească în Italia, Emi își dorește să obțină cetățenia italiană, afirmând:
„Eu mă simt italian sută la sută. Mi-e foarte greu să mă exprim în română, în italiană mi-e mai ușor. Gândesc în italiană, vorbesc în italiană, mă port ca un italian.”
Povestea lui Emi este o ilustrare a complexității identității și a modului în care locurile în care trăim ne formează și ne influențează percepțiile despre cine suntem.
