Surse din Uniunea Salvați România (USR) au precizat pentru Știrile Pro TV că liderii partidului se află la această oră într-o ședință a Biroului Permanent Național, în care ar putea decide retragerea sprijinului politic pentru Elena Lasconi.
Conform surselor citate, unii dintre membrii importanți ai USR au luat decizia să-i ceară Elenei Lasconi să se retragă din cursa prezidențială, din cauza rezultatelor slabe din sondaje.
Astfel, cel mai recent sondaj, comunicat pe un grup intern de comunicare al USR, ar arăta ca Lasconi ar obține acum doar 4,1 %.
Conform surselor din USR, acest ultim sondaj, care nu a fost dat publicității, ar avea următoarele rezultate:
– George Simion 40,8%
– Victor Ponta 20,4%
– Nicușor Dan 16,9%
– Crin Antonescu 14,5%
– Elena Lasconi 4,1%
Ce le-a transmis Lasconi colegilor din USR care vor ca ea să se retragă: ”Nu mă retrag!”
Marți seara, potrivit unor surse, Elena Lasconi le-a transmis un mesaj colegilor săi din USR, pe un grup intern de comunicare, în care i-a anunțat că știe că unii dintre ei vor să o elimine din cursa electorală.
Ea spune că a aflat faptul că, miercuri, adică astăzi, ”o parte din colegii noștri fricoși vor face o conferință de presă prin care vor pretinde că Uniunea Salvați România, prin niște fricoși, își declară susținerea pentru un salvator din exterior”.
Mesajul complet al Elenei Lasconi către colegii ei din USR:
”Nu mă retrag!
Dragi colegi,
De mai bine de nouă luni sunt supusă presiunilor sistemului de a mă retrage din cursa pentru prezidențiale. Amintiți-vă declarațiile lui Ciucă și ale PNL de anul trecut: “retrageți-vă, doamnă Lasconi, noi avem primari, partid puternic, ajungem în turul doi!”
Apoi, Nicușor Dan via Zuckermann să mă retrag în favoarea lui Ciucă.
Apoi, renumărarea voturilor, care a culminat cu anularea alegerilor. Istoria ne va arăta: alegerile au fost anulate din cauza mea. Dacă ajungea Ciolacu, fiți siguri că nu s-ar fi întâmplat asta.
Apoi, candidatura Nicușor Dan care a declarat că nu va candida, care a mințit de multe ori, chiar și când a spus că a anunțat USR de intenția lui.
Apoi, invazia sondajelor prin care sistemul ne explică cine ar avea șanse (vot util).
Între turul unu și turul doi presiunea pusă pe mine de sistem a fost uriașă. Nu am cedat.
Toată viața mea am luptat. Voi continua.
Toți cei patru candidați care se presupune ca sunt înaintea mea în sondaje pregătesc România pentru o dictatură. Pe Simion îl știți, are datele. Antonescu și Ponta au și antrenamentul încercării de lovitură de stat din 2012. ND va fi președintele marionetă, o variantă mai nefericită a lui Iohannis. Asta înseamnă, simplu, că nu se schimbă nimic. Ba da, se inflamează valul izolaționist. Ceea ce, chiar matematic, te duce la deducția logică că peste trei ani, la alegerile parlamentare este foarte posibil ca izolaționiștii să fie majoritari în Parlament. Adică, următorul președinte nu își va finaliza mandatul.
În acest context, nu mai e vorba despre mine. Nu înțeleg de ce nimeni nu vede pericolul unei autocrații, al unui viitor negru pentru România.
Văd însă fricoși. Văd baroni și găști USR (alea care hotărăsc parlamentarii), care, în loc să facă campanie, fac jocul sistemului.
Au fost presiuni uriașe să mă retrag din partea acestor găști. Eu nu am cedat în fața sistemului. Nu am de gând să o fac nici acum.
Eu nu candidez doar pentru USR, candidez pentru români. Cred că sunt cel mai independent candidat dintre toți.
Toată viața am luptat pentru drepturile celor vulnerabili, pentru femei, pentru copii, pentru bunicii noștri. Nu pot să stau spectator. Niciunul din cei patru nu vor reprezenta decât interesele lor. Atât.
Fraților, alegerile anulate au schimbat și regula jocului. În loc să avem exact aceiași candidați cu aceleași semnături ne-am trezit cu alții. Nu exagerez, vorbesc despre doi de la PSD (Simion, Ponta) și doi de la PNL (Antonescu, Dan), adică, SISTEMUL.
Să avem curaj să deschidem ochii și să spunem lucrurilor pe nume!
Mâine, o parte din colegii noștri fricoși, vor face o conferință de presă prin care vor pretinde că Uniunea Salvați România, prin niște fricoși, își declară susținerea pentru un salvator din exterior. Sunt doar fricoși sau cai troieni? Întreb.”
Elena Lasconi a afirmat de mai multe ori că nu vrea să se retragă din cursa prezidențială în favoarea lui Nicușor Dan, iar – în cele mai recente afirmații ale sale – a spus că e ”dată naibii” și-l trimite pe Nicușor Dan să ”cumpere pătrunjel”.
”Pe de altă parte, eu am intrat într-o cursă anul trecut şi am de gând să o duc la bun sfârşit şi să devin preşedintele României, cu ajutorul românilor. Eu nu stau să mă uit în stânga şi în dreapta cine mai intră în competiţie. Este exclus să mă retrag în campanie. Voi duce lupta până la capăt”, a precizat președintele USR.
În luna martie, vicepreşedintele USR Allen Coliban a sugerat că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.
De asemenea, REPER le-a cerut celor din USR să îşi retragă candidata din cursa pentru alegerile prezidențiale şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, deoarece primarul este ”singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului.”

