Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică populară din România, având o carieră de zeci de ani.
Deși a ajuns la o vârstă respectabilă (este născută pe 23 septembrie 1941), marea artistă încă susține spectacole și cântă live.
Până să devină artista iubită de mii de oameni, Sofia Vicoveanca a trăit o adevărată dramă. S-a născut în 1941, în localitatea Toporuica (anterior Toporăuți), o localitate situată lângă Cernăuți, în Ucraina. În anii ’40, în timpul războiului, Sofia Vicoveanca a fost nevoită să plece în România doar cu hainele de pe ea, iar tatăl său a petrecut mai mulți ani într-un lagăr.
”Când m-am născut, tata era concentrat în armata română, iar mama, Veronica, se ocupa singură de gospodărie. Pe atunci, aveam o situaţie relativ bună, părinţii mei dispunând, pe lângă pământ, de vaci şi cai, de un magazin de mărunţişuri, în care se vindeau diverse produse, cum ar fi sarea sau chibriturile. Dar această situaţie n-a durat prea mult. O dată cu înaintarea frontului spre Bucovina, am plecat cu mama în coloana de refugiaţi. Nu împlinisem doi ani”, a povestit artista.
”Eram atât de săraci, încât n-am nici măcar o fotografie cu mine şi cu mama din acea perioadă. Nu ştiu cum arătam când eram mică! În plus, tata a căzut prizonier la ruşi şi n-am mai aflat nici o veste despre el mulţi ani. Prin sat, oamenii îi spuneau mamei „refugiata” sau „văduva”. Toată lumea credea că tatăl meu murise în Rusia!”, a mărturisit solista.
Sofia Vicoveanca: ”Eu voiam să număr stele, nu să mă mărit”
Anii au trecut și Sofia Vicoveanca a ajuns o artistă de succes, iubită de public. Faptul că era cunoscută i-a adus lângă și marea ei dragoste, soțul ei, Victor Micu.
”Soțul meu era bucureștean și a venit, într-o zi, la Suceava cu o delegație. M-a văzut într-un spectacol, a pus ochii pe mine, de la a doua întâlnire mi-a propus să ne căsătorim. Eu voiam să număr stele, nu să mă mărit. Voiam să mai aflu niște lucruri despre el, să știu cum gândește. Știam doar că este ziarist. A fost alături de mine și mi-a ‘dirijat’ toți anii până acum 22 de ani, când l-am pierdut” a mărturisit artista.

