Site icon Stiri Romania

Se schimbă condițiile obligatorii pentru bursele elevilor! Ce elevi nu vor mai primi bursă socială

Se schimbă condițiile obligatorii pentru bursele elevilor! Potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, bursele sociale pentru elevii din familii monoparentale vor fi condiționate de venit.

În anul școlar 2023-2024, bursele sociale acordate elevilor din familiile monoparentale nu au fost condiționate de venit. Bursele sociale pentru elevii orfani și bursele medicale se vor acorda în anul școlar 2024-2025 fără a se lua în considerare venitul părinților, conform proiectului de metodologie cadru de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025, scrie Edupedu.ro.

O altă schimbare în anul școlar viitor, în ceea ce privește acordarea burselor sociale este faptul că acestea să fie condiționate și de prezența la școală. Astfel, elevii care vor acumula 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu vor primi bursa socială pentru luna respectivă.

Bursele sociale ar urma să fie tot de 300 de lei pe lună și se vor acorda integral, nu se vor calcula în funcție de zilele libere și vacanțele școlare, așa cum se întâmplă cu cele de merit.

Ce elevi care vor putea lua bursa socială în anul școlar 2024-2025

Bursa socială se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații, conform art. 10:

Bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate

Bursa socială „reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socio-economic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar”, potrivit metodologiei.

Cererile pot fi depuse pe tot parcursul anului școlar, conform proiectului. „Lista elevilor care beneficiază de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, după cum urmează: se adaugă listei beneficiarilor de burse sociale acei elevi care fac dovada încadrării în condițiile prevăzute”.

Exit mobile version