Site icon Stiri Romania

Se modifică vârsta de pensionare! Cine iese mai târziu la pensie

Se schimbă regulile pentru pensionarea magistraților, conform unui nou proiect legislativ care va intra în dezbatere în regim de urgență în Parlament.

Documentul propune ca judecătorii, procurorii, dar și alți angajați cu funcții juridice speciale să se poată pensiona dacă au o vechime de minimum 25 de ani, dar doar în aceste funcții, și au împlinit cel puțin 48 de ani. Vârsta minimă de pensionare va crește însă treptat, potrivit unui calendar stabilit în Anexa 3 din Legea nr. 303/2022.

Se introduce o creștere graduală a vârstei standard de pensionare
Modificările sunt parte dintr-un proiect de lege anunțat de Crin Antonescu, candidatul sprijinit de alianța PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale. Actul normativ vizează modificarea mai multor legi deja în vigoare, inclusiv Legea nr. 282/2023 și Codul fiscal. Proiectul propune schimbări clare în ceea ce privește titlul și conținutul articolului IV al legii, care va deveni:

„Începând cu data de 1 ianuarie 2026, prin derogare de la prevederile art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridica prevăzut la art. 221 alin. (1) din aceeași lege se pot pensiona și pot beneficia de pensia de serviciu daca îndeplinesc condiția de vechime de minimum 25 de ani realizata numai în aceste funcții, precum și condiția de vârstă de cel puțin 48 de ani. Această vârstă de pensionare crește conform Anexei nr. 3 din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege. La calculul acestei vechimi se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. II.”

Schimbări importante apar și în Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Aceasta va conține un nou alineat, 11, la articolul 211, care precizează:

„atingerea vârstei de 65 ani se realizează prin creșterea vârstei standard de pensionare conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3”.

Tot în același articol, alineatele (1) și (4) vor fi complet modificate. Conform noilor reglementări:

„judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridica prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puțin 25 de ani realizata numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentata de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionarii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima luna de activitate înainte de data pensionarii.”

În ceea ce privește situația celor care se retrag din funcție dar continuă să lucreze în alt domeniu, articolul 211 alineatul (4) menționează:

„Persoanele care au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcțiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii și pot beneficia de pensie de serviciu, chiar daca la data pensionarii au o alta ocupație. În acest caz, pensia de serviciu este egala cu 65% din baza de calcul reprezentata de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcție, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. De aceasta pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcție din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net aferent venitului brut din ultima luna de activitate înainte de data eliberării din funcție, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad profesional. Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și persoanelor prevăzute de prezentul alineat”.

O noutate din proiectul de lege este introducerea unei anexe suplimentare, Anexa nr. 3, care stabilește cum va crește treptat vârsta standard de pensionare până la 65 de ani. Această schimbare se aplică inclusiv personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, conform modificărilor propuse pentru Legea nr. 567/2004.

Se schimbă și regulile pentru pensionarea grefierilor și a tehnicienilor criminaliști
Potrivit noului text legal, articolul 68/5, alineatul (1) din Legea nr. 567/2004 va suna astfel:

„ART. 68/5 – (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea prevăzut la art. 3 alin. (2), personalul de specialitate criminalistica și personalul care ocupa funcții auxiliare de specialitate criminalistica prevăzut la art. 3/1, precum și tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate, pot beneficia de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare conform eșalonării prevăzute în anexa care face parte integranta din prezenta lege, în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de baza brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 48 de luni consecutive de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima luna de activitate înainte de data pensionării”.

Tot la același articol, alineatul (7) este modificat pentru a permite pensionarea și celor care, deși au ocupat aceste funcții juridice timp de 25 de ani, își încheie cariera activând în alte domenii:

„(7) Persoanele care îndeplinesc condițiile de vârstă și de vechime prevăzute la alin. (1) numai în funcția de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, de personal de specialitate criminalistica și de personal care ocupa funcții auxiliare de specialitate criminalistica, precum și în cea de tehnician criminalist din cadrul parchetelor beneficiază de pensie de serviciu, chiar daca la data pensionarii au avut sau au o alta ocupație. În acest caz, cuantumul pensiei de serviciu este de 65% din baza de calcul reprezentata de media salariilor de baza brute lunare, inclusiv sporurile cu caracter permanent din ultimele 48 de luni consecutive de activitate, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiții identice de funcție, vechime, grad sau treapta și nivel al instanței ori parchetului sau ÎNEC unde a funcționat solicitantul înaintea eliberării din funcția de personal auxiliar de specialitate. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net aferent venitului brut din ultima luna de activitate înainte de data eliberării din funcție, raportate la personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiții identice de funcție, vechime, grad sau treapta și nivel al instanței ori parchetului sau ÎNEC”.

Aceleași reguli se aplică și în cazul personalului Curții Constituționale. Conform modificării aduse articolului 29, alineatul (2), din Legea nr. 361/2023:

„(2) Magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridica asimilat acestora, cu o vechime de cel puțin 25 de ani realizata numai în aceste funcții, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentata de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionarii. Aceasta vârstă de pensionare creste conform Anexei nr. 3 din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima luna de activitate înainte de data pensionarii. Prevederile art. 211 și 213 din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv dispozițiile tranzitorii ale art. II – V din Legea nr. 282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu se aplica în mod corespunzător în măsură în care nu contravin prevederilor prezentei legi.”

În final, pentru a pune în aplicare aceste schimbări legislative, normele metodologice existente urmează să fie actualizate la propunerea instituțiilor implicate, așa cum se precizează în articolul V al proiectului de lege.

Exit mobile version