Scrisoarea unei eleve către profesori: “Nu avem ce să facem decât să ne bazăm pe voi. Așa că vă rugăm – treziți-vă!”
Anul 2020 este unul de sacrificiu pentru profesori și elevi. Autoritățile bâjbâie, tabletele promise întârzie să apară chiar și acum, după două luni de la începutul anului școlar, iar elevii își pun speranțele în profesori, care, la rândul lor, nu mai știu cum să se împartă între orele clasice, online și hibrid.
Pandemia ne-a dat viețile tuturor peste cap și ne-a prins nepregătiți. Ne apropiem de 10.000 de cazuri, iar situația devine îngrijorătoare, motiv pentru care autoritățile au impus noi măsuri. De pe 9 octombrie, școala se mută exclusiv online, indiferent de scenariu. Nu doar pentru elevi și profesori situația este grea, ci și pentru părinți.
Școala în pandemie, prin ochii unei eleve
O elevă din clasa a XI-a a transmis o scrisoare deschisă în care cere profesorilor și autorităților să se adapteze noilor condiții, deoarece aceasta este singura soluție pentru ca toată munca depusă până acum de ei să nu fie în zadar.
Redăm mai jos scrisoarea integrală a elevei:
“Sunt în clasa a 11-a. Învăț la un liceu de prestigiu din orașul meu – chiar la cel mai bun liceu din oraș și unul dintre cele mai bune din țară. Învăț aici din clasa a 5-a și nu am avut, până anul acesta, niciun reproș. Normal că acest liceu, ca toate celelalte școli din România, are lipsuri, că doar la noi, nimic nu e perfect.
Totuși, de fiecare dată când cineva voia să spună ceva rău despre școala mea, nu întârziam să îl contrazic, cu tot felul de argumente si exemple. Nu acceptam sub nicio formă ca cineva să îi aplice „tratamentul liceelor de prestigiu din România”. Știți cu toții acele vorbe – „oriunde se învață”, „sunteți buni doar cu numele”, „aveți numai fițe” etc.
Da, peste tot poți să înveți, dacă vrei, e adevărat. Dar nu peste tot ai un mediu care să încurajeze acest lucru, și uneori trebuie să faci un efort personal pentru a nu te lua după ce fac ceilalți. Nu, nu suntem buni doar cu numele, ci chiar suntem buni. Da, avem fițe, sau așa spun cei care nu au reușit să ajungă unde am ajuns noi și acum știu doar să comenteze.
Ceea ce vreau să spun este că am muncit pentru a ne câștiga locul și merităm să ne bucurăm de o experiență educațională totală. Eu cred în noi, în elevi, și cred și în profesori. Încă pot să cred, chiar și azi.
Totuși, am realizat acum câteva săptămâni, când a început școala că, deși la nivel de învățare-predare nu stăm foarte prost, suntem total nepregătiți pentru o situație de urgență. TOTAL nepregătiți. Ce pot spune mai mult decât că liceul meu, în care îmi pusesem toate speranțele, atât legate de prezent, cât și legate de viitor, m-a dezamăgit cumplit?
Eram sigură că, la noi, nu o să fie probleme legate de desfășurarea orelor de curs. Eram convinsă că această pandemie nu va schimba nimic și ne va fi la fel de ușor și de drag să învățăm.
Ei bine, m-am înșelat rău de tot. Școala mea a ales scenariul galben, adică sistemul hibrid. Super, nimic grav până acum. Dar, școala mea – și aici mă refer la toți cei care aveau datoria să se ocupe de noi și n-au făcut-o – s-a pregătit pentru începerea noului an scolar VINERI.
VINERI ÎNAINTE DE PRIMA SĂPTĂMÂNĂ DE ȘCOALĂ. VINERI. Până atunci nu s-a făcut absolut nimic, a fost doar o agitație foarte mare, urmată de sute de mesaje pe grupurile de profesori, părinți și elevi. Nimic concret, nimic sigur. S-a ales sistemul hibrid, ni s-a spus că se montează laptopuri în clasă, totul e bine. Și noi chiar așa am crezut. Am fost în prima grupă care s-a dus la școală. Nu mi-am făcut foarte multe griji, poate din egoism. Pentru mine, momentan era bine. Vedeam, auzeam, înțelegeam. Orele erau mai scurte, ajungeam mai devreme acasă, nu mai oboseam atât de mult, hmmm, parcă nu e chiar așa de rău. Știam, de la cei de acasă, că la tablă nu se vede, că din clasă nu se aude, dar nu-mi puneam probleme. Ni s-a spus că va dura o săptămână, nu mai mult, până se rezolvă toate problemele tehnice și noi, din nou, am crezut fiecare cuvânt”, scrie tânăra.
De ce școala online dă greș
Lipsa investițiilor în mediul educațional iese abia acum la iveală, iar învățământul online rămâne o mare problemă. Nu doar lipsa tehnologiei duce ca școala de acasă să dea greș, ci și lipsa competențelor digitale în rândul profesorilor. Toate acestea nu fac altceva decât să creeze și mai mult haos.
“Când am ajuns în a doua săptămână de școală, cea în care am stat acasă, situația n-a mai fost atât de plăcută. Chiar nu se vedea și nu se auzea nimic. Stăteam degeaba cu ochii lipiți de laptop. Atunci au început tot stresul, toate grijile, toate întrebările. Ce o să se aleagă de acest an școlar? Cine ne explică materia pe care ar trebui să o facem în clasă? Cum ne descurcăm cu jumătate de materie? Cum reușim să pricepem ceva doar din lecții copiate de la colegi? Am învățat 10 ani degeaba? Ce mă fac la bac? Ce s-a întâmplat cu toate speranțele pe care mi le-am pus în școala asta, ce-a făcut cu ele?
“Știți ce este chiar mai frustrant? Să auzi de la alți prieteni, care sunt în alte licee, că la ei totul decurge perfect. Cum de la ei se poate și la noi nu? Merităm, oare, mai puțin? De ce să ne taie din aripi tocmai nouă, celor care vrem să învățăm? De ce nu fac nimic? Nu e normal ca într-un liceu cu atâta pretenții să se întâmple așa ceva – conexiune proastă la internet, învățat de pe poze, camere video nemontate sau montate prost, profesori care nu intră la ore etc.
De fapt, nu e normal să se întâmple nicăieri așa ceva, dar chiar mai puțin într-un loc despre care s-a auzit în toată țara. Totul ține de nepăsare. Degeaba noi, elevii, vrem, dacă cei care ar trebui să se ocupe de noi nu mișcă un deget. Noi poate am vrea să facem mai mult, dar nu putem, iar ei pot face mai mult, dar nu le pasă.
Degeaba ești un profesor extraordinar dacă nu ești și adaptabil la aceste situații. Dacă nu te mai descurci și ești prea mândru pentru a cere ajutorul, poate este cazul să te retragi și să lași pe alții mai dispuși să schimbe ceva, în locul tău. Am aflat, așadar, că liceul meu este asemenea Statelor Unite în pandemie (sau în cazul unui dezastru) – puternic, într-adevăr, doar cu numele. Capabil să aibă o imagine, și atât. Incapabil să se adapteze și să miște ceva, să aibă grijă de noi.
Dragi profesori, dragi conduceri ale școlilor, știm că nu vă e ușor. Știm că nu vă așteptați ca, vreodată, în carierele voastre, să întâmpinați astfel de situație. Din păcate, nu avem ce să facem. Trebuie să găsim soluții, pentru că nu putem sta pe loc veșnic. Știu că voi nu aveți prea mult de pierdut, dar noi avem o grămadă de pierdut – timpul nostru, anii de muncă din spate, poate chiar părți din viitor.
Dacă vouă vă e frică, gândiți-vă pentru o secundă la noi – cât de triști, speriați și dezorientați suntem, și cât de neputincioși. Nu știm ce să facem. De fapt, nu avem ce să facem decât să ne bazăm pe voi. Așa că vă rugăm – treziți-vă! Viața nu va mai reveni la normal prea curând, poate chiar niciodată. Noi ne-am resemnat cu asta și, credeți-mă, avem de pierdut mult mai multe experiențe încă netrăite din viața noastră decât voi. Adaptați-vă și faceți lucrurile să se miște puțin câte puțin. Nu mai avem cum să ajungem la normalitate, dar ne putem apropia măcar de fantoma ei”, este scrisoarea tinerei potrivit printesaurbana.ro.
