Sunt momente dramatice în satul natal al studentei la Medicină, ucisă cu zeci de lovituri de cuţit de iubitul gelos. Tânăra este condusă pe ultimul drum, îmbrăcată în rochie de mireasă. De când a aflat de tragedie, mama tinerei este ţinută pe perfuzii.
“Durere fără margini în localitatea Padeş din judeţul Gorj, satul natal al Andreei, locul unde astăzi s-au adunat sute de oameni pentru a o conduce pe ultimul drum. La faţa locului au fost solicitate mai multe echipaje de Ambulanţă, pentru că atât mama tinerei ucise, cât şi bunica acesteia au avut nevoie de intervenţia medicilor.
Am văzut printre cei care au ajuns astăzi aici la Padeş persoane care, de asemenea, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au leşinat.
În aceste momente, cortegiul funerar se îndreaptă spre biserica unde va avea loc o slujbă specială, iar mai apoi Andreea va fi înmormântată în cimitirul din Padeş”, a transmis Andreea Borboros, corespondent Antena 3 CNN.
Update 12:08. Scene dramatice la înmormântarea Andreei, studenta ucisă la Timişoara. Mama fetei a căzut secerată la ceremonia funerară
Update 11:21. Apar noi detalii în cazul studentei la Medicină ucisă cu zeci de lovituri de cuţit de iubitul obsedat. Tânărul şi-ar fi terorizat şi fosta iubită. Mai mulţi cunoscuţi spun că acesta dormea pe preş, în faţa casei ei, atunci când se certau. Andreea Morega, tânăra ucisă, va fi înmormântată astazi, în rochie de mireasă.
În urmă cu foarte puţine momente au ajuns şi colegii de facultate ai Andreei. Cu toţii sunt răpuşi de durere şi nu-şi explică cum a fost posibil să se ajungă într-o asemenea situaţie, asta pentru că aveau cuvinte de laudă despre cel care s.a dovedit călăul Andreei.
Tatăl studentei, răpus de durere, înceracă să găsească răspuns la sutele de întrebări pe care le are. Ceea ce ne-a mărturisit a fost faătul că ultima dată când a vorbit cu fiica lui a fost vineri, în ziua crimei, la ora 10:41, moment în care Andreea i-a spus că urmează să îşi termine bagajele şi să urce într-un microbuz care urma să o aducă în satul natal.Două ore mai târziu, tatăl Andreei i-a scris, pentru că fata lui nu îi dădea niciun semn, însă Andreea nu a mai răspuns.
Sunt momente absolut sfâşietoare în Padeş, judeţul Gorj, la casa Andreei Morega, tânăra studentă la Medicină în Timişoara.
Astăzi va avea loc slujba de înmormântare. Aceasta va fi oficiată de un sobor de preoţi, în prezenţa sutelor de persoane, pentru că deja şi-au anunţat prezenţa familia, cunoscuţii, colegii Andreei de la Timişoara, care s-au organizat şi vor veni în număr mare alături de profesorii care i-au predat studentei.
Întreaga suflare a satului este în stare de şoc. Este o atmosferă extrem de apăsătoare. Sunt oameni îmbrăcaţi în negru, oameni cu lacrimi în ochi, care vorbesc despre această tragedie care s-a năpustit asupra lor, mai ales că despre Andreea au numai cuvinte de laudă şi spun că marele ei vis era acela de a deveni un medic de renume.

