S-a stabilit data la care Elena Udrea ar putea fi eliberată condiționat din închisoare, definitiv. Când se va judeca recursul DNA

Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, ar putea fi eliberată condiționat pe 17 iulie, după ce Judecătoria Ploiești a admis cererea sa. Procurorii DNA au formulat o contestație, iar decizia finală va fi luată de instanța superioară.
Elena Udrea execută o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată pentru fapte de corupție. Dosarul vizează organizarea unui eveniment sportiv finanțat din fonduri publice, în perioada în care Udrea era ministru. Ea a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria. Elena Udrea va afla pe data de 17 iulie dacă va fi pusă în libertate.
S-a stabilit data la care Elena Udrea ar putea fi eliberată din închisoare condiționat
Judecătoria Ploiești a decis eliberarea condiționată pe 1 iulie, motivând că faptele au fost comise cu mult timp în urmă, iar Udrea nu mai deține funcția publică din care au fost săvârșite. Instanța a luat în calcul și comportamentul din penitenciar, unde Udrea a muncit, a participat la programe de reeducare și a executat fracția obligatorie din pedeapsă.
Procurorii DNA au contestat hotărârea, iar recursul urmează să fie judecat pe 17 iulie. Avocatul Elenei Udrea susține că toate condițiile legale pentru eliberarea condiționată sunt îndeplinite, însă decizia finală aparține instanței care va analiza contestația.
„Mai întâi, s-a judecat cererea de eliberare condiționată în primă instanță și s-a admis cererea și punerea în libertate. Această hotărâre a fost însă atacată cu contestație de către Parchet, adică DNA. Acum trebuie să se judece contestația DNA la cererea de eliberare condiționată, iar acest lucru va fi pe 17 iulie’, a explicat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, pentru Libertatea.




