Site icon Stiri Romania

România, lovită de vortexul polar! Ciclonul mediteranean face ravagii: ce se întâmplă începând de vineri, 26 septembrie 2025

După o toamnă neobișnuit de blândă, România intră brusc într-un episod rece, cu temperaturi care vor scădea și cu 10 grade în doar câteva zile. O masă de aer polar ajunge deasupra țării, în timp ce un ciclon mediteranean se pregătește să aducă ploi torențiale și rafale de vânt. Meteorologii avertizează că acest episod marchează finalul verii prelungite de care am avut parte până acum.

Primele efecte se simt deja: în Moldova, temperaturile nu vor trece de 11 grade Celsius, iar răcirea se va accentua în zilele următoare.

„Această schimbare de mase aduce intensificări ale vântului, în parte de sud-vest și est, în sudul Banatului, pe litoral în special. Vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 40, 50 km pe oră, în zonele montane mai înalte până spre 70 km/h, posibil să plouă oriunde în țară”, a spus Florinela Georgescu, director ANM.

Specialiștii atrag atenția că, odată cu pătrunderea ciclonului mediteranean prin vestul țării, nu sunt excluse episoade de lapoviță și ninsoare, mai ales pe fondul scăderii accentuate a temperaturilor.

În plus, experții de la „Severe Weather Europe” monitorizează cu atenție vortexul polar, acea „pătură” de aer rece de deasupra Polului Nord, care dictează cum arată iernile în emisfera nordică. Atunci când este puternic, aerul rece rămâne blocat în zona arctică. Însă, în anii în care vortexul este slab, aerul polar se revarsă spre sud, provocând ierni grele în Europa.

Anul acesta, scenariul nu arată bine: vortexul polar este considerat slab. Concluzia meteorologilor? O iarnă mai rece și mai grea decât în mod obișnuit, cu șanse mari de ninsori abundente. Totuși, rămân și alți factori care pot influența modul în care va arăta sezonul rece.

 

Exit mobile version