A doua victimă a rechinilor este o româncă de aproximativ 40 de ani
Surse confirmă pentru agenția REUTERS că există a doua victimă în Egipt, aceasta fiind o româncă în vârstă de aproximativ 40 de ani.
„Două femei au fost atacate de un rechin în timp ce înotau în zona Sahl Hasheesh, la sud de Hurghada”, a anunțat Ministerul egiptean al Mediului, pe Facebook.
Conform Reuters, a doua femeie sfâșiată de rechin este româncă.
UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis duminică, 3 iulie, că Ambasada României la Cairo a fost anunțată de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetățean român de sex feminin aflat în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt. Conform informațiilor, decesul s-a produs ca urmare a atacului unui rechin.
”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism cu privire la decesul unui cetățean român de sex feminin aflat în vacanță în stațiunea Hurghada, Egipt.
În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile competente egiptene în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii decesului.
Potrivit informațiilor transmise de autoritățile competente egiptene, în urma investigațiilor realizate, a reieșit că decesul cetățeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin.
Reprezentanții Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autoritățile române competente pentru identificarea, de urgență, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanțe pentru pierderea suferită și oferite informațiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsuflețit pentru a fi înmormântat în România.”, se arată în comunicat.
Două femei au fost ucise în atacurile cu rechini care au avut loc, în ultimele zile, în Marea Roșie a Egiptului, la sud de orașul Hurghada, a anunțat duminică Ministerul egiptean al Mediului.
Două surse au confirmat pentru Reuters că a doua victimă este o turistă din România în vârstă de 40 de ani. Cadavrul a fost descoperit la câteva ore după atacul în care o altă femeie din Austria, în vârstă de 68 de ani, a fost sfâșiată de rechin.
Cele două atacuri au avut loc la 600 de metri distanță unul față de celălalt, în largul coastei Sahl Hasheesh.
Ministerul Mediului din Egipt anunță că a fost format un comitet pentru a examina circumstanțele atacurilor.