Site icon Stiri Romania

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu, în discuții. Cât vor pierde românii care muncesc după ce au ieșit la pensie

Guvernul condus de Ilie Bolojan discută, în ședința de miercuri, programată pentru 18:30, proiectul de lege care vizează limitarea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public, potrivit unor surse guvernamentale. Proiectul, care așteaptă de mai multe luni aprobarea Executivului, ar urma să afecteze aproximativ 10.000 de bugetari.

Astfel, persoanele care beneficiază de pensii speciale vor putea continua să lucreze la stat doar dacă renunță la 85% din pensia primită.

Conform proiectului, cei care cumulează pensia și salariul vor fi nevoiți să renunțe la 85% din pensie, dacă vor să lucreze în continuare, sau să renunțe la locul de muncă de la stat. Măsura se va aplica inclusiv în Educație, unde cumulul pensiei cu salariul la stat mai rămâne permis doar până la finalul anului 2026, menționează antena3.ro.

Vor putea să încaseze în continuare însă pensia de serviciu doar cei care lucrează la Academia Militară și la Academia de Poliție. Măsura este contestată de sindicatele polițiștilor.

Care sunt excepțiile de la cumulul pensie-salariu

Proiectul promovat de Guvern prevede și o serie de excepții, precum:
*judecătorii Curții Constituționale (CCR),
*Avocatul Poporului,
*membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA),
*membrii Curții de Conturi,
*conducerea Consiliului Concurenței,
*membrii Consiliului Legislativ,
*membri ai Autorității Electorale Permanente (AEP),
*membrii consiliilor de administrație sau ai conducerilor unor autorități autonome.

Vârsta de pensionare ar putea crește

De altfel, în martie, premierul vorbea și despre necesitatea creșterii vârstei de pensionare:

”La pensie sunt două, trei probleme. Nu e doar o problemă de echitate. Nu, e pur și simplu o problemă de suportabilitate economică. Gândiți-vă că, în condițiile în care noi pensionăm oameni, a fost discuția legată de judecători, dar avem și celelalte categorii unde trebuie să creștem vârsta de pensionare, să nu mai poată fi pensionați la 49, 50, 52 de ani, decât în situații cu totul excepționale. Dacă nu crește vârsta de pensionare, nu mai are cine să-i înlocuiască pe acești oameni”, declara luna trecută premierul Ilie Bolojan.

Exit mobile version