Povestea incredibilă a tinerei abandonate într-o chiuvetă! Ce s-a întâmplat cu ea
Aurelia este o tânără femeie ajunsă la 34 de ani, însă în spatele zâmbetului său se ascunde o poveste tristă.
Atunci când avea numai trei luni, Aurelia a a fost lăsată într-o chiuvetă de la Spitalul Județean Ploiești, fiind găsită de o infirmieră, care, ulterior, i-a devenit mamă adoptivă.
Recent, Aurelia și-a spus povestea pe grupul de Facebook ”The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”, acolo unde există numeroase povești cutremurătoare și mulți cer ajutor pentru a-și găsi familiile biologice.
Povestea Aureliei, tânăra abandonată într-o chiuvetă
Aurelia vrea să-și întâlnească familia biologică, după ce părinții săi adoptivi au părăsit această lume.
”Uneori, viața bate filmul! Cândva, prin anul 1991, povestea destinului meu a fost relatată in ziarul PRAHOVA LIBERĂ, ziar pe care poate mulți dintre voi l-ați citit atunci și poate știți deja povestea mea.
Din păcate, de câțiva ani nu îl mai dețin, deși mama adoptivă întotdeauna îl păstra cu sfințenie. La vârsta de numai 3 luni, se pare că am fost găsită în Spitalul Județean Ploiești, dar nu oriunde, ci lăsată pe o chiuvetă, într-un cabinet de infirmiere.
Infirmiera care m-a găsit ulterior, m-a și adoptat. Numele meu la naștere a fost Aurelia și sunt născută la data de 14 martie 1990. Știu despre mama mea biologică că se numea Manea Nela, născută prin anul 1972, găsită mai apoi de autorități în PLOPENI PRAHOVA.
Când m-a adus pe lume, se pare că avea o vârstă destul de fragedă, era minoră, aproape 18 ani, iar numele ei, NELA, tind să cred că este derivat de la Petronela, Ionela…”
”Este atât de greu să fii singur în această lume”
”Ceea ce mai știu este că acum aș mai avea încă alți frățiori, pe care tare mult mi-aș dori să îi cunosc. Am mai aflat că ulterior mama biologicā, după ceva timp, a venit acasă la noi să mă vadă, iar de atunci nu s-a mai întors niciodatā.
Mereu m-am întrebat, oare cum a fost posibil ca ea să știe unde locuiam după adopție? Vă scriu acum cu inima strânsă, ca toți cei care ne căutăm familia, în speranța că voi avea și eu norocul multora de pe această pagină.
Eu am crescut singură și dintotdeauna mi-am dorit să mai am frați. Este atât de greu să fii singur în această lume, mai ales acum, când nici părinții adoptivi nu mai sunt printre noi. Singurătatea este tare grea. Cred că nu ar exista bucurie mai mare pentru mine dacă aș reuși cumva, cu ajutorul vostru, al tuturor, să îmi găsesc și eu familia biologică”, a scris Aurelia.
Sursa foto: Facebook
