Povestea dramatică a românului din imagine: „În timp ce mă îndreptam către Sibiu, cu gândul că doctorii îmi vor da o nouă șansă la viață, am oprit într-un Peco”
Alexandru, un tânăr din Sibiu a avut curajul să împărtăşească povestea lui tristă de viaţă pe reţelele de socializare. Acesta se confruntă cu probleme grave de sănătate, însă nu şi-a pierdut speranţa că se va recupera. Într-o zi, în drum spre spital, destinul a făcut ca Alexandru să întâlnească un om special.
Alexandru şi-a dorit ca povestea lui să fie auzită de cât mai mulţi oameni. Tânărul din Sibiu a primit o lecţie de viaţă din care şi-a dorit să înveţe şi cei din jurul său.
Totul s-a petrecut în ziua în care Alexandru trebuia să ajungă pe masa de operaţie din nou. În drum spre spital, tânărul s-a oprit într-o benzinările, acolo unde a întâlnit o bătrânică. Dialogul lor este unul cât se poate de emoţionant.
„Pun pariu că și voi mai credeți în destin!
În timp ce mă îndreptam către Sibiu, cu gândul că doctorii îmi vor da o nouă șansă la viață, am oprit într-un Peco, aproape de intrare pe Valea Oltului. Cum parcarea era plină, am lăsat mașina undeva în exterior și prins de gânduri am pășit. La intrare către zona de case, o bătrână alături de nepotul în vârstă de 10 ani. Stătea cu un coș în față și “confecționa” altul. Mi-a atras atenția măiestria de care dădea dovadă dar și sudorii care picau, udând ca ploaia totul în jur.
Am intrat/ieșit și m-am oprit.
– Sărut’mâna, bunica! Ce faceți?
– Ce să fac domnul meu, o pâine!
Și mâinile îi mergeau, împleteau în timp ce discutam. Am luat un loc pe bordură și i-am zis, zâmbind: “hai să fur ceva meserie!”
– “Să-mi iei toate bucuriile fiule, că pari încercat de soartă!” Cuvintele dânsei mi-au șuierat pe la ureche dar nu i-am dat atenție prea mare. Știam totuși suferința din sufletul meu și un oftat în plus nu l-aș mai fi vrut.
Uitându-mă către nepot: “al mic, tu.. nimic?”
… “El adună bețele”.. a ținut să completeze bătrâna, ducând mâna către cel pe care îl sorbea din ochi cu atât de mult drag!
– Se vede că îl iubiți mult!
– Dacă nu eu.. și Dumnezeu, cine?
– Păi, ai lui?
… offf … și un oftat greu cu lacrimi multe s-a pus pe umărul bătrânei. “Nu știu să încep!”
“În urmă cu 3 ani, mama lui și încă 7 frați, au fost găsiți asfixiați. El a țipat cel mai tare, a fost sâmburele salvat dintre ei toți!”
– Mamaie.. te rog eu!!!
Durerea celui mic era din nou pusă la grea încercare sau își proteja bunica, bolnavă fiind și de astm, cu crize dese.
– Păi și tatăl?
– A apucat câmpii maică! A rămas al meu, bem apă din râu și facem de o pâine. Am luat amendă de la pădurar, că n-avem voie. Dar să murim?
Curios fiind cât costă un coș, m-a privit și a repetat. “Ochii tăi își caută supărare mare! Să îl iei dumneata, așa.. fără bani și să pui de pomană în el pentru ziua de astăzi!”
Ați simțit vreodată teamă din nimic?
Așa eram eu! Avea nevoie de bănuți și mă îndemna să iau ceva gratis. Între timp, a trecut o tipă și cu ochii miloși, i-a întins 30 lei. Probabil îi cunoștea povestea.. și a zis: “mi-l faci pentru mâine, te rog! Acum sunt pe grabă..”
Îi pricepusem valoarea. M-am uitat în portofel, aveam hârtii de 100 lei. I-am întins una și am zis: “uite, dacă mă întorc sănătos.. îl iau de aci’!”
– Nu mumă! Gratis ți-l dau! Ai încredere!
L-am luat pe cel mic deoparte, i-am băgat suta de lei în buzunar și i-am zis.. “uite, cu mamaie nu mă înțeleg! Să vă luați ceva mâncare!”
– Bine bunica! Îl iau! Sărut’mâna!”, a povestit Alexandru.
Alexandru: „Icoana și coșul sunt la loc de cinste! Probabil vor rămâne o viață…„
Tânărul din Sibiu a rămas marcat de povestea femeii, dar şi de faptul că aceasta, deşi a fost greu încercată de viaţă nu şi-a pierdut încrederea în oameni şi bunătatea din suflet.
„Și din mâna dreaptă parcă a “scos” o icoană mică, învechită tare – genul care se pot pune la gât. “Uite, să îți dea cărate de întors!”
Tot drumul, am avut o mică teamă. Nu pricepeam de ce bunica insista cu o idee. Teama aceea sau gândul ei curat, m-au adus “înapoi”. Cât timp prima operație nu e ieșit – a doua a fost cu un risc foarte mare – apoi au urmat 3 zile de agonie completă. Știți oare ce am tot visat? “Un coș plin cu mere, pe care îl împărțeam copiilor pe stradă și le ziceam pe nume, deși nu-i cunoșteam!”. Este gândul care nu-mi dă pace nici acum și nu eram mare fan “vise”. Uitându-mă printre imagini, am dat peste ea și doream să vă povestesc. “Icoana și coșul” sunt la loc de cinste! Probabil vor rămâne o viață…
Deși recuperarea este imposibil de grea, am speranță că voi reveni cât de curând!
(c) Povestea Mea”, a încheiat tânărul.
