Site icon Stiri Romania

O rachetă rusească ar fi căzut în Polonia, în timpul atacului masiv asupra Ucrainei. Explozia a lăsat un crater uriaș

Autoritățile poloneze au declanșat o amplă anchetă după ce un obiect despre care există suspiciunea că ar fi o rachetă rusească de croazieră a pătruns în spațiul aerian al țării și a explodat într-un câmp. Incidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în timpul unui atac de amploare lansat de Rusia asupra mai multor regiuni din Ucraina.

Obiectul a căzut în apropierea satului Tarnawa-Kolonia, din estul Poloniei, la aproximativ 100 de kilometri de granița cu Ucraina. Explozia puternică a lăsat în urmă un crater cu un diametru de aproximativ zece metri și numeroase fragmente împrăștiate în zonă. Locul impactului se află pe un teren agricol, la aproximativ doi kilometri de cele mai apropiate locuințe. Nu au fost raportate victime sau pagube materiale la clădiri.

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că toate informațiile preliminare indică faptul că obiectul prăbușit ar fi o rachetă rusească de croazieră Kh-101. Oficialul a precizat însă că specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu certitudine tipul proiectilului și proveniența acestuia.

Donald Tusk a mai afirmat că nu există motive pentru a considera că Polonia ar fi fost ținta intenționată a atacului. Armata era pregătită să doboare racheta în cazul în care aceasta și-ar fi continuat zborul și ar fi reprezentat un pericol direct pentru populație.

Obiectul a fost detectat de sistemele militare poloneze în jurul orei locale 03:40, în timp ce se deplasa spre vest. La scurt timp, acesta a dispărut de pe radare, iar autoritățile au trimis un elicopter militar în zona în care fusese observat ultima dată. Echipajul a identificat ulterior locul probabil al impactului.

Locuitorii din apropiere au povestit că au auzit o bubuitură extrem de puternică, iar ferestrele mai multor case s-au zguduit. Poliția și trupele specializate au izolat imediat zona și au început să examineze fragmentele găsite în crater.

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a susținut că o rachetă rusească Kh-101 a intrat pe teritoriul Poloniei în timpul atacului asupra Ucrainei, încălcând astfel spațiul aerian al unui stat NATO. Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice a catalogat incidentul drept o consecință periculoasă a războiului declanșat de Rusia.

În aceeași noapte, Rusia a lansat asupra Ucrainei peste 70 de rachete și aproximativ 280 de drone. Atacurile au vizat inclusiv orașele Kiev și Liov și au provocat moartea mai multor persoane, precum și rănirea a zeci de civili. Ca măsură de precauție, Polonia și aliații NATO au ridicat avioane de luptă pentru protejarea spațiului aerian.

Exit mobile version