Site icon Stiri Romania

O glumă de câteva secunde a dus la o tragedie. Mihai și Andrei, morți într-un accident cumplit în Prahova

O tragedie cumplită s-a produs sâmbătă seara în județul Prahova. Doi tineri, Mihai și Andrei, în vârstă de 18, respectiv 19 ani, și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe șosea și s-a izbit violent de un copac. Alături de ei se afla și un adolescent de 15 ani, care a supraviețuit și a povestit ce s-ar fi întâmplat cu doar câteva momente înainte de impact.

Accidentul a avut loc în comuna Puchenii Mari, satul Moara. În autoturism se aflau trei persoane. Mihai, în vârstă de 18 ani, se afla la volan, Andrei, de 19 ani, era pasager în dreapta, iar adolescentul de 15 ani călătorea pe bancheta din spate.

În urma impactului extrem de puternic, două dintre victime au rămas încarcerate. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului l-au găsit pe șoferul de 18 ani cu semne vitale. Acesta a fost intubat și transportat de urgență la UPU Ploiești. Medicii nu au mai reușit însă să-i salveze viața, tânărul decedând ulterior.

Pentru Andrei, băiatul de 19 ani aflat pe scaunul din dreapta, salvatorii nu au mai putut face nimic, fiind declarat decedat. Adolescentul de 15 ani a suferit traumatisme la nivelul membrelor și a fost transportat la spital.

Ce a povestit singurul supraviețuitor

Adolescentul care a scăpat cu viață a relatat momentele de dinaintea accidentului. Potrivit acestuia, cei trei se îndreptau către un parc, iar la un moment dat ar fi decis, în glumă, să stingă pentru câteva secunde farurile mașinii.

Tânărul susține că luminile au fost stinse pentru aproximativ două secunde, după care șoferul le-ar fi aprins din nou și ar fi accelerat. Mașina se apropia însă de o curbă, iar situația a scăpat rapid de sub control.

Potrivit mărturiei supraviețuitorului, autoturismul s-ar fi îndreptat inițial către un lan de porumb. Șoferul ar fi tras însă de volan spre stânga, iar mașina a ajuns într-un copac.

„Dacă nu trăgea de volan, intram într-un lan de porumb și era mai bine”, a povestit adolescentul, citat de presa locală.

După accident, băiatul de 15 ani ar fi reușit să ajungă la șosea pentru a cere ajutor. Potrivit relatărilor familiei sale, două autoturisme ar fi trecut fără să oprească, iar abia cel de-al treilea șofer i-ar fi venit în ajutor și ar fi sunat la 112.

În spațiul public a apărut și ipoteza potrivit căreia gestul de a circula cu farurile stinse ar fi avut legătură cu o provocare văzută pe TikTok. Reprezentanții IPJ Prahova au precizat însă pentru presa locală că această informație urmează să fie confirmată sau infirmată după audierea supraviețuitorului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Exit mobile version