Nicușor Dan, anunț de ultimă oră: s-a aflat cine va fi noul premier al României după plecarea lui Ilie Bolojan – decizia surpriză a președintelui

Președintele Nicușor Dan a declarat că este deschis să îl nominalizeze pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, pentru funcția de prim-ministru la rotația guvernamentală programată în primăvara anului 2027, dacă această va fi decizia social-democraților.
Într-un interviu acordat Cotidianul, șeful statului a precizat că nu vede niciun motiv pentru care nu ar face această desemnare, în cazul în care PSD îl va propune oficial pe Grindeanu.
„Dacă PSD va decide în 2027 că Sorin Grindeanu este propunerea pentru premier, nu văd de ce nu aș face această nominalizare. Până atunci, însă, mai avem un an și jumătate”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a recunoscut că o parte dintre alegătorii săi rămân critici la adresa PSD, însă a subliniat că stabilitatea politică a României depinde de colaborarea între principalele partide.
„Chiar dacă mulți dintre votanții mei au rămas ancorați în logica de respingere a PSD-ului, suntem într-o situație în care stabilitatea este esențială, iar aceasta nu poate fi asigurată fără participarea PSD. Asta este realitatea”, a spus șeful statului.
Întrebat despre faptul că în 2017 participa la protestele din Piața Victoriei împotriva guvernului condus de Sorin Grindeanu, Nicușor Dan a explicat că contextul politic este acum complet diferit:
„Îmi amintesc foarte bine acele momente. Eram atunci un tânăr deputat USR, într-un alt context politic. Astăzi, stabilitatea țării este o prioritate și nu se poate atinge fără o colaborare instituțională solidă. Asta este adevărul.”
Președintele a mai adăugat că își dorește ca actualul Guvern condus de Ilie Bolojan să își ducă mandatul până la rotativa din 2027, chiar dacă până atunci vor avea loc evaluări interne ale miniștrilor.




