Mirela s-a angajat badantă în Italia. Ce i-a făcut bătrâna, după ce a prins-o pe româncă uitându-se la TV în timpul programului
Mirela, o femeie din România care a lucrat ca badantă în Italia, povestește greutățile prin care trec româncele care decid să meargă în Peninsulă pentru o viață mai bună.
Multe dintre ele ajung în Italia, o țară cu o populație îmbătrânită, unde nevoia de îngrijire este mare, iar salariile oferite badantelor sunt mici, la standardele din această țară, dar destul de bune pentru româncele care merg acolo.
Viața româncelor care merg să îngrijească bătrâni în Italia este de multe ori extrem de dificilă, așa cum povestește și Mirela.
„Am ajuns în Italia în 2005, inițial la Roma, unde aveam un văr și apoi, datorită unei prietene, mi-am găsit un loc de muncă la Cesena, ca îngrijitoare.
M-am dus acolo pentru că se câștiga mai bine, dar a fost o perioadă foarte dificilă. Doamna la care lucram mă certa dacă mâncam un fruct sau mă așezam câteva minute în fața televizorului. Am stat opt luni, nu știam italiană, nu știam să merg cu bicicleta. Trebuia să merg să iau apă de la fântână, dar nu m-am speriat, pentru că sunt trăită la țară, știu ce-i munca”, povestește femeia, citată de rotalianul.com.
Ce povestește despre comunism
Mirela a lucrat în România într-o fabrică de mobilă, dar s-au făcut restructurări și a fost dată în șomaj. S-a trezit deodată singură, fără un loc de muncă și cu un băiat de 18 ani care voia să urmeze o facultate. Singura posibilitate pe care o avea era să plece la muncă în străinătate.
„Îmi doream ca fiul meu să continue să studieze și mi-a fost greu să-mi găsesc un alt loc de muncă. În țara mea este destul de comun să decizi să pleci pentru a-ți întreține familia. Pleci din disperare, pentru că nu există altă alegere. Nu știi ce vei găsi, nu știi limba, dar o faci oricum. Nu ai altă posibilitate”, a mărturisit Mirela pentru presa din Italia.
Mirela s-a născut într-o familie simplă, iar despre copilăria și tinerețea ei povestește: „Am trăit bine în timpul comunismului. Toată lumea avea un loc de muncă, nimeni nu era pe stradă fără niciun rost. Doar că nu era prea multă mâncare, doar ce puteai obține pe cartelă, un litru de ulei pe lună, două pâini pe zi, un salam”.
