Mărturisirile emoționante ale unei românce, îngrijitoare, în Italia: „Așteptam seara, ca să iau o bucată de pâine, să o mănânc cu..
Elena a plecat din România ca să muncească în Italia, în speranța că va putea oferi un trai mai bun familiei sale. Femeia și-a povestit experiențele prin care a trecut, în căutarea unui loc de muncă decent, unde să fie tratată corect și să i se respecte drepturile. Deși a avut parte de umilințe și a suferit, în absența alinării celor dragi, românca a reușit să-și construiască viață, departe de țară.
Elena a mărturisit momentele dificile pe care le-a trăit, atunci când a decis să muncească în străinătate. A suferit cu gândul la cei dragi, iar dorul de România nu a părăsit-o niciodată.
„Înainte de a veni în Italia, am lucrat 5 ani într-o fabrică în Turcia, m-am adaptat la viața lor, mi-am acoperit și capul, am învățat limba și m-am încadrat cu respect și fără probleme.
Am venit în Italia, același lucru, respect pentru cine mi-a dat de muncă, dar nu am tăcut, am învățat legea și mi-am cerut drepturile fără frică. Sunt 20 de ani de umblat prin străini, respect pe cei care mă respectă, nu stau unde nu sunt respectată și îmi dau cu părerea, când mi se pare normal, în limita bunului simț.
Așteptam seara, ca să iau câte o bucată de pâine și să o mănânc sub cearșaf, cu lacrimi
În Italia mi-am început activitatea la Palermo, nu știam să vorbesc italiana, eram plătită cu 500 de euro și aveam un palat de casă de curățat căci lucram pentru contesa Ana, care mă chema „servitoare” și nu pe nume. „Palatul” avea trei etaje cu balcoane de jur împrejur, eu trebuia dimineața să șterg praful și de pe frunzele plantelor.
Trebuia să stau drepți lângă masă când ele mâncau, ca să le servesc, trebuia să spăl lenjeria intimă la mână, trebuia să curăț movile întregi de obiecte de argint, că mi se întorceau mațele de la mirosul soluției de curățat.
Mâncare puțină, căci acasă la mine trăiam cu cartofi, așa spunea fata contesei. Așteptam seara, ca să iau câte o bucată de pâine de unde o aruncau și să o mănânc sub cearșaf, cu lacrimi.
Nu puteam să merg, eram amețită
Mi-am adunat forțele și curajul și am plecat la alt loc de muncă. Aveam trei persoane, una pe picioare, una jumătate moartă dar cu gura mare și altă persoană în căruț. Și aici lucrurile au mers greu la început, am vorbit cu familia, s-a schimbat modul de mâncare și uneori îmi făceau cadou un pachet de țigări, dar am stat luni de zile închisă în casă fără liber.
Îmi amintesc și acum că în prima zi când mi-au dat două ore libere și am ieșit, am stat pe o bancă, nu puteam să merg, eram amețită și mă clătinam, dar am ieșit afară, era o victorie!
Uneori deciziile sunt dure, ai frică de necunoscut
Am rupt totul, nu m-am gândit la nimic și am plecat în nord, eu eram aici să fac ceva, să realizez ceva, acasă aveam copii și era venit pe lume primul nepot fără să-l fi putut vedea încă. Uneori deciziile sunt dure, ai frică de necunoscut, dar dacă vrei ceva, ești dator să încerci!
Primul loc de muncă de la Rimini mi l-a găsit o rusoaică ce mi-a cerut 400 euro pe el. OK, ai banii i-am spus dar trebuie să muncesc o lună să văd dacă îi câștig, nu a fost să fie, bătrâna a murit în pat cu mine după 3 săptămâni.
Rusoaica continua să vină la poartă ca să-i dau bani. Am zis că așa, o cinste îi fac, dar 400 euro nu-i dau, atunci a început cu amenințări, că face, că drege și așa am ajuns că am pus-o cu fundul în gard și am calmat-o, că nu i-a mai trebuit nimic.
Era o familie de două persoane, un bătrân care făcuse un ictus și acum era în perioada de recuperare. Loc destul de bun, dacă nu ajungem la vorba economie. Nu se spăla mult, nu se făcea baie des, nu se mânca multă carne și pește, ci buruiene de pe câmp, pe care le culegea sau le cumpăra bătrâna.
În prima zi de muncă, am găsit în baie pe rezervorul de apă de la wc, 4-5 bucățele de hârtie igienică și bineînțeles le-am aruncat, scandalul a fost mare, de ce le-am aruncat? Băbuța se ștergea când făcea pipi o dată și le mai folosea o dată, atunci i-am propus să le agățăm afară pe frânghie în cârlige, a râs, s-a uitat încrucișat, dar nu a mai făcut gestul.
Ea trebuia să facă pipi de 3-4 ori ca să tragă apa o dată, am stat de vorba cu ei, cu băieții, am clarificat și am continuat munca. În timp lucrurile s-au schimbat, ori erau mai buni, ori mai adăugau la bani, dar totul discutând, mereu am spus ceea ce nu mi-a convenit.
Am lucra într-un hotel de 5 stele. Muncă multă, dar altă viață
La un moment dat însă, oboseala și-a spus cuvântul, așa că am plecat la un hotel unde m-am încadrat ca menajeră. Am lucrat 5 ani la Corvara într-un hotel de 5 stele. Muncă multă, dar altă viață, alți bani, alți oameni.
Uneori avem nevoie de schimbare, ne încărcăm bateriile și sufletul, și așa avem forța de a merge înainte. După hotel am avut un moșuleț, Doamne, îmi număra și îmbucăturile la început, mă făcea în tot felul, dar familia lui mi-au fost alături și el în timp s-a calmat și așa am stat patru ani împreună.
Cine spune că nu se mai întoarce în România, că nu vrea să mai audă, că aici e casa lui și viața sa viitoare, se amăgește
Mereu am schimbat, căutând ceva mai calm, mai bun și mai bine plătit, nu am uitat niciodată că eu aici sunt musafir și nu cetățean italian.
Acum, unde sunt pot spune că e cel mai corect loc de muncă, și din punct de vedere economic, am un contract bun de muncă, sunt respectată, mă simt liniștită din toate punctele de vedere, dacă au fost câteva lucruri de rezolvat cu contractul, cu liberele sau cine știe ce, le-am spus, au înțeles și totul e ok.
Cine este mai tânăr, cine are familia aici, poate să se gândească la un viitor aici, dar e greu, poți avea și 40 de ani de Italia, tot un străin rămâi. Cine spune că nu se mai întoarce în România, că nu vrea să mai audă, că aici e casa lui și viața sa viitoare se amăgește. În toată lumea e greu, să ne rugăm pentru pace și liniște, căci dacă se întâmplă ceva în lume, străinii sunt cei care pleacă primi.
Nu vă lăsați călcate în picioare de nimeni
Spuneți, vorbiți, cereți, încercați schimbările fără frică! Nu vă lăsați călcate în picioare de nimeni
Suntem singure prin lume, nu are cine ne spune o vorbă bună, o mângâiere, suntem prezente zilnic alături de oameni bătrâni și bolnavi, expuse și noi la orice boală, anii trec și cei care nu fac munca asta nu vor înțelege niciodată prin ce trece un suflet pe pământ străin departe de cei dragi!
Aveți grijă de sufletul și sănătatea voastră fetelor, curaj, spuneți, vorbiți, cereți, încercați schimbările fără frică! Nu vă lăsați călcate în picioare de nimeni, trăim doar o dată!
Am scris cam mult, am uitat să mă opresc, considerați și voi că e… povestea de seară!” și-a încheiat povestea Elena Coroi, din Italia.
