Site icon Stiri Romania

Marian Godină vrea să demisioneze din Poliție din cauza salariului: “Cred că merit mult mai mult”

Marian Godină vrea să demisioneze din Poliție. Motivul pentru care ar vrea să renunțe la uniforma ce l-a făcut celebru este chiar salariul. Declarațiile sale au stârnit însă un val de controverse. Agentul de la Brașov a avut însă și un mesaj pentru toți cei răutăcioși. 

Polițistul în vârstă de 36 de ani a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că se gândește să nu mai revină în Poliție, după ce perioada de concediu de creștere a copilului se încheie. Motivul? Unul simplu: consideră că la privat ar putea beneficia de un salariu mai mare.

Marian Godină vrea să demisioneze din Poliție din cauza salariului

El nu s-a sfiit niciodată să dezvăluie ce salariu primește de la Poliția Română, după 16 ani de muncă.

„Ți se întipărește în cap că polițist trebuie să rămâi pe viață, că, dacă îți pierzi jobul, vai, se sfârșește viața. Eu nu mai gândesc așa și am exemple clare de colegi care au renunțat și sunt mult mai bine acum. Ajungi să nu mai ai chef să faci ceea ce altădată ai fi făcut cu drag, când vezi că tragi degeaba”, a spus Godină.

„Nu știu dacă nu cumva voi regreta în viitor că am rămas și m-am complăcut în situația asta, stând pe un salariu de nici 5.000 de lei pe lună. Eu cred că merit mult mai mult. Ajungi să nu mai ai chef să faci ceea ce altădată ai fi făcut cu drag, când vezi că tragi degeaba”, a declarat el.

Citește și: Marian Godină, reacție dură după ce Elena Udrea că fetiţa ei va trece prin drama de a fi lăsată fără mamă

Așa cum era de așteptat, declarația lui a stârnit un val de controverse. Mulți i-au bătut obrazul pentru faptul că a declarat că el consideră că ar trebui să primească mai mult. El a revenit pe Facebook cu câteva explicații pe acest subiect, dar și cu un mesaj clar către cârcotași:

“În urma apariției interviului de la Europa Liberă am citit niște comentarii de m-au lăsat mască.
Mai exact, în cadrul interviului am spus că mă gândesc serios ca după ce mi se încheie concediul de creștere a copilului să nu mă mai întorc în Poliție, principalul motiv fiind venitul, care este în jur de 5000 de lei lunar, (3740 de lei salariul, 1000 de lei norma de hrană și 260 de lei norma de echipament) eu considerând că merit mai mult de atât și că pot face mai mult cu viața mea.
Oare ce nu s-a înțeles? Oare cât de tălâmb să fii să nu înțelegi ce am spus mai sus?
Se pare că sunt totuși destui care n-au înțeles, căci în zeci de comentarii am citit că ar trebui să îmi fie rușine că vreau mai mult, că sunt oameni cu salarii mult mai mici.
Eu nu am zis că vreau ca Poliția să-mi dea mai mult, ci că nu m-aș mai întoarce pentru că eu consider că pot face mai mult în privat.
Ai 2000 de lei salariu și ești mulțumit? Te-ar mulțumi un salariu de 5000 de lei lunar? Bravo, te felicit! Se tot scot locuri în Poliția Română, ba mai mult, va fi unul în plus dacă voi pleca eu, așa că îl vei putea accesa cu toată încrederea, te încurajez să o faci și astfel vei ajunge ca după 16 ani de poliție să ai un venit lunar de 5000 de lei, adică suma pentru care mă invidiezi atât de mult acum. După 25 de ani de poliție, lucrați efectiv în operativ, vei ieși cu o pensie “specială” în jur de 3000-4000 de lei. Dacă ți se pare atât de mare, că tot m-ai certat că alții au pensii mult mai mici, iată că ai încă un motiv ca să aplici. Eu nu vrau ca la pensie să trăiesc din 3500 de lei pe lună. Chiar nu vreau. Vreau să mă pot bucura de timpul pe care îl voi avea atunci la dispoziție, vreau să îmi pot ajuta eu copiii, nu să fiu eu o povară pentru ei. De aceea nu îmi doresc să rămân și să ajung la acea pensie “specială”, ți-o las ție cu mare drag. Îmi vei spune din nou că sunt alții cu pensie și mai mică. Știu, am și eu părinți, mama mea are 1100 de lei pensie. Dar e ăsta un argument ca eu să zic sărut mână pentru 3500? Eu zic că nu, de aceea vreau să fac în așa fel să nu stau pe suma asta la pensie. Am voie? Îmi dai voie? Sau mă cerți?
După cum spuneam, fiecare își setează propriile țeluri, dacă te mulțumești tu cu atât, nu îmi cere mie să-mi fie rușine că vreau mai mult de la viața mea, nu ți-am cerut ție vreun leu și nici statului. Nu am zis că vreau salariu mai mare, ci doar că știu că pot mai mult de atât.
Dar, repet, fiecare știe cât poate.
Între noi fie vorba, dacă nu ai reușit să pricepi un interviu în care am vorbit foarte simplu, pe înțelesul oricui, mi-e greu să cred că vei ajunge la un salariu prea mare. Probabil d-aia ți se și pare enorm un salariu de 5000 de lei.
PS În concediu de creștere a copilului poate intra fie mama, fie tata, indiferent unde lucrează, că îmi reproșează unii treaba asta de parcă pe ei nu i-a lăsat careva să facă asta. E legal. Și e chiar fain să-ți petreci tot timpul alături de familie.
PPS În loc să încercați să-i trageți pe alții în căcatul în care vă scăldați, mai bine ați încerca să ieșiți voi de acolo. Ar fi mai bine pentru voi!”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook.

Exit mobile version