Mama din Ucraina care a trecut granița pe jos, cu copilul în cărucior și un bagaj, a făcut declarații cutremurătoare odată ajunsă în România.
Ea este doar una dintre miile de ucrainieni fugiți din fața războiului. Cei mai mulți au ajuns în Polonia și Republica Moldova, dar sunt și refugiați care cer ajutor în România.
Mama din Ucraina care a trecut granița pe jos, cu copilul în cărucior și un bagaj
Femeia surprinsă trecând granița pe jos, cu copilul în cărucior și un singur bagaj a dezvăluit că ucrainienii sunt îngroziți de ceea ce se întâmplă în țara lor. Ea este căsătorită cu un român, de aceea a decis să vină în țara noastră, unde este așteptată de soțul ei, însă nu a apucat să plece cu prea multe.
Ea a dezvăluit că și-a luat doar copilul și documentele și se gândește cu îngrijorare la familia ei, care a rămas în Ucraina.
”Este panică mare pentru că toată lumea vrea să plece de acolo. E aglomerație mare la vamă. E normal că lumea e panicată, toți au familii, copii. Am lăsat mașina acasă, am trecut pe jos, nu pot să stau atât cu copilul. Mă așteaptă soțul în România. Sunt stresată, mi-am lăsat familia, mi-am lăsat tot acolo. Nu mi-am luat nimic în afară de documente și copil”, a declarat femeia, potrivit Antena 3.
Citește și: Buncăre antiatomice în România. Unde ne adăpostim în caz de război?
Mii de refugiați au plecat din calea războiului
La punctele de frontieră din nordul țării sosesc tot mai mulți ucraineni care fug din calea războiului. Oamenii și-au făcut rapid bagajele, și-au luat copiii și s-au îndreptat către prietenii din România care i-ar putea primi în casele lor.
Prefectul de Maramureș a declarat că poate oferi hrană și adăpost pentru 200 de persoane în cămine, hoteluri sau săli de sport. În Vama Siret, oamenii trec neîntrerupt de dimineață spre România. Sunt așteptați de români cu apă, hrană și li se oferă transport și cazare.
”Soția și copilul meu sunt în Ucraina. Eu sunt la muncă în România. Nu știu cum vom face, dar încerc să îmi aduc soția și copilul aici. Sper să reușească să treacă podul istoric la Sighetu Marmației”, a spus bărbatul din Biserica Alba (Ucraina), pentru aceeași sursă.

