Site icon Stiri Romania

Lăsata Secului pentru Postul Paștelui 2025. Pe ce dată se lasă sec de carne și brânză

Potrivit calendar ortodox 2025, Lăsatul Secului de carne pentru intrarea în Postul Paștelui, este pe 23 februarie 2025. Cuvantul sec, din sintagma „lăsatul secului”, este înțeles ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post, potrivit crestinortodox.ro.

După cina din seara de 23 februarie, credincioșii nu mai consumă produse din carne. Însă, Postul Paștelui nu începe pe 24 februarie. După 23 februarie, creştinii intră în săptămâna albă, “a brânzei”, când nu mai consumă carne.

În calendarul bisericesc, Lăsatul secului are două etape care conduc treptat către Postul Sfintelor Paști:

Duminica Înfricoșatei Judecăți (23 februarie) – când se lasă sec de carne
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (2 martie) – când se lasa sec de brânză, potrivit crestinortodox.ro. Așadar, din 3 martie, începe Postul Paștelui.

Lăsata Secului 2025

Ziua de Lăsatul secului reprezintă un prilej de sărbătoare. În mai multe regiuni, oamenii se pregătesc încă de sâmbătă. Această zi este marcată în special de obiceiuri legate de cultul morţilor. Se fac parastase şi se dă mâncare de pomană. Se pregătesc mai multe feluri de mâncare. Se coace pâinea, apoi se fac plăcinţele cu mălai în frunze de varză, tăiţei cu nucă sau cu mac, poame coapte, potrivit Agerpres.

Duminică, toată familia se aşază la masă şi trebuie să mănânce pe săturate, pentru că de acum încolo nu se va mai putea mânca „de dulce”. În trecut, în această zi se ţineau cele mai mari şezători. Tinerii se adunau la o casă din sat, iar fetele aduceau gogoşi şi plăcinte calde. Era ultima noapte în care se mai puteau distra, până la Paşti.

În unele zone, sărbătoarea se asemăna cu Revelionul, se juca mult, se mânca şi se bea din abundenţă, şi purta nume specifice diferitelor zone: Priveghi, Alimori, La Zăpostit, Hodăiţe, Refenele, Opaiţ, se arată pe site-ul www.crestinortodox.ro.

Duminica lăsatului sec de brânză – tradiții și obiceiuri

Duminica lăsatului sec de brânză este Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Amintește, astfel, înainte de intrarea în Postul Sfintelor Paşti, de căderea lui Adam din Rai prin păcat, adică prin despărţirea de Dumnezeu, omul pierzând astfel asemănarea cu El.

Duminica acestei ultime săptămâni ce precede Postul Păresimilor este cunoscută şi ca ”Duminica Iertării”. Este ziua în care creştinii îşi cer iertare de la semenii lor.

În multe zone rurale din țară, Lăsatul Secului de Paști este o sărbătoare extrem de importantă. Marchează momentul de cumpănă dintre noul an agrar și cel vechi. O tradiție comună este ideea de masă festivă la care se adună toată familia și petrec această sărbătoare. De exemplu, în Bărăgan, un vechi obicei spune că de Lăsata Secului trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit. Oamenii trebuie să rostească cuvintele ”Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite

Se spune că făcând acest obicei, vrăbiile nu vor strica ogoarele. De Lăsata Secului, gospodarii mănâncă sarmale, carne prăjită, beau țuică și vin nou.

Săptămâna albă sau a brânzei este o etapă premergătoare Postului Mare, în care se renunță la consumul de carne, alimentația bazându-se pe legume și lactate, așa cum indică și numele. Dacă de regulă, miercurea și vinerea sunt zile de post, în această săptămână devin zile de ‘harți’. Asta înseamnă că și în aceste zile se pot consuma lactate, pește și ouă.

 

 

Exit mobile version