La 60 de ani, Viorel trăiește într-o rulotă vandalizată, după ce nepotul i-a luat casa
La 60 de ani, Viorel trăiește într-o rulotă vandalizată, după ce nepotul i-a luat casa. Povestea de viață a acestui bătrân din Iași e cutremurătoare.
De 5 ani, Viorel Crihan din Iaşi trăiește din mila oamenilor, iar companie îi țin cele 200 de cărți. Așa își petrece mare parte din timp. A fost electrician și croitor, însă acum abia își duce traiul de pe o zi pe alta.
Povestea lui e una tristă. A ajuns să doarmă într-o rulotă vandalizată după ce i-a lăsat nepotului său casa moștenită de la părinţi. În schimbul casei, nepotul a mințit că îi va cumpăra un apartament. Nu poate demonstra însă acest lucru pentru că actele i-au ars într-un incendiu.
La 60 de ani, Viorel trăiește într-o rulotă vandalizată, după ce nepotul i-a luat casa
În tinerețe a fost electrician și croitor. Acum, de-abia își duce traiul de pe o zi pe alta. N-are nimic și nimeni pe lume. Părinții i-au murit demult și este divorțat.
Citește și: Coșmarul unei familii de români din Franța. Dorm afară, pe un carton, cu doi copii mici
Singura lui bucurie sunt cărțile. Spune că dintotdeauna i-a plăcut să citească, mai ales rugăciuni. Doar câteva cărţi i-au mai rămas din biblioteca avută odinioară, iar acum îşi mai omoară tipul recitindu-le. La lumina soarelui mai mult.
În funcție de sezon, oamenii îl mai cheamă la muncă, la săpat în grădini sau la dat zăpăda, acum că e iarnă. Dar asta nu se întâmplă în fiecare zi, spune bărbatul cu amărăciune. Fiecare zi e o luptă pentru Viorel, care n-are de niciunele.
“Mai dau drumul la aragaz când am bani de butelie, și se mai încălzește. Pun apă într-o oală cu capac, mai menţii cât de cât temperatura”, spune bătrânul, potrivit Antena 3.
Acum, un consilier local promite că îl va ajuta pe Viorel să aibă din nou buletin și să-și recupereze proprietatea.