“L-au așteptat la colț de stradă și l-au omorât!” Un bărbat de 38 de ani, tată a doi copii, a fost ucis în bătaie pe o stradă din Săcele, chiar în fața soției

Se pare că între bărbatul de 38 de ani și agresori – un bărbat de 43 de ani și cei trei fii ai lui, de 16, 18 și 19 ani – exista o rivalitate mai veche. În urmă cu două luni, victima mai fusese atacată și lovită în cap, având nevoie de spitalizare.
Ucis în bătaie chiar în fața soției
Familia spune că a cerut ajutor autorităților cu câteva ore înainte de tragedie, în jurul orei 16, când între victimă și agresori a izbucnit conflictul. Jandarmii au venit la fața locului, însă au plecat fără să ia vreo măsură, susțin rudele. În jurul orei 20, victima se întorcea acasă cu soția când a fost atacat din nou de agresori și lovit fără milă cu topoare și o sabie. Femeia a fugit să cheme ajutoare, când soțul său a fost prins din urmă și pus la pământ.
„Aseară în jurul orei 22, 4 bărbați l-au agresat pe cumnatul meu i-au dat în cap cu toporul și l-au înjunghiat! (…)A fost o crimă cu premeditare. L-au așteptat la colț de stradă și l-au omorât”, ne-a scris ruda.
Agresorii au primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați în fața instanței pentru mandat la arest preventiv.
Ce spun polițiștii
La data de 13 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din localitate, se afla o persoană care prezenta urme de agresiune.
Cadrele medicale sosite la fața locului i-au acordat suport medical, dar ulterior a survenit decesul persoanei vătămate, un bărbat de 38 de ani. Cadavrul victimei a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală în vederea efectuării autopsiei și emiterii unor concluzii cu privire la cauzele decesului.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele si Serviciului de Investigații Criminale Brașov au desfășurat cercetări cu celeritate în cadrul dosarului penal constituit relativ la săvârșirea infracțiunii de „omor”, având delegarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, cercetări ce au dus la depistarea și identificarea de îndată a persoanelor bănuite, care se află în custodia polițiștilor la acest moment.




