Alexia Eram, gest emoționant de Ziua luptei împotriva cancerului la sân: „Împreună facem bine”
Alexia Eram, în vârstă de 25 de ani, a atras atenția fanilor din mediul online după ce a publicat o fotografie cu un mesaj puternic, dedicată Zilei Internaționale a luptei împotriva cancerului la sân. Imaginea, realizată în ton artistic, o surprinde pe fiica Andreei Esca într-o ipostază naturală și plină de simbolism, fără sutien, în semn de solidaritate cu femeile afectate de această boală.
Postarea, făcută pe 1 octombrie, este o fotografie alb-negru în care Alexia apare cu spatele la cameră, purtând doar o pereche de blugi. În descriere, vedeta a transmis un mesaj emoționant despre importanța prevenției și a controalelor medicale regulate.
„Împreună facem bine! Astăzi, 1 octombrie, este ziua dedicată prevenirii și combaterii cancerului la sân. Este o zi emoționantă pentru noi, femeile, pentru că știm cât contează controlul anual, prevenția și sprijinul celor din jur. Eu am învățat aceste lucruri de la mama, mama mea de la bunica mea — și așa ducem mai departe grija pentru semeni”, a scris Alexia pe Instagram.
Mesajul a fost primit cu entuziasm de urmăritorii săi, fotografia strângând peste 13.000 de aprecieri în doar câteva ore. Mulți internauți au felicitat-o pentru inițiativă și pentru modul în care a ales să promoveze o cauză de interes public.
„Felicitări, Alexia! Soția mea a învins cancerul de sân. Este important ca femeile să meargă la controale”, a comentat un admirator.
Nu este pentru prima dată când Alexia Eram se implică în campanii de conștientizare dedicate sănătății femeilor. Și anul trecut, vedeta a transmis un mesaj similar:
„Când vorbim despre sâni, nu trebuie să fie doar despre senzualitate, ci și despre sănătate. Pe 1 octombrie, Ziua Internațională a luptei împotriva cancerului la sân, le rog pe toate femeile să meargă regulat la control.”
Prin gesturile sale, Alexia Eram continuă tradiția familiei sale în promovarea cauzelor sociale și a mesajelor de responsabilitate civică.

