Formularul pentru localizarea pasagerilor, PLF, obligatoriu pentru toți cei care intră în țară
Formularul pentru localizarea pasagerilor, PLF, devine obligatoriu pentru toți cei care intră în țară începând din 20 decembrie.
Așadar, toți cei care sosesc în România începând cu această dată trebuie să prezinte la graniță acest formular. El trebuie completat cu cel mult 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României.
Formularul pentru localizarea pasagerilor, PLF, obligatoriu
De la începutul pandemiei, mai multe țări au decis să introducă formularul Passenger Locator Form (PLF). Acesta este un document utilizat de autorităţile sanitare în cazul în care pasagerii au fost expuşi la o contagiune cu COVID în timpul unei călătorii la bordul oricărui mijloc de transport, pentru a facilita urmărirea contactelor.
Prin această decizie, România se aliniază astfel și altor 18 state UE care au impus această măsură.
„Formularul PLF va fi obligatoriu, trebuie completat de către toți cei care intră în țară”, a declarat șeful DSU, Raed Arafat, afirmând că „acest formular e un pas de aliniere, poate cam târziu, cu celelalte state UE”, potrivit libertatea.ro.
Ţările care impun completarea formularului PLF folosesc în prezent formulare pe hârtie sau PLF-uri digitale online. Ele pot fi completate sau descărcate de pe site-ul app.euplf.eu.
Formularul poate fi completat electronic, și pe site-ul PLF.GOV.RO urmând a fi prezentat la intrarea în ţară, personalului autorizat din punctele de frontieră.
Premierul Nicolae Ciucă susține că prin intermediul PLF-ului, autoritățile pot lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact cu alți călători infectați cu COVID.
“Prin intermediul formularului de localizare, vom eficientiza anchetele epidemiologice şi măsurile de protecţie a populaţiei. Direcţiile de sănătate publică vor putea identifica şi lua legătura mai uşor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetăţean infectat cu SARS-COv 2. Formularul digital de intrare în România este dezvoltat de STS, şi trebuie completat de toate persoanele care circulă cu avionul, trenul, mijloacele de transport pentru persoane, rutiere şi navale”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Citește și: Ce salariu are un pompier. Cât câștigă pe lună, cu tot cu sporuri
Amenzi uriașe pentru cei care nu completează formularul
Formularul se completează individual, în format digital, de către fiecare persoană care intră pe teritoriul României, iar pentru persoanele de cetăţenie română care se prezintă în punctele de trecere a frontierei fără să deţină un formular, acestora le revine obligativiaea de a completa formularul în frontieră sau în maxim 24 de ore de la intrarea în ţară.
Nerespectarea obligaţiei de completare a formularului digital în termenul de mai sus reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 5.000 de lei.
Prin excepţie de la prevederile alin.4, în cazul familiilor care călătoresc împreună, formularul poate fi completat de un singur membru adult pentru toţi membrii familiei.