Fiica lui Liviu Vârciu nu a mai rezistat și a spus tot ce are pe suflet: „Sunt singură din toate punctele de vedere”
Carmina Vârciu s-a mutat de curând în București de una singură, după ce tatăl ei i-a cumpărat un apartament.
Tânăra de 20 de ani urmează studiile universitare în Capitală, însă se pare că despărțirea de locul unde și-a trăit copilăria și adolescența alături de mama sa, în Arad, poate fi destul de dificilă.
Fiica lui Liviu Vârciu nu a mai rezistat și a spus tot ce are pe suflet
„Sunt doar momente și clipe de fericire în viață. Mă rog, aici aveam o criză existențială pentru că eram în tren spre București, dar asta e o altă parte a poveștii.
Mi-am luat bilet de tren din nou, pentru că mi se pare mult mai ușor să ajung acasă de la gară decât dacă aș fi fost cu avionul. Aș fi făcut ore întregi de trafic și cine are chef de asta? Nu eu. Am ajuns până la urmă în București, pot să zic că m-am odihnit cât de cât. Trecând peste chestia asta, am așteptat să vină mașina după ce mi-am comandat. A venit și mașina, m-a dus până acasă.
„A venit și mașina, m-a dus până acasă”
Am observat că vremea aici e foarte urâtă, adică e dizgrațios de urâtă, pe mine mă face să mă simt foarte incomod și foarte depresiv. Am ajuns și acasă, cum am mai zis. Mi-am mai luat și un suc din gară, pentru că mă gândeam că nu am nimic acasă și trebuia să beau și eu ceva, nu mă judecați. Mi-a fost poftă de suc. Am ajuns și la apartament, am deschis toate geamurile ca să se aerisească. Mi-am dat seama că s-a depus praful. Asta înseamnă că trebuie să fac curat, dar nu e nicio problemă, că nouă ne place să facem curățenie. Dar, până să fac curat, m-am băgat în pat pentru că nu aveam chef de nimic și am fost foarte obosită.”, a spus Carmina Vârciu în mediul online.
„Sunt singură din toate punctele de vedere”
Carmina a mai mărturisit că nu știe pe ce drum să apuce în viață și ce să facă pentru a se realiza din punct de vedere profesional. Fapt care îi provoacă stări anxioase, chiar depresive.
„În timp ce făceam curat mă gândeam la esența vieții și încercam să găsesc o parte pozitivă în toată negativitatea mea. Pentru că suntem oameni și eu la fel am momente și stări foarte anxioase și foarte proaste. De care vreau să știu doar eu și cu care mă zbat în fiecare zi ca să pot să le depășesc. Având în vedere că sunt singură la București din toate punctele de vedere. Încerc să mă străduiesc să fac ceva măreț cu viața mea.
Și știu că o să reușesc la un moment dat, pentru că chiar sunt ambițioasă. Dacă îmi doresc ceva, lupt pentru acel ceva, chiar dacă e foarte greu, neimaginabil de greu. Știu că la un moment dat totul o să fie ok și tind să vă mulțumesc pentru mesaje. Sunt ok, trec uneori prin niște stări și niște faze foarte nașpa ale vieții mele. Dar am să le depășesc cu brio.”, a zis Carmina Vârciu ziua următoare.
Fiica lui Liviu Vârciu, Anastasia, prinsă de cutremur în Turcia!
iica lui Liviu Vârciu a fost prinsă de cutremur în Turcia! Ce s-a întâmplat cu micuța Anastasia.
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au speriat teribil în urmă cu câteva zile, când Turcia a fost ruinată de un cutremur puternic, cu o magnitudine de 7,8 pe scara Richter. Fiica lor, Anastasia, se afla în Istanbul, în vizită la bunica ei atunci când s-a produs dezastrul, așa că cei doi au trăit un adevărat șoc!
„Mama stă în Istanbul, iar acolo nu s-a resimțit. Nu știam ce s-a întâmplat, în acel moment mă aflam în aeroport, în drum spre mama, ca să iau fata acasă. Ei îi place acolo, și nouă la fel și mergem în Turcia când timpul ne permite”, a declarat partenera lui Liviu Vârciu pentru Playtech.ro
Fiica lui Liviu Vârciu și a Andei Călin studiază la o școală privată
„Suntem foarte mândri de ea. E anul întâi, merge la o școală turcească privată. Este la un preț mai accesibil, față de ce există la noi în zonă, dacă nu chiar cel mai scăzut. Dar sunt foarte mulțumită, acum a învățat să citească și mă uimește în fiecare zi. ‘Mama’ și ‘tata’ știe să scrie de la 3 ani. Școala este în engleză, dar are și ore de turcă. Mama stă în Istanbul, deci e la fix pentru când va merge în vacanță”, a mai adăugat Anda Călin pentru sursa citată.