“Drum lin spre cer, îngeraș”. Dănuț a murit nevinovat, într-un accident înfiorător la Timișoara. Anul trecut, câștigase cu liceul Campionatul Mondial de robotică
Denis, Iulian, Maria și Dănuț, trei tineri din Arad și Mehedinți, cu vârste de 18 și 19 ani, au fost implicați într-un accident înfiorător, azi noapte, la intrarea în pasajul Michelangelo din Timișoara. Mașina în care se aflau a lovit parapetele și s-a izbit violent de un camion care circula pe sensul opus. Pentru Maria și Dănuț impactul a fost fatal. Cei doi au murit pe loc, în timp ce șoferul, care avea permis de doar două luni, și pasagerul din dreapta au fost răniți și au ajuns de urgență la spital.
Denis, în vârstă de 18 ani, era la volan și conducea mașina dinspre strada Mihai Viteazul când, în interiorul pasajului Michelangelo din Timișoara a pierdut controlul direcției. Autoturismul a lovit unul dintre pereți, fiind apoi proiectat într-un camion care circula pe sensul opus.
Pentru Maria și Dănuț, care se aflau pe bancheta din spate a mașinii, impactul a fost fatal. Cei doi au murit pe loc, în timp ce șoferul, care avea permis de două luni, și pasagerul din dreapta au fost răniți și au ajuns de urgență la spital. Toți cei patru tineri au rămas încarcerați și a fost nevoie de intervenția pompierilor, pentru scoaterea lor din mașina zdrobită.
“În data de 23.02.2023 în jurul orei 1:20, polițiștii Biroului Rutier Timişoara au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier produs în pasajul subteran Michelangelo din municipiul Timișoara. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârsta de 18 ani a condus un autoturism pe bulevardul Vasile Pârvan, dinspre strada Mihai Viteazu înspre strada J.H. Pestalozzi, iar la intrarea în pasajul subteran Michelangelo, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu peretele interior al pasajului subteran, fiind proiectat într-o autoutilitară, care circula din sensul opus de mers, condusă de un alt bărbat învârstă de 42 de ani. În urma accidenului rutier a rezultat, din nefericire, decesul unei femei și al unui bărbat, ambii în vârstă de 19 ani pasageri în autoturism. De asemenea, conducătorul auto și un alt pasager, un bărbat în vârstă de 20 de ani, au fost răniți. Conducătorul autoturismului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul alcoolemiei în cazul conducătorului autoutilitarei a fost negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Timișoara într-un comunicat.
Anul trecut, Dănuț a câștigat, cu echipa liceului, Campionatul Mondial de robotică din Texas
Dănuț a făcut parte din “Delta Force”, echipa Liceului Naţional de Informatică din Arad, care, anul trecut, a câştigat Campionatul Mondial de Robotică de la Houston, Texas. La concurs au participat 160 de echipe din toate colţurile lumii.
“Am scris istorie! Este greu de descris ce simțim în acest moment! Suntem extrem de bucuroși că am reușit să facem ceea ce mulți credeau imposibil, chiar și noi, am câștigat Campionatul Mondial de Robotică din Houston!!! Suntem prima echipă internațională care a câștigat campionatul”, transmitea, în urmă cu un an, pe Facebook, echipa arădeană “Delta Force”.
Din păcate, pentru Dănuț viața s-a oprit noaptea trecută, puțin după ora 1.00. Iar martorii tragediei spun că mașina în care se afla circula cu viteză. “A avut viteză, în faţa noastră s-a întors şi a dat în parapetul ăsta mic, în bordură şi în zid. Direct în noi s-a băgat. Asta a fost”, a declarat una dintre cele nouă persoane din camionul de care s-a izbit autoturismul tinerilor. “Lovitură, atat am simţit. Şi am văzut ce se vede acolo. Avea viteză mare”, a spus un alt martor al tragediei.
Șoferul mașinii avea permis de doar două luni. El și un alt tânăr care se afla în dreapta, în vârstă de 20 de ani, au fost transportați în stare gravă la spital. Pentru Maria și Dănuț, care se aflau pe bancheta din spate, nu s-a mai putut face nimic, medicii fiind nevoiți să constate decesul.
“Drum lin spre cer, îngerașul nostru”
Accidentul de noaptea trecută a îndoliat două familii. Dănuț terminase liceul anul trecut și era student la Timișoara, în primul an de facultate.
Pe rețelele de socializare curg zeci de mesaje de condoleanțe. “Nu te voi uita niciodată, dragul meu frate. Ai lăsat un gol imens în sufletele noastre”, a scris cu durere sora tânărului.
“Îmi plânge sufletul! Cum să moară un tânăr așa frumos și capabil? Sincere condoleanțe familiei! Dănuț, să ai parte de un drum plin de lumină și de odihnă veșnică! Sincere regret!” / “Vestea aceasta m-a cutremurat! Dănut mi-a fost elev și am in minte imagiñea acelui copil dolofan, drăgălaș, curios și foarte simpatic. Nu credeam că voi vorbi despre el la timpul trecut! Dănuț, să ai drumul lin spre cer! Pentru părinți nu cred că voi găsi cuvinte care să le aline suferința! D-zeu să vă dea putere! Sincere condoleanțe!”.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate cum s-a produs tragedia.