Site icon Stiri Romania

Dani Oțil a dezvăluit ce salariu poate avea o persoană care spală vasele în restaurant. Cum i-a bătut obrazul lui Bobonete!

Nu mai e un secret pentru nimeni că Dani Oțil are un restaurant care se bucură de succes. Dar succesul nu vine de la sine, e nevoie de muncă și dedicare pentru asta. Și de oameni loiali, care nu ”blochează” afacerea. Iar pentru ca angajații să fie astfel, ei trebuie motivați. Salariul e cea mai bună cale și așa se explică de ce în localul matinalului venitul unei persoane care spală vasele e mai mult decât decent.

Într-un podcast la care a participat recent, omul de televiziune și cap de familie, patron (nu singur, ci cu Marian Damian) al restaurantului ”The Grill”, din Herăstrău, a mărturisit că rolul unui angajat care spală vase este foarte important într-o bucătărie, iar absența lui ar putea duce chiar la închiderea restaurantului. Așadar, salariul pe care îl primește un astfel de angajat trebuie să fie unul pe măsură.

Prezentatorul TV a explicat faptul că nu este deloc ușor să speli vase. Însă e un job crucial într-un restaurant, Prin urmare, atunci când a fost nevoie, au făcut asta inclusiv soacra lui și asociatul lui în afacere, cot la cot cu restul angajaților.

„Care e cea mai complicată experiență prin care ai trecut legat de capitolul ăsta, de personal?”, l-a întrebat moderatorul podcastului, Radu Darie.

„Oamenii de la vase… îți blochează restaurantul. A spălat și soacra mea vase, care e manager. A spălat și asociatul vase. A fost greu. Deci… omul de la vase îți poate închide restaurantul, știu că poate pare banal, daaaar, am învățat tot de la prietenul meu, Cristi că poți să ai oameni la vase care pot pleca pe lună cu 10.000 de lei!”, a povestit Dani Oțil în podcastul lui „Gustul succesului”. „Cum?”, l-a întrebat Radu Darie. „N-am să-ți explic”, a venit răspunsul lui Dani.

„Tot din lumea noastră avem un băiat care vinde foarte bine și care face și evenimente în locație și care, tot crescând salariul doamnei de la vase, a descoperit o doamnă la vase care este sigură, sinceră, nu are probleme acasă, nu se dă bolnavă, și i-a tot crescut salariul și a ajuns la 7.500 lei. (…) Nu vreau să stric piața, dar așa a fost. Și pentru că avea nevoie de ea și la evenimente, să stea până târziu, i-a făcut o bonusare. Și a avut luni în care a plecat cu 10.000 de lei acasă. El a stricat total piața, dar la suma asta s-a ajuns”, a mai spus, mai în glumă, mai în serios, prezentatorul TV.

Exit mobile version