Dacă Rusia ar ataca flancul estic al NATO, ar trebui să rezistăm singuri 45 de zile. Analiză FT
Dacă Rusia ar ataca flancul estic al NATO, teoretic ar trebui să rezistăm singuri 45 de zile. Atât ar dura mutarea armatelor și echipamentelor din vestul Europei în est, arată o analiză publicată de Financial Times. Poduri vechi, drumuri, trenuri şi gări incompatibile și o birocrație care frânează mișcările rapide pun în pericol capacitatea NATO de a reacționa prompt în fața unei amenințări la granița cu Rusia, explică sursa citată. Livrarea tancurilor franceze Leclerc în România, în 2022, a durat săptămâni, în loc de zile.
Financial Times amintește de două incidente pentru a arăta cât de problematic este pentru Europa să mute o armată de la vest la est. După invadarea Ucrainei, la sfârşitul anului 2022, Franța nu a putut trimite tancuri Leclerc în România pe cea mai scurtă rută terestră, prin Germania. Nu au fost lăsate să circule pe drumurile germane pentru că sunt prea grele, iar Franţa a fost obligată să le transporte pe mare, prin Marea Mediterană. În timpul unui exercițiu militar în Europa (în perioada 2014-2017), generalul american Ben Hodges, pe atunci comandant al forțelor americane în Europa, a fost martorul unui incident într-o gară din Polonia. Zeci de vehicule blindate de luptă Bradley au sfârşit cu turelele smulse, pentru că erau prea înalte pentru a trece prin gara respectivă.
Mutarea unei armate din vestul în estul Europei ar dura 45 de zile în prezent
Cursa înarmării nu se limitează doar la cumpărarea de arme sau la formarea de armate.Transportul rapid de trupe, echipamente și muniție din vest, unde se află cea mai mare parte a forțelor NATO, spre flancul estic al alianței este vital, punctează sursa citată. În prezent, mutarea unei armate de la porturile strategice din vestul Europei către granițele Rusiei sau în Ucraina ar dura aproximativ 45 de zile, estimează oficialii UE, care pregătesc o nouă propunere privind “mobilitatea militară”. Ținta este scăderea acestui interval la cinci sau chiar trei zile.
Generalul german Alexander Sollfrank, responsabil cu pregătirea țării sale pentru un asemenea scenariu, a spus că fiecare element trebuie să funcționeze “ca un ceas elvețian”. Scopul fiind acela de a trimite un mesaj clar Moscovei: “Știm ce faceți și suntem pregătiți. Uitați-vă: suntem aici”.
Prima problemă înainte ca trupele NATO să se pună în mișcare, este să recunoaştem din punct de vedere politic criza iminentă. Înainte de invadarea Ucrainei, unii lideri occidentali erau sceptici că Vladimir Putin va ordona atacul. “Cât de repede ne dăm seama ce plănuiesc să facă? Apoi contează viteza deciziei: să ne mobilizăm, să scoatem muniția din depozite. Ceasul ticăie și trebuie să acționezi înainte ca rușii să atace”, a explicat Ben Hodges
Liderii europeni trebuie, de asemenea, să cadă de acord cu președintele SUA privind natura amenințării și răspunsul NATO. Atitudinea oscilantă a lui Donald Trump față de Rusia a ridicat semne de întrebare în Europa, dar Washingtonul a promis că rămâne angajat să repecte alianța și clauza de apărare colectivă.
Cum ar arăta o mobilizare de trupe şi arme spre est
După aprobarea NATO, începe mobilizarea spre est. Datele exacte pentru diferite scenarii şi rutele de deplasare sunt secrete, dar potrivit unor estimări ar fi vorba de aproximativ 200.000 de soldați, 1.500 de tancuri și peste 2.500 de vehicule blindate din SUA, Canada și Marea Britanie. “Mobilitatea militară este esențială pentru securitate și apărare eficientă. Infrastructura potrivită ne ajută să fim siguri că putem trimite forțele potrivite la locul potrivit, la momentul potrivit”, a declarat un oficial NATO.
Generalul Ben Hodges a declarat că hărțile SUA cu rutele-cheie din Europa s-au îmbunătățit semnificativ de la incidentul cu turelele smulse. Însă Alberto Mazzola, director la infrastructura feroviară europeană, a spus că Europa de abia acum începe să aibă o imagine clară a problemelor. “Trebuie să verificăm care dintre tunelurile din Europa sunt potrivite pentru astfel de transporturi”, a afirmat el.
Gabaritul standard al Uniunii Europene, adică dimensiunile maxime ale trenurilor de marfă pentru a putea trece în siguranță pe sub poduri și prin tuneluri, este prea îngust pentru transportul militar. La fel şi înclinarea șinelor poate crea probleme. “Dacă ai o încărcătură grea, ea poate pur și simplu să cadă”, a spus un oficial UE.
Pentru a rezolva problema ecartamentelor diferite în țările baltice, Estonia, Letonia și Lituania derulează un proiect de 24 miliarde de euro pentru integrarea în rețeaua feroviară europeană. Proiectul “Rail Baltica” a fost conceput pentru mișcările militare, fiind pregătit să transporte încărcături mari. “Uniformizarea ecartamentului este esențială din punct de vedere al eficienței și securității” a declarat Marko Kivila, directorul general al proiectului.
O altă problemă este urcarea și coborârea soldaților (din trenuri sau vehicule) care au creat aglomerații și întârzieri, ce i-au făcut vulnerabili la un atac, a adăugat el. Transportul de echipamente militare din Spania și Portugalia întâmpină probleme similare, deoarece Peninsula Iberică folosește, la rândul ei, ecartamente diferite față de restul continentului. Totodată, este nevoie de lucrări majore și la rețeaua rutieră, din Germania, care, prin poziția sa geografică și prin faptul că găzduiește 37.000 de soldați americani, are un rol central în planurile NATO. Anul trecut, o porțiune de 100 de metri din Podul Carola din Dresda s-a prăbușit, un caz oferit ca exemplu pentru starea deplorabilă a infrastructurii rutiere din Germania.
Livrarea tancurilor franceze Leclerc în România, în 2022, a durat săptămâni
Livrarea tancurilor franceze Leclerc către România, în 2022, a durat săptămâni în loc de zile. Atunci autoritățile vamale germane nu le-au permis să treacă pentru că erau prea grele pentru a fi transportate pe șosele. Transportul a fost realizat pe mare, din portul Marsilia până la Alexandroupoli, în Grecia, și de acolo pe calea ferată până în România.
În întreaga Uniune Europeană, statele membre au identificat aproximativ 2.800 de “puncte critice” de infrastructură de transport care necesită modernizări urgente, o listă pe care oficialii de la Bruxelles au redus-o ulterior la 500 de proiecte prioritare. Țările NATO, cu excepția Spaniei, au convenit în iunie să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB pe an, până în 2035, din care 1,5% poate fi direcționat către infrastructură. În Germania, oficialii din domeniul apărării fac lobby pentru ca rutele vitale să fie incluse într-un plan de 500 de miliarde de euro pentru modernizarea drumurilor, podurilor și căilor ferate.
Unul dintre aspectele neobișnuite ale deplasării trupelor spre est este că ele ar traversa țări care nu sunt în război, ceea ce înseamnă că șefii militari trebuie să respecte regulile vamale și legislația muncii privind cât timp pot conduce șoferii de camioane. “Dacă ar fi declarat război real, toate aceste obstacole birocratice ar dispărea. Dar dacă este declarat, este deja prea târziu. Acesta este punctul crucial… Nu suntem încă într-o stare de război”, a explicat analistul Jannik Hartmann.
Europenii lucrează la un aşa-numit “Schengen militar” care să uniformizeze reglementările fragmentate privind mișcarea armatelor. Germania, Polonia și Olanda au semnat anul trecut un acord pentru a simplifica transportul militar între ele. Parlamentarul francez, François Kalfon, implicat în problema transportului militar, a remarcat că “pentru același convoi de camioane” pot exista mai multe seturi de cerințe în fiecare țară. Este puțin probabil ca documentația să fie digitalizată deoarece NATO preferă copiile pe hârtie din motive de securitate cibernetică.
În încercarea de a accelera modernizarea, guvernele apelează la sectorul privat. Forțele armate germane au semnat anul acesta un contract de 260 de milioane de euro cu o divizie de servicii a grupului de armament Rheinmetall pentru a oferi sprijin convoaielor care tranzitează țara. Asta înseamnă furnizarea de la paturi și mese mobile, până la centre de întreținere pentru tancuri. Bundeswehr-ul (Forțele armate ale Germaniei) are de asemenea un acord cu divizia de marfă a companiei feroviare de stat Deutsche Bahn.
Însă generalul german Sollfrank a avertizat că încă există “un număr incredibil de tipuri de vehicule și o cantitate uluitoare de muniții diferite”, ceea ce face ca această sarcină să fie extrem de complexă. “Nu poți planifica fiecare șurub în parte dinainte. Nu funcționează aşa. Dar poți anticipa scenarii… iar această planificare este în curs”, a spus el.
O divizie ușoară de aproximativ 15.000 de soldați și 7.500 de vehicule ar putea necesita până la 200 de trenuri, fiecare cu până la 42 de vagoane, adică un total de 8.400 de vagoane. Organismul european al industriei auto, ACEA, a cerut “licitații comune și specificații armonizate” pentru a stimula producția de vehicule grele necesare.
Acest efort uriaș la nivel european poate părea alarmist, însă generalul Sollfrank spune că este esențial. “Trebuie să ne imaginăm ceea ce pare de neimaginat. Este vorba despre descurajare. Descurajarea funcționează doar dacă suntem credibili. Iar noi suntem credibili doar dacă avem planuri și suntem pregătiți”.
