Site icon Stiri Romania

Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion. Unde va ninge în România de sărbători

Prognoza meteo pentru perioada sărbătorilor de iarnă 2025-2026 indică o răcire accentuată și precipitații sub formă de ninsoare în majoritatea regiunilor țării.

Un val de aer polar va pătrunde în România începând cu 24 decembrie, determinând o scădere bruscă a valorilor termice. De asemenea, ninsori sunt așteptate şi la București, după ce în Capitală nu a mai fost zăpadă în pragul sărbătorilor de cinci ani.

Administrația Națională de meteorologie a emis un cod galben de viscol și de ninsori în jumătatea de sud a țării, astfel că este foarte posibil să fie zăpadă de Crăciun.

Cod galben de ninsori în sudul României

În intervalul 24 decembrie, ora 12 – 25 decembrie, ora 20, temporar, vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și sudul Banatului cu viteze de 50…70 km/h. În noaptea de miercuri spre joi (24/25 decembrie) și în prima parte a zilei de joi (25 decembrie) în Muntenia, sudul Olteniei și în nordul Dobrogei vântul va viscoli ninsoarea, iar vizibilitatea va scădea temporar sub 100 m. În Oltenia va continua să ningă viscolit până în seara zilei de joi (25 decembrie).
În vestul Carpaților Meridionali și în Oltenia se va depune strat de zăpadă cu grosimi cuprinse între 10 și 20 cm și izolat de peste 25 cm. Pe alocuri se va depune polei și se va forma ghețuș.

Temperaturile vor scădea dramatic

Totodată, meteorologii au emis o informare meteo de vreme rea. În intervalul 23 decembrie, ora 18 – 26 decembrie, ora 10, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. La munte și în Moldova treptat vor predomina ninsorile. În regiunile sudice vor fi precipitații mixte, iar în Oltenia, Muntenia și în nordul Dobrogei, din noaptea de miercuri spre joi (24/25 decembrie) va ninge. Cantitățile de apă vor fi de 5…15 l/mp, iar în Oltenia și în vestul Carpaților Meridionali, local vor depăși 25…30 l/mp și se va depune strat de zăpadă consistent (15…25 cm). Pe alocuri se va depune polei. În restul teritorulului vor fi precipitații mixte, slabe cantitativ. Pe parcursul zilei de joi (25 decembrie), aria precipitațiilor se va restrânge treptat către sud-vestul țării.

În a doua parte a zilei de miercuri (24 decembrie) și până în seara zilei de joi (25 decembrie), vântul va avea intensificări în regiunile sud-vestice și sudice, cu viteze la rafală în general de 45…55 km/h, viscolind local și temporar ninsoarea. Izolat vor fi intensificări ale vântului și în celelalte regiuni.

Joi (25 decembrie) vremea se va răci semnificativ în sudul și estul țării, astfel că maximele vor fi cuprinse în general între -5 și 2 grade, iar noaptea, în Moldova și în estul Transilvaniei va fi ger (minime ce se vor încadra între -12 și -10 grade).

Prognoza pe regiuni până pe 4 ianuarie:

Exit mobile version