Cum să faci răcoare în casă chiar și fără aer condiționat. Trucuri de folosit pe caniculă

Cum să faci răcoare în casă? Căldura a devenit din ce în ce mai greu de suportat, milioane de români încercând să facă față cu greu caniculei.
Temperaturile extreme au devenit, din păcate, o obișnuință astfel că ești nevoit să îți instalezi un aer condiționat sau să îți cumperi ventilatoare care să îți răcorească locuința. Însă, există numeroase situații în care nu ai cum să îți instalezi aer condiționat. Așadar, e nevoie să apelezi la tot felul de trucuri pentru a face răcoare în casă chiar și fără aer condiționat.
Cum să faci răcoare în casă chiar și fără aer condiționat?
Pentru o răcorire instant a camerei, câteva cuburi de gheață puse într-un vas cu apă și un ventilator în față, poate fi o soluție foarte bună.
De asemenea, este important să închizi ferestrele pe timpul zilei, mai ales că până la 30% din căldura nedorită intră de afară. Păstrând ferestrele închise şi folosind draperii sau jaluzele, puteţi economisi până la 7% la facturi. Ferestrele pot fi deschise noaptea, când temperatura de afară este ceva mai scăzută, iar locuința se va răcori chiar și cu câteva grade.
Atunci când îți este foarte cald, poți aplica o pânză rece în zonele unde se simte mai puternic pulsul, cum ar fi gâtul şi încheieturile mâinii. Această metodă este una din cele mai eficiente pentru a scădea temeperatura corpului. De asemenea, alege lenjerie de pat din bumbac şi păstrează un vas cu apă rece aproape pentru a putea să îți scufunzi picioarele dacă îți este cald în mijlocul nopţii.
Cum să faci răcoare în casă. Trucuri de folosit pe caniculă
Scoate toate dispozitivele electronice din dormitor, mai ales pe acelea lăsate la încărcat. Acestea radiază căldură, sporind astfel disconfortul termic.
Totodată, achiziţia unor copertine sau plantarea de copaci sau a viţei de vie în apropierea ferestrelor orientate spre soare vor proteja casa şi vor reduce cantitatea de căldură din interiorul acesteia.




