Site icon Stiri Romania

Cristina Bălan, mama a doi copii cu sindrom Down, dezvăluiri emoționante: “Am fost acuzată că am născut copii defecți”

Cristina Bălan, fosta solistă a trupei Impact, a vorbit despre greutățile prin care a trecut de când i-a adus pe lume pe gemenii Toma și Matei (9 ani), amândoi diagnosticați cu sindromul Down.

Artista a fost invitată la podcastul „În Oglindă”, găzduit de Mihai Ghiță, în cadrul căruia a făcut o serie de dezvăluiri tulburătoare legate de problemele cu care se confruntă de când a devenit mamă.

Cristina Bălan, mama a doi copii cu sindrom Down, dezvăluiri emoționante

Nu i-a fost deloc ușor când a primit diagnosticul copiilor. În plus, a fost arătată cu degetul pentru că a decis să-i aducă pe lume,

„Am fost acuzată că am născut copii defecți și că am împovărat societatea, că oamenii nu au nevoie de așa ceva, că îmi chinui copiii. Sindrom Down! Dar cumva am avut o presimțire și am întrebat medicul în acel moment – ‚Bine, este vorba despre unul (n.r. – unul dintre gemeni), cum s-ar proceda? Scăpăm de unul???” a dezvăluit Cristina.

Citește și: Românii mor de frig! O bătrână s-a stins în propria casă pentru că nu a mai avut bani de lemne

Ea a vorbit și despre momentul nașterii gemenilor, care nu a fost deloc un moment ușor, dar și despre faptul că a suferit de despresie postnatală.

„Eram într-o depresie de nu mă mai mișcam. Eram și obeză, mă devalorizasem aproape total. Chiar dacă îți iubești copiii, de aceea se și vorbește de depresia postnatală. În cazul meu a fost vorba de o naștere prematură, traumatizantă nașterea, în sine, cu medicul de gardă înjurându-mă, foarte urât. Nu mai aveam poftă de viață, încredere în faptul că aș mai putea să mai cânt vreodată. Mă simțeam într-un hău adânc, pe fundul gropii, nu știam cum să mai fac să ies, să mă mobilizez?”, a mai spus artista.

Sursă foto: Instagram

Cristina Bălan este însărcinată din nou și urmează să aducă pe lume o fetiță, în curând. Ea a mai dezvăluit că își dorește să fie o mamă bună pentru copiii ei, dar este conștientă că mai are de lucrat.

„Nu sunt o mamă foarte bună. Mai am de lucrat. Mi-aș dori să fiu în atâtea feluri și uneori mă dezamăgesc pe mine, pentru că nu reușesc întotdeauna să am răbdarea aceea de fier. Cred că orice părinte visează să fie prieten cu copilul și să se înțeleagă. Uneori trebuie să fii părinte și să impui limite, iar asta este foarte aiurea. Mie nu îmi place să fac treaba asta, să fiu bossy, să fac pe șefulețul și uneori trebuie. Copiii au nevoie de limite. Cred în educația cu blândețe, dar nu întotdeauna îmi iese. Uneori mai ridic tonul, îmi ies din pepeni și am reacții de lasă-mă în pace. Aș vrea să fiu tot timpul zen”, a spus cântăreața, acum câteva săptămâni, în podcastul „Duet cu Alexandra”, găzduit de Alexandra Ungureanu.

Exit mobile version