Cine a plecat de la Survivor aseară, 11 aprilie. Consiliul de Eliminare a fost unul plin de emoții, dar și extrem de tensionat. Iată pentru cine s-a încheiat aventura din Republica Dominicană.
Jocul de recompensă din ediția difuzată pe 11 aprilie a fost unul extrem de spectaculos, cu un traseu în premieră, desfășurat exclusiv la sol. Concurenții au folosit cuțite și macete pentru a-și elibera traseul, ca mai apoi să le fie pusă la încercarea răbdarea și calmul în aruncarea unor farfurii de frisbee. Faimoșii au reușit să câștige, ultimul punct fiind adus de Sebastian.
Faimoșii au avut parte de o seară de neuitat. Pe lângă o masă copioasă, cu sandwich-uri și cartofi prăjiți, cei din echipa albastră au savurat și un pahar de vin, într-un decor de poveste. Seara a continuat cu multă energie și muzică. Aceștia au participat la un show spectaculos de dans susținut de o trupă de animatori celebri din Republica Dominicană, Coco Bongo.
Emoții la Consiliul de Eliminare
Primul joc de imunitate al săptămânii a fost câștigat de Războinici, iar Mellina a fost propusă spre eliminare, pentru a doua oară la Survivor România.
Echipa roșie a reușit să se salveze însă sâmbătă, câștigând totemul de imunitate. Pentru Faimoși a urmat un Consiliu de Eliminare neașteptat, în urma căruia Jador a fost propus spre eliminare, cu doar două voturi. Echipa a făcut o strategie pentru a-l salva pe Sebastian Chtoșcă, spun ei.
Întrebați cu ce vor pleca de la Survivor România, în cazul în care ei vor fi eliminați, cei doi au răspuns:
“Mi-am dat seama că limitele pe care eu le aveam, nu existau. Am căzut și m-am ridicat în trei luni de show, De la Survivor iau faptul că noi, acasă, nu ne apreciem viața deloc. Aici mi-am dat seama, am simțit în fiecare celulă a mea, cât de importantă este familia și cât de importanți sunt prietenii, dar și muzica, pentru mine. Asta voi lua de la Survivor. Nu voi mai arunca mâncare niciodată, pentru că aici am învățat ce înseamnă foamea. Am învățat recunoștința lucrurilor minunate pe care le am acasă”, a declarat Mellina.
Citește și: Cine este Irina Ceban de la Survivor. Moldoveanca a intrat în echipa Faimoșilor
Jador, dezvăluiri emoționante la Survivor
Pentru Jador, experiența de la Survivor a fost una extrem de complexă, care l-a făcut să-și dea seama cât este de norocos.
“Dacă este vorba despre ce am învățat aici, pot spune trei lucruri mari. Eu am venit la Survivor nu ca să câștig, ci să uit o fată și, alături de Moroșanu, eu mi-am dat seama că nu trebuie să o uit, ci să lupt pentru ea. Este singura care a mâncat pateu cu mine. Toate îl vor pe Jador, nu pe Ionuț de la țară.
Dumnezeu m-a ajutat să fac mai bani mai ușor și frații mei au nevoie de ajutor. Nu mi-am dat seama că am făcut o diferență între frații mei, iar primul lucru pe care îl voi face când ajung acasă este să-mi ajut sora mai mică. Asta e al doilea lucru pe care l-am învățat.
Am muncit de când am realizat că muzica este viața mea. Am venit în București să fac muzică, să fiu ceea ce sunt astăzi. Dumnezeu mi-a dat mai mult decât aș fi crezut vreodată că pot să duc. Să cânt cu cei mai mari, să fiu colegul lor. Și totuși nu eram mulțumit de cine sunt. Eram egoist că nu mă mai gândeam la fericirea mea. Am făcut foame toată viața și nesomn toată viața. Într-o zi, când veneam la joc, am văzut o mașină frumoasă și am zis ‘mamă, ce mașină tare’, apoi mi-am dat seama că am și eu una acasă. Și mă gândeam, inițial, că aia e mașina unui bogătaș, iar eu nu sunt. Am uitat să fiu recunoscător pentru ce am. Vă mulțumesc că mi-ați dat ocazia să îmi dau seama de lucruruile astea aici”, a spus acesta.
Citește și: Tensiuni în echipa Faimoșilor după eliminarea Anei Porgras de la Survivior
Cine a plecat de la Survivor aseară, 11 aprilie
Albert a ieșit din nou favoritul publicului, pentru a șasea oară la rând, iar propunerea lui pentru eliminare a fost Sorin, el fiind ales pe criterii sportive.
Concurentul care a acumulat cele mai multe voturi din echipa Faimoșilor este Zannidache, care a primit vestea cu zâmbetul pe buze.
“Nu mă așteptam să-mi aud numele. Încerc să nu mă atașez de aceste voturi, fiecare are susținătorii lui. Azi ești tu, mâine e altul. Le mulțumesc celor de acasă, care m-au votat. Am luat în calcul câteva variante, ca echipă, în care am vorbit ipotetic fiecare ce ar vota. Pentru echipa noastră ar fi cel mai bine să votăm strategic. Social nu mai votăm de mult și asta s-a văzut”, a spus Zanni.
Acesta a propus-o spre eliminare pe Elena, care a fost de trei ori favorita publicului, iar alegerea lui a dus la un schimb acid de replici între Faimoși.
Mellina a plecat de la Survivor România în ediția din 11 aprilie, ea fiind concurenta care a primit cele mai puține voturi din partea publicului.
“Tremur. Faptul că am ajuns până aici e dovada că oricine poate să facă orice pe planeta asta, trebuie doar să vrei și să accepți tot ce este în jurul tău. Furnicuța, out!”, a spus ea, mulțumind tuturor pentru această experiență.

