Cine a câștigat America Express. Cătălin Bordea și Nelu Cortea au câștigat sezonul 5
Florin Tomescu
UPDATE: Zvonurile s-au adeverit, iar câștigătorii America Express 2023 sunt Cătălin Bordea și Nelu Cortea.
Irina i-a păcălit și i-a făcut să creadă că Andreea Bălan și Andreea Antonescu au ajuns înaintea lor. Când au deschis cufărul, surpriza a fost una de proporții.
“Nu există așa ceva. A fost o aventură. Nu se compară cu absolut nimic”, a fost reacția lui Nelu Cortea, care a izbucnit în lacrimi, luându-l totodată pe prietenul lui în brațe.
“Îți vine să plângi, să mulțumești. Este incredibilă senzația, este ceva unic”, a precizat și Cătălin Bordea.
“Eu mă gândeam că suntem bine, credeam că am câștigat. Ne-am bucurat pentru băieți. Ne-am dorit o luptă corectă, cu niște oameni puternici”, a spus și Andreea Antonescu.
Știrea inițială
Cine a câștigat America Express. Cel mai dur reality show din România capătă noi proporții în sezonul 5, care nu se va mai desfășura în Asia, ca până acum, ci în America.
De data aceasta, cuplurile de concurenți, nouă la număr, au fost trimise să se descurce fără bani (cu un buget de doar un dolar pe zi), fără cazare sau mijloace de transport în Mexic, Guatemala și Columbia.
În această seara va avea loc marea finală America Express. Cine sunt câștigătorii?
Update: Am aflat numele semifinaliștilor America Express 2023, confirmând totodată informațiile prezentate anterior. Ultimele două echipe rămase în competiție sunt:
Irina Fodor va fi gazda emisiunii, iar cele 9 echipe curajoase care au acceptat provocarea și au plecat pe “Drumul Aurului” sunt:
Chef Cătălin Scărlătescu şi iubita lui, Doina Teodoru
Puya şi soţia Melinda
Andreea Antonescu şi Andreea Bălan
comedienii Cătălin Bordea şi Nelu Cortea
Ovidiu Buta şi Joaquin Bonilla
Jean Gavril şi fratele lui, Dinu
cântăreața Bruja şi prietenul ei, Pufeh
fostele gimnaste Larisa Iordache şi Diana Bulimar
vloggerița Bianca Adam şi mama ei, Mihaela
„Dragilor, atât am să vă spun: Mexic, Guatemala, Columbia! Asia Express devine America Express, iar anul acesta o să străbatem peste 7.000 de kilometri, prin trei țări exotice, pline de culoare, care le vor oferi celor 9 echipe de concurenți aventura vieții lor, fără urmă de îndoială! Am așa niște emoții, de nici nu pot să vă descriu, mai ales că au mai rămas doar câteva zile până la plecare și nici nu știu ce să fac mai întâi. Drumul Aurului ne așteaptă să-i descoperim comorile!”, anunța, în mai, prezentatoarea Irina Fodor.
Filmările s-au încheiat, după aproape două luni, concurenții au revenit în țară, iar schimbările sunt vizibile pentru mulți dintre ei. Potrivit Gândul.ro, în cursa finală s-au calificat trei cupluri: Bordea și Cortea, Andreea Bălan și Andreea Antonescu și Chef Scărlătescu și iubita lui, Doina Teodoru. Aceleași surse susțin că marii câștigători ai sezonului 5 și ai amuletei de 30.000 de euro sunt Bordea și Cortea. Rămâne de văzut dacă zvonurile se vor adeveri.
Cătălin Bordea este unul dintre concurenții care au suferit schimbări vizibile în cele două luni de competiție, semn că lupta nu va fi una deloc ușoară. El a dezvăluit că a slăbit 8 kg în tot acest timp.
„Am lăsat 8 kilograme în America Latină, dar m-am întors cu un rucsac plin de amintiri și cu un frate pe viață”, a anunțat Bordea pe Instagram imediat ce a revenit în România.
„Mă bucur că după această experiență unică și extraordinară, America Express, eu cu fratele meu Bordea am rămas neschimbați. Mă rog, poate doar puțin schimbați”, a glumit și Cortea, comedian și vlogger.