Ce a recunoscut bărbatul care și-a incendiat soția în fața blocului, imediat după ce a fost prins. Și-a pregătit răzbunarea timp de doi ani: „Nu am milă”

Femeia care a fost agresată cu un ciocan și incendiată de fostul soț a murit duminică, la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, unde era internată. Atacatorul a făcut o mărturisire terifiantă după ce a fost prins.
Femeia atacată cu un ciocan și incendiată s-a stins din viață
Medicul-șef al UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, a declarat duminică seara că femeia a decedat în cursul zilei, starea ei fiind extrem de gravă încă de la internare. În vârstă de 47 de ani, aceasta fusese adusă la spital luni, prezentând multiple fracturi faciale, un traumatism complex și arsuri pe 80% din suprafața corpului. Imediat după internare, medicii au precizat că prognosticul era extrem de rezervat.
Bărbatul de 57 de ani care și-a atacat fosta soție cu un ciocan și apoi i-a dat foc în fața blocului unde aceasta locuia a fost reținut luni pentru 24 de ore, după ce a fost găsit de polițiști într-un cimitir din municipiul Iași. Ulterior, a fost arestat preventiv.
În fața jurnaliștilor, agresorul a declarat că a intenționat să-și ucidă fosta soție, dar că nu știe dacă aceasta a murit. Potrivit unor surse, bărbatul fusese eliberat recent din închisoare și ar fi premeditat atacul în perioada în care se afla în detenție.
Fostul soț, în vârstă de 57 de ani, și-a pus la cale planul de răzbunare încă din perioada în care se afla în spatele gratiilor. După aproape doi ani petrecuți în închisoare, la doar o săptămână de la eliberare, și-a dus intenția la îndeplinire. Femeia, în vârstă de 47 de ani, se întorcea acasă după o tură de noapte obositoare. Era cinci dimineața, încă întuneric, și nu bănuia ce urma să i se întâmple.
Ce a mărturisit fostul soț al victimei
Bărbatul era pregătit pentru atac și o aștepta în fața blocului. Înainte ca femeia să intre în scara blocului, a lovit-o cu un ciocan, apoi i-a dat foc și a fugit. După ore întregi de căutări, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Iași l-au găsit în apropiere de locul agresiunii, într-o stare avansată de ebrietate. Asupra lui au descoperit o sticlă cu antigel, pe care intenționa să-l bea pentru a se sinucide.
În fața jurnaliștilor, bărbatul și-a recunoscut fapta. Mai mult, a dezvăluit că nu are niciun regret:
„Am vrut să o omor. Nu ştiu dacă a murit. Nu am milă şi nu îmi pare rău”, a declarat bărbatul, potrivit Observator News.
Bărbatul ieşise recent din închisoare, pentru bună purtare. Asta scrie pe decizia de eliberare. Nimeni nu şi-a dat seama că tot comportamentul lui era doar un rol şi că, în mintea lui, plănuia să ucidă. În urmă cu doi ani, a fost închis tot din cauza violenţei domestice.
În plin divorţ, posedat de gelozie, acesta a urmărit-o pe Daniela şi a surprins-o cu noul partener într-un local. A bătut-o pe femeie şi a înjunghiat un alt client. Prins la mijloc în acest divorţ urmat de crimă este un adolescent, fiul celor doi soţi.